Page 10 - 1922-22
P. 10
Pag. 338. - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - ------------------------------------- Nr. 22
Gănlare că doar nu ne-a dat Ţara arma în şi-I culcă la pământ, cu mânile în
mână, să ne îngropăm de vii cu ea tinse spre inamic.
în pământ! * *
O, noapte dulce şi schinteetoare *
De care ’n veci mi-e sete să mă ’ncânt — Bine, bine, mă Puiule, adăugă — Aşa s’a stâns, bietul Mătră
Ţe simt, te văd şi dalbe visuri iară Românul chipeş, muşcându-şi un fir gună, voluntar ardelean, prietene, —
Îmi dau să beau din farmecul tău sfânt: de mustaţă, ce-i alunecă în gură,
— văd eu că eşti isteţ la vorbă, îmi zise colegul meu de şcoală de
dar ce-o să te faci tu, dacă te dă pe vremuri, cu care am stat alaltă-
Eu râd cu ochii stelelor şi ’ti mine seară la poveşti lângă un vinişor
Sunt o pădure numai fir de brad, din bordeiu afară, că mama ţi-i de acriu. El fiind ofiţer combatant, a
Pune-ţi urechea pe pământ cu grije parte, colo în Ardeal, şi nu te poate văzut mult şi ştie multe. L-am în
Şi-ascultă graiul apelor ce cad... lua în poală, să te ocrotească de
vifor“. trebat din întâmplare despre bietul
Haho, cine-i în mândra mea pădure Flăcăii încep a râde cu hohot şi Radu, căci îmi fusese consătean şi
De-mi pune ’n frunze-un freamăt Radu Mătrăgună încruntă din sprin- nu demult am primit dela mama lui
un răvaş, în care îmi cerea veşti
[dureros? cene, simţind, că tovarăşul său îşi despre Radu al ei. De sigur, că
— Sunt dorurile tale neîmpăcate, bate joc de el. Se scoală în picioare n’am tăria să i-le pot da, dar, am
închide ochii, suflete, frumos. şi mergând drept spre Dumitru, îi
zice cu blândeţe şi hotărîre în ace- aşternut pe hârtie povestea aceasta
iaş vreme: banală, despre moartea unui om oa
Haho, cine-i străinul care cântă recare, ca atâţia alţii, care au făcut
Şi-mi hohoteşte lutig printre copaci? — Nene Dumitre, nu-mi place războiul.
— E părul lunii despletit de vânturi, să-ţi baţi joc de mine. Eu am fraţi
închide ochii suflete şi taci...! şi surori colo ’n Ardeal şi ’mi vine Şi cu toate acestea, nu ştiu cum,
greu să stau acum închis aici, în dar mi-se pare că moartea lui Radu
T. MURĂŞANU loc să mă lupt, ca să ajung mai Mătrăgună a fost mai aleasă şi mai
;
repede la e ... bine primită ca jertfa adusă de alţii.
