Page 11 - 1922-13

Nr. 13. C O S I N 2 E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Pag. 203.

Lelea Nută Lăsăm înapoi, crucea din mar­ lelii Nuţă şi o lăsam în pace să
♦ ginea drumului, al cărei Crist spă­ vorbească mai departe.
lăcit, bătut de vânturi şi de ploi, — Că e bună cartea, e drept,
—Amintiri din sat delanoi.— abea se mai cunoştea. Lelea Nuţă dar aşa să cunoşti slovele, să ştii
îşi făcu cruce scoţând un „Doamne- face şi tu o scrisoare, să-ţi ştii scrie
Vîrgil Roşală.
ajută“ şi începu să-şi îndemne ie- numele, ca să nu pui numai „deştiu“
Au trecut câţiva ani de-atunci. pele cu biciul, a cărui plesnă îm­ acolo unde zice domnu notareşiu.
Vacanţa Crăciunului îmi era pe pletită din fuior, mai mult le spă- Nu de carte, de alte avem noi lipsă.
sfârşite. începusem să-mi adun căr- ria prin trosnitul ei. Se temea ca Uite bunăoară ţi s’ar întâmpla,
ţile şi caetele împrăştiate prin toate/ nu cumva să întârziem, Doamne Doamne fereşte, să-ţi deoache ci­
colţurile şi după toate lăzile din fereşte, pentru care lucru s’ar fi nă­ neva băiatul, să-ţi stârpească vaca,
casă. Cam aşa ne era obiceiul, cum căjit mai tare ca mine. ori să-ţi lapede scroafa purceii,
poate şi astăzi. Când plecam pe Până acum nu se prea dase la — guturaiu la vre-un cal, — ce te
vreo vacanţă, toate cărţile le în­ vorbă lelea Nuţă, poate că mă vă­ faci cu toată cartea? Că nici dof­
fundam frumos în desagi şi acasă zuse aşa de abătut şi de gânditor, torii ăştia din apă rece nu te mai
cu ele. Plecam cu gândul să facem căci altfel, femeie care să poves­ scot. Şi când ai apucat pe mâna
minuni, ba chiar şi înainte să mai tească cu mai mult haz ca lelea doftorului, să ştii că-ţi mâncă satul
luăm câte ceva. Dar ca ’ntotdeuna, Nuţă, nu găseai în tot satul. Acum colacu. — Să-ţi spun numai ce-a
aşa şi de astădată, praful se aşe­ însă, i se deslegase limba si în­ păţit odată Zaharia Vădeanului.
zase pe ele în cursul celor două cepu să mă iscodească cu fel de Eram fată aşa de vre-o şaptespră-
săptămâni de vacanţă şi eram foarte fel de întrebări, ba de una, ba de zece ani pe-atunci. îmi aduc încă
bucuroşi, că întâia zi de şcoală nu alta. aminte de el. Un fecior voinic ca
se puneau note. — Lasă domnişorule nn-ţi mai un brad, fusese de două ori „ghi-
Pregătirile de plecare îmi erau bate capul cu gândurile de şcoală. rău“ la turcă, apoi la joc, îţi în­
pe sfârşit, iar mama începuse cu Iacă eu’s muiere bătrână la cinci­ vârtea trei fete deodată. Un al’ doi­
sfaturile cari mă cam plictiseau. zeci de ani, n’ain învăţat atâta carte lea nu găsiai în tot satul. Iar când
Ba că să fiu cuminte, s’ascult de şi tot trăesc şi slavă Domnului, era vorba de bătaie, ţi-i îmblătia
profesori, să nu fiu rău, să nu mă n’am de ce mă’plânge, numai iep- pe ceştelalţi ca pe snopi şi-i fugă-
bat cu băeţii, — ştiau şi cei de şoarele să-mi trăiască. — N’ai apu­ ria pe toate uliţele. Intr’o noapte
acasă că-s cam bătăuş: ,’sămânţă cat să cunoşti pe băiatu lui Da- se duse cu caii în şesul ierariului
blăstămată de-a tat-o“ vorba mamei vidu Lencii şi al Crihălmenii, uite în opritură, unde ceilalţi nu prea
— şi încă alte multe, pe cari poate par’că acum îi văd, holtei oameni îndrăzneau de frica gazdei. Re la
le ştiţi cu toţii. învăţaţi şi când să zici Doamne- miezul nopţii, când se trezeşte să
Un căruţ se opri înaintea porţii. ajută, să’ s’aleagă şi de capul lor mai dea o roată pe la cai, ’ aude
Era lelea Nuţă, vecina noastră, ceva, după atâta amar de şcoală, nişte cântece frumoase pe sus. Erau
care avea să mă ducă până la gara azi s’a dus unul, mâne altul. S’au şoimanele, cântau şi se ’nvârteau
Homorod. Im aşezai frumos desagii stins amândoi. Căci în sat la noi îit horă ţinându-se de mâni şi cu
în căruţ, îndesaţi cu vreo patru pite, nu se prea pricopsesc cei cu carte pletele ’n vânt, ca nişte nebune.
