Page 10 - 1922-15
P. 10

Pag. 234.                           - - - - - - - - -   C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A    - - - -    Nr. 15.

                                                                                        Dac’  a  trebui  să  rămâe,  am
             Gocoarele.                      Fără lumânare                       să-l  las.  Ce  vrei  să  prăpădesc  bă­
           Din depărtări nemăsurate,                                             iatul  ?  Eu  tare  mă  tem  să  nu  fie
           Din ţara veşnicului soare,        VLADIMIR N1COARĂ.                   nevoia ceia de anghină !
           Pe aripe de vânt purtate,                                                —  Ducă-se  pe  pustii  !  N’o  mai
           Sosesc, tăind în două vântul,        Toader  Luncan  descărcă  grăbit   fi  aceia  !  Să  •  nu-1  duci  la  spital
           In sbor, sosesc la noi cocoare    nuelile,  împinse  carul  sub  şură  şi   dragul  mamei.  Cine  să-l  caute
           Inveselindu-ne pământul.          porni  spre  casă.  Ajuns  în  uşă,  luă   acolo  sărăcuţul  ?  Par’că  noi  nu-1
                                             căciula  şi-o  scutură  cu  putere.  Pe   căutăm  cum  se  cuvine  !  Dac’a
           In sbor ut lor aşa măiestru       prispa  uscată  se  întinse  o  dâră  de   vrea  Dumnezeu,  s’o  îndrepta  el,  că
            7resare-atâta bucurie,           apă,  care  se  tot  lăţea  suptă  de  lu­
           Pe fondul cerului albastru.       tul însetat.                        mare-i puterea Domnului ! Doftorii?!
           Alunecând înfiorate,                 —  Vrăjmaşă ploae, şopti Toader   Of  !  cum  tae  şi  împing  fără  milă  !
                                                                                 Cum  să  rămâe  puişorul  acolo,  ne­
           Mi-aduc o veselă solie            intrând  în  casă.  Ce  mai  face  bă­  căutat creştineşte, cum se cuvine.
           De zile pururi luminate.          iatul,  mămucă?  întrebă  el  aşezân-
                                                                                    Toader  nu  mai  ascultă  ce  spune
           Din ţara veşnicului soare         du-se  pe-un  scăunel  lângă  vatra  pe   bătrâna.  Cu  cotul  sprijinit  pe  ge­
           Purtaţi pe aripe lumină,          care ardea un foc potolit.          nunchi, cu obrajii îngropaţi în palme
           Slăvite pasări călătoare             —  Hei,  tot  mai  rău,  Todirel
           Mi-aduc eţi tainice par fum uri   mamă, răspunse mătuşa Catinca clă­  priveşte  neclintit  copilul  şi  gânduri
           Din ţara mistică şi plină         tinând  capul  cu  tristeţă.  Nu  mă  pri­  negre  şi  cumplite  îi  frământă  min­
                                                                                 tea. Durerea  îl copleşeşte şi deodată
           De-a jertfelor greoaie fumuri.    cep  ce-o  fi  având.  Azi  n’a  vrut  să   scuturat  de  plâns  se  ridică  şi  dă
           Cu voi sosesc atâtea clipe        mănânce nimic.                      să  iasă  pe  uşă.  Tocmai  atunci  întră
           Nemărginit de minunate               —  Maria unde-i?                 nevastă-sa  şi  cu  baba  Smaranda
           Duios, bătaia de aripe,              —  S’a  dus  la  Smaranda  lui Du-   „doftoreasa  satului“.  Casa  se  umplu
           Aprinde ’n lacrimi ca mărgele     dău  să-i  mai  descânte  de  ce-o  mai   de  sgomot  şi  de  vorbă.  Baba,  vor­
           Sub valul dragostei curate        şti ea, poate i-a găsi leacul.      băreaţă  şi  poznaşă,  uscată  ca  un
           Icoana sfântă-a dragei mele.         In  odăiţa  mică  şi  curată,  hornul   fus  şi  cu  obrazul  ca  pruna  veştedă
                              GR. VÂJ A.     şi  cuptorul  ocupa  locul  cel  mai  de   povesteşte  lucruri  hazlii,  ca  să  îm­
                                             samă.  In  fund  o  laiţă  acoperită  cu’n   prăştie  durerea  grămădită  pe  neaş­
            Băiatul,  încă  înainte  de-a  prinde   lăicer frumos, iar deasupra, pe coardă,   teptate  în  casa  lui  Toader  Luncan.
         a  însera,  începu  să-şi  încarce,  ca   stau  clădite  hainele  de  sărbătoare,   Apoi, încet,  pe nesimţite,  când văzu
         de  obiceiu,  carul.  Să  mai  fi  avut  lăsând  la  ungher  un  mic  locuşor   că  s’a  mai  descreţit  fruntea  gazdei,
         din  grămada  cea  mare,  cinci-şase  pentru  icoanele  aşezate  cu  îngrijire   trecu  delà  lucruri  vesele  Ia  boalele
         care.  Se  purtase  ca  un  gospodar  şi  împodobite  cu  busuioc  şi  vâz-   care le lecuise ea.
         harnic ce era. Era aproape întunerec   doage.                                .»j.;: Lasă nepoate că în trei zile
         când isprăvi. Dar, de când se apucă    Pe  laiţă  stă  culcat  Ionică,  un   odorul are să alerge iar pe-afară !
         de  lucru,  pusese  ochii  pe  hâlmu-   copilaş  de  vre-o  5  ani.  învelit  c’o   —  Oare  n’o  fi  anghină  mătuşă?