Flăcăii toţi încetează din râs şi-şi Poate pentru că mi-a fost mie con
ascut urechile, să audă ce-o mâi sătean sau poate pentru că a murit
zice voluntarul. Acesta însă nu mai cu dorul adâncit în suflet după pă
mai adune gândurile, că poate să zice nimic şi începe să meargă spre
se mai gândească la cei rămaşi a- foc, când năvăleşte deodată un alt rinţi şi după ţara lui robită o miie
casă, în Ardealul de care poate e soldat pe uşă şi se prăbuşeşte în de ani. Nu ştiu şi nici nu vreau să
pe totdeauna despărţit... ştiu. E treaba altora să descurce
mijlocul lor: Îucrul acesta. Eu am scris povestea,
Simţea că genele i-se umezesc, — Atacă Nemţii ! aşa cum mi-a spus-o prietenul meu
că în pieptul lui se luptă năvalnic Soldaţii toţi îşi încing armătura şi fără gândul ascuns, ca să arăt
un şuvoiu de lacrimi, -ta să dea şi ’n câteva clipe bordeiui e, gol. moartea eroică a unui biet voluntar
buzna şi să ’nceapă a i-se scurge — Ei, acu să te văd, Piciule cât ardelean, din răsboiul nostru pentru
pe obraji. Şi ar plânge, ah, cum ar îţi plăteşte cojocul, — strigă nenea întregire. Aceasta doar nu i-ar fo
plânge, dacă n’ar fi soldat, dacă Dumitru. losi nimănui. Cei morţi, voluntari
alăturea de el n’ar fi armă şi ba — Să mă vezi, nene Dumitre, — ori nevoluntari, îşi dorm de mult
ionetă şi în jurul lui atâţia fraţi de zice Radu, — şi se repede afară în acum somnul de veci, şi pe mor-
arme. Aceştia însă şi-ar bate joc de mijlocul tovarăşilor de arme. mânturile lor a răsărit şi s’a uscat
el, poate i-ar zice, că-i fricos, vă- Nemţii începuseră deodată un vio deatâtea ori iarba.
zându-i lacrimile şi asta l’ar omorî lent bombardament de artilerie si
de ruşine! Nu, nu va plânge, deşi ghiulele cad cu sutele, înainte şi după 1917. Se bastion Bornemisa.
simte, că vre-o câteva lacrimi l-ar tranşee.
mai uşura, i-ar mai potoli dorul Deodată apoi se aud vajnice pâ-
fără margini, după cei de-acasă... râituri, ţăcănituri de mitralieră şi
Uşa bordeiului se deschide şi din
strigăte de : ura, ura! Infanteria ina
tranşee coboară un voinic cu mu mică porneşte la atac şi acum vine Jncoponarea.
staţa sbârlită şi cu un ochiu înro rândul la ai noştri, ca să-i stăvi
Dintr’o regretabilă greşală
şit, de nu se vedea nimic alb în el. lească. Flăcăii trag la voe, ochind acest articol ni-a sosit cu
Odată cu dânsul, se furişează şi un şi rândurile duşmanului încep să întârziere/ din care pricină
aer răcoros şi câţiva fulgi albi de se rărească, să facă goluri din ce abia acum îi putem da loc.
zăpadă... în ce mai mari. Dupâ câteva mi
— „Hm, da bine o mai duceţi voi, nute se dă semnalul, să iasă ai Visul sfânt s'a împlinit. Dela Tisa
fârtaţilor“, zice el cu glasul ca de noştri din tranşee şi să-i alunge până la Mare, tot Românul s’a în
dojană. „Afară a’nceput să fulguie pe căpcăuni înapoi în văgăunile lor. veselit. Steagurile fâlfăiau în toată
şi cred, că vă simţiţi bine aici, în Radu Mătrăgună se asvârle cu o splendoarea lor, muzicile cântau im
jurul focului, cu spatele la căldură. furie nebună spre inamic şi merge nul gloriei, clopotele sunau dulce,
Da Neamţul ce zice, hai? Credeţi cu câţiva paşi mereu înaintea rân ducând la ceruri mulţumirea nea
voi, că are să va lase în pace şi dului de asalt. Din urmă Dumitru mului, tunurile bubuiau de bucurie,
nu va veni să vă scormonească din îl zăreşte şi strigă la el: că ora gloriei s’a împlinit. La aceas
culcuş“ ? — Fii cuminte, copilule, să nu-ţi tă solemnitate mare a luat parte
— Las’să ne scormonească, nene rămână pe-acilea oasele ! aproape întreagă Europa prin dele
Dumitre, — răspunde încet Radu El însă nu mai aude cuvintele gaţii ei mari şi falnici. Sora noastră
Mătrăgună, care se trezeşte din .acestea, căci în momentul acesta un Franţa şi-a trimes pe cel mai înalt şi
gânduri la vorbele noului venit, — glonţ vrăşmaş îl loveşte în frunte mai priceput ostaş, pe mareşalul Foch,