o bucată bună de slănină, brânză, multă. Numai pe unul l-a slujit no­ Cum îl zăresc, îl înhaţă şi pe el
caş şi încă alte multe, al căror rocul, dar si acela s’a pricopsit prin în horă şi ’nvârteşte-l, joacă-l, poar-
rost mi-1 repetase mama de mai alte ţări. Vot învăţătura cea multă tă-l pe sus, până când îl lasă jos
♦ multe ori. îmi luai ziua bună cu le-a pus capul la toţi. Se povestea ameţit şi zdrobit cu totul de numai
lacrimile în ochi şi pornirăm, abia prin sat că unul din domnişorii ştia ce-i de capul lui. Ii luaseră
putându-mi desface nepoţelul, care ăştia cu învăţătură ar fi zis, că minţile. Dimineaţa l’au adus cu le-
se acăţase de codârlă şi numai era Adam şi Eva, facerea lumii şi al­ pedeul în sat. Făcutu-i-o slujbă trei
chip să-l desfac. tele, aşa cum ne spune istoria bi­ popi, dat-o şi la patări, umblat-o
Ieşisem din sat şi dam să ur­ blică, n’ar fi adevărate, iar de în­ pe la el şi doftoru din Hoghiz, care
căm dealul Ştuleului. Cum înaintam geri, draci şi alte duhuri necurate, cu toată cartea lui n’a ştiut ce să-i
în pas la dea’l, gândul meu apucase nici poveste. facă, ba mai rău încă. La urmă
înainte. Mă vedeam ajuns în B. Nu prea aveam ce să-i răspund chiamă şi pe lelea Viroană. Cum îl
pe însărate, în odaia mea rece,
fără lumină şi fără căldura bine­
făcătoare de-acasă. Rând pe rând Rcovd minor.
alte si alte icoane mi se perândau
pe dinaintea ochilor. Mă vedeam la In ora asta plină dc linişte şi-amurg
lecţii în zilele următoare, pitit în Cu aripi frânte visul iubirii mi se stânge, —
banca mea din fundul clasei, ascuns Şi noaptea cuib îşi face în inima ce plânge,
şi ferit de privirile profesorilor şi Şi umbra mă îngroapă
mai ales a celor de geometrie şi Şi lac/ iniile curg... EV
limba maghiară, cari mereu mă nă-
căjiau. — îmi număram în gând Din unda ta, acuma, o suflete ’noptat,
zilele câte mai erau până la se­ Cernită, amintirea trecutului răsare
mestru, când urma să mai scap Precum se ’nalţă, noaptea, dintr’un adânc de mare.
pentru câteva zile. O întristare mi
se lăsa pe suflet, cu cât mă depăr­ O jalnică fantomă
tam de sat de care mă legau atâtea De vas naufragiat.
dulci amintiri. GEORGE VOEVIDCA.
*