         şorul  de  gunoiu  pe  care-1  văzuse   blăniţă  până  sub  gât,  nu  i  se  vede   zice Toader.
         răsărind  acolo  încă  de  ieri  dimi­  decât  faţa  înbujorată  de  căldură.   —  Nu se află ! Băiatul are gâlci.
         neaţă.  Judecata  şi-o  făcu  el  repede,  Ochii  împăingeniţi,  cu  privirea  per-   Ia să-l descânte baba.
         cât ce-1  zări.  S’a răsturnat din gră­  dută,  gura  arsă  şi  puţin  deschisă   Se  apropie  de  copil  şi  cu  dege-
         madă.  Nu  era  mult.  Şi  nu  era  fru­  prin  care  răzbate  răsuflarea  şueră-  tile-i  noduroase  şi  uscate,  prinse  a-i
         mos  să-l  mai  lase  acolo,  lângă  gi-  toare  şi  scurtă,  arată  lămurit  că  freca  „gâlcile“  boscorodind  cuvinte
         rada  ce  se  isprăvea,  li  făcuse  ju­  boala îl doboară.             şoptite şi neînţelese.
         decata,  îl  va  pune  pe  carul  acesta,   Toader  se  apropie  de  copil,  se   Ionică  îşi  sbârci  faţa  de  durere,
         chiar pe vârf, i-a lăsat loc.       aşeză  lângă  el  şi  inângâindu-l  blând   şi  cu  gura  larg  deschisă,  gemea  în­
             Dar  abea  puse  din  hâlmuleţ  câ­  îl întrebă pe şoptite :        cet,  privind  cu  ochii  rătăciţi,  când
         teva  furci  în  car,  şi  colţii  de  fier  se   —  Ce te doare Ionică?  la  babă,  când  la  tatăl  său,  care,  re­
         loviră  de  ceva  tare  şi  lung.  Des­  —  Gâtul.  Nu  pot  înghiţi  şi  tare   zemat  cu  spatele  de  horn,  nu-şi  lua
         curcă  din  gunoiu  lucrul  acela,  o  greu răsuflu, tătucă. Oare de ce m’am   ochii delà copil.
         bucată de lemn. Dar, rostogolindu-1  îmbolnăvit  că  doar  eu  am  fost  cu­  Baba  Smaranda  terminând  des­
         văzu  că  luceşte  alb  din  câteva  lo­  minte. Mămuca zicea că numai copiii   cântecul  dădu  drumul  la  alt  puhoi
         curi.  Se  înserase,  dar  cum  cerul  era  răi se înbolnăvesc !        de  vorbe  şi  tăcerea  tristă  care  un
         senin,  întunerecul  nu  era  greu.  Io­  Toader  întoarce  capul  să  nu-1   moment  stăpânise  pe  toţi  dispăru.
         nică  se  plecă,  se  uită  de  aproape,  vadă  copilul  că  abia  poate  opri  la­  Copilul  închise  ochii.  Părea  că
         îl  rostogoli  din  nou,  şi  de-odată   crimile şi zice blând :        doarme.  Maria  aşezată  pe  laiţă  la
         dete  un  ţipăt.  Recunoscu  piciorul   —  Lasă  Ionică,  dragul  tatei,  că   picioarele  copilului  asculta  cu  gân­
         de lemn al tatălui său. Cum nu pu­  ai  să  te  faci  sănătos  şi  pe  urmă  am   dul aiurea pe cele două babe, Sma­
         tea înţălege nimic, îl şterse mai bine  să  te  iau  la  târg  să-ţi  cumpăr  o  randa  şi  soacrâ-sa,  cum  stau  la  tai­
         de  gunoiu,  şi,  mort’  de  jumătate,  pălărie. Mergi cu tata?         fas liniştite.
         luându-1  de  capătul  cel  subţire,  îl   —  Da, şopteşte copilul.        Copilul  gemu  odată  mai  puter­
         duse în casă.                          —  Mâne  am’să-l  duela  doctor,   nic.  Babele  curmară  sfatul.  Toader
             Intra cu el tocmai în clipa în care   zice  Toader  către  mamă-sa  ştergân-  şi  Maria,  ca  muşcaţi  de  şarpe  se
         bătrâna  venia  din  odaia  dinnainte.   du-se la ochi cu dosul palmei.  repeziră de-odată’ spre bolnav.
         Stana,  când  îl  văzu  dete  un  ţipăt   —  Da  unde  se  află,  Todirel   —  Ce-i puişoruie? rosti Maria.
         şi căzu lângă masă.                 maică!  ?  Vrei  să-l  oprească  la    Băiatul  cu  ochii  închişi,  nu  răs­
                           — Va urma. —      spital?                             punse nimic, numai mânuţele Ie ri-
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15