Page 8 - 1922-22

Pag. 336. C O S I N Z E A N A Nr. 22

Uşa nuntă ovreiască venia dela Lipcani
spre Briceni în. cinci trăsuri. In
dreptul pădurei sunt opriţi de patru
Avem şi noi un duşman ce clipele ne strică oameni înarmaţi cari îi desbracă, le
Când simt mai strâns lipită de piept făptura-ţi mică; iau toate lucrurile de preţ, îi des­
Iar ne’nduratul duşman nu-i om străin sau rudă: culţă şi îi expediază pe jos mai
E uşa care ’ntr'una ne strică vraja ’n ciudă. departe — fără mireasă. Se nime­
rise biata fată, frumoasă. Altădată
La fiecare sgomot ce-a uzi cu ’nfiorare e oprită de tâlhari o birjă ce mergea
Din braţe mi te smulge a ei ameninţare, spre gară. Sunt jefuiţi şi pasagerii
Şă-ţi potriveşti în grabă în părul de cărbune şi birjarul şi tâlharii nu iau nimica
Şuviţa trădătoare de clipele nebune. unui ofiţer, care se găsea tot între
cei jefuiţi. I-au spus doar ofiţe­
rului : „Dela ofiţeri n-avem ce lua.
Ne supără într’una şi totuş de departe
Din dorurile mele şi uşa face parte Aşteptăm să vă ’ mărească soldele“.
Şi simt atunci că vraja iubirii jără ea Am ajuns la gară. O lampă of-
Ştirbită mi-ar părea. ticoasă ne luminează feţele lungite
de îndelungile mizerii ale drumului,
G. ROTICĂ- iar un impiegat plictisit ne anunţă
mormăind, că am scăpat trenul.
— Nu, Simion Leiba, fireai al...?
pingându-se un ovreiu bătrân cu scoate din boarfe nasul cârn şi ve-' Halal să-i fie. S’a nimerit să nu
un tinăr îngrijitor de armăsari ai cina mea: întârzie trenul tocmai acuma când
Statului; pe capră zgriburesc de — Nu am ajuns dija? întârziase Leiba. înjura el singur în
frig doui negustori gesticulând nă­ Trecem prin păduri. E locul pe­ jargonul