Page 9 - 1922-15

Nr. 15. - - - - - - - C O S 1 N Z E A N A - - - - - - Pag. 233.

Rmeaz*. — Doar’ nu-ţi vei căuta cizmele unde e piciorul lui Andrei“'. Stana
cele nouă? îngălbeni, trupul ei se frânse. Se
Stă tăcută ulicioara Stana făcu un pas înapoi, şi o clătina. Un păienjeniş i se puse
Adumbrită de salcâm privea c’o spaimă. peste minte. Şi prin păingenişul a -
Iar în colo $e coboară — Cizmele ! Şti unde sunt ciz­ cesta se ţesea un gând tulburător
Ca pe celălalt tărâm... mele? Şti dumneata? până la nebunie : „Tot Andrei e
Par’că simţi fiori de teamă — De bună seamă că ştiu, dacă acela care mi le-a furat. I-am luat
Să te uiţi... să nu te pierzi.., le-am adus %u ieri dimineaţă dela piciorul, el a pus în locul lui ciz­
— Veseli par’că te tot cheamă portiţă. Abea le-am zărit în ne­ mele mele. Bătrâna e înţeleasă
De departe munţii verzi... gură.’ cu el ?
— Uite, îmi uitasem unde le-am — Dar ce ai, pentru Dumnezeu !
De din vale văd că vine pus şi nu le găsesc nicăiri“, zise strigă bătrâna sprijinindu-o. „In
O copilă dinspre râu Stana gâfâind, abea putând lega sfârşit te pot nelinişti cizmele acele
Două doniţi pline-pline, cuvintele. aşa de tare? Stai, o să ţi-le aduc
Par’c’o frânge delà brâu — Sunt în casă, linişteşte-te numai decât“.
Şi se pierde ca o boare zise bătrâna. De altfel nu prea în­ Bătrâpa o lăsă pe*Stana spriji­
In căldura de ameaz... ţeleg de ce să te sperii aşa pentru nită de masă, şi ea întră în casa
O pisică stă la soare o pereche de cizme. E adevărat că dinnainte. Nici ea nu-şi putea da
Tolănită pe-un pârleaz... sunt scumpe acum, dar nu-s un seama cum pusese cizmele acolo,
corn de ţară. Sunt în casa dinainte, dar venise în dimineaţa aceea cu
In căldura ’nvăpăiată în pat. ' ele în mână, mirată că le găsi la
Bolovanii par’că ard... Stana o privi cu neîncredere. portiţă, şi cum nu era un strop de
Şi mai văd o albă pată: Căutase în pat, si ştia că nu-s tină pe ele, şi cum un scaun era
Un copil sărind un gard... acolo. pus lângă patul cel mare, încărcat
Raze prind să scânteeze — Nu ’nţeleg, „începu iar bă­ de perini, se urcă şi le svârli la
Coborînd pe-aprinse punţi,. trâna“ pentru ce le-ai lăsat în curte perete. Mai ţineau ei aici încălţă­
Vin să binecuvânteze lângă portiţă. Toată ziua şi toată minte nouă, în ladă se mucezau.
Pacea satului din munţi... 'noaptea m’am gândit. Atâta am pri­ Bătrâna şe urcă şi acum pe-un
ceput : ai eşit pe uliţă încălţată cu scaun, dar nu le putu pipăi după
Pe tăcuta ulicioară ele, deşi n’am simţit nimic, n’am perini : nu ajungea, cizmele cum le
Văd că creşte ’n faţa mea auzit nimic, nici când te-ai dus, aruncase, erau lângă perete. Se urcă
O nălucă, neagră, cioară... nici când te-ai întors. Intr’adevâr deci îu patul cel mic, se cocoţă
Şi-i călare... şi pe şea le-ar fi putut fura cineva ! Şi ce după perinile celui mare. Nu se mai
Are-o pată albă... mare noroc că nu le-a văzut Ionică ! Ce-ar urcase aici decând pusese, învălit
Cum răsare din adânc... fi gândit bietul băiat aflând cizmele într’o cârpă piciorul lui Andrei, şi
He !.. E popa., şi-i călare mamei sale lângă portiţă în zori luă cizmele. Dar după ce le luă şi
Si-are-o gâscă pe oblânc ! de ziuă? le aruncă în patul cel mic, voi să
— Intr’adevăr! zise Stana în­ vadă cum stă piciorul. Pipăi pretu-
ZAHARIA BÂRSAN.
grozită. „La asta nu m’am gândit ! tindenea, însă nu dădu de el nicăiri.
* Din volumul ce va apare în curAnd. - Dar pentru ce le-ai lăsat a- Năcăjită se coborî, luă .cizmele,
colo, o să-mi spui“. le puse pe masă, înaintea Stanei,
Era gata să izbucnească în la­ Bătrâna voia să isprăvească în fără nici o vorbă, aprinse lumina­
crimi când, eşind din cămară pentru grabă vorba cu noru-sa. Ionică în­ rea, şi, trecând în odaia dinainte
a zecea oară, se izbi de soacră-sa. cărca în curte un car cu gunoiu, se cocoţă din nou după perini. Pi­
— Dar ce cauţi tu de-atâta cum făcea de obiceiu, să poată ciorul nu era nicăiri. Răscoli tot,
vreme? o întrebă neliniştită bătrâna. porni de dimineaţă cu el. încărca luă perinile delà loc, nimic!
„Umbli cu lumânarea aprinsă prin de mult, şi va fi aproape gata. Din „Sfinte Dumnezeule !“ oftă bă­
pod, prin cămară, ai putea aprinde clipă în clipă ar fi putut întră în trâna înspăimântată, „dar asta ce-o
ceva. casă. mai fi?“ Ea-şi făcu cruce, mai căută
Stana o privi înspăimântată şi Dar Stana la gândul că cizmele-s odată, se coborî, se târî supt pat,
nu răspunse. aci, deşi nu ştia unde, încă bă­ ţinu lumânarea supt laviţă, nimic !
— Ai pierdut bani? Ce cauţi? trâna n’o minţise niciodată, — se Pe-o clipă îi veni un gând care
Stana clătină cu tristeţă din cap. mai linişti, îşi mai veni în fire. Ea o tulbură îngrozitor ; „Poate am fă­
. — Pari a fi bolnavă în toată le­ îşi spuse că ’toată spaima ei fusese cut rău că nu l-am îngropat cu
gea. De altfel nu-i mirare. Dar nu! prostească, îşi simţi inima mai tare. mortul ! Se va fi de dorit în pă­
se opri de-odată soacră-sa „despre Nu răspunse. Puţin îi păsa de ce mânt!“ „Doamne-Dumnezeule 1“ oftă
asta nu trebue să vorbim. M’am va crede bătrâna! Dar simţea că ea înfiorată, făcându-şi cruce „nu
legat cu jurământ“. trebue să vadă nesmintit cizmele. ne pedepsi cu aşa pedeapsă dac’am
•— Cu jurământ!“ repetă Stana — Unde-s?, întrebă ea pe bă­ greşit. Din prostie am greşit,
în neştire. trâna. Doamne !“
— Da ! oftă bătrâna, „şi jură­ . Aceasta părea că-şi uitase des­ Bătând mereu la cruci, cu lu­
mintele trebuesc ţinute şi faţă de pre ce fusese vorba. O privi între­ mânarea aprinsă, eşia în tindă, când
cei vii şi faţă de cei morţi“. bătoare. uşa tinzii se deschise şi Ionică întră
Bătrâna îşi ridică ochii la Stana: — Cizmele!, şopti Stana. alb ca ceara, cu privirile mărite de
suferinţa zugrăvită pe faţă, în ochii — Ţi-am spus că-s îrl casa din- spaimă, ţinând de capătul cel sub­
ei o înspăimântă. De-odată îşi duse nainte. In pat. In patul cel mare. ţire, departe de trup, piciorul cel
mâna la frunte. Le-am aruncat după perini, acolo ele lemn, plin de gunoiu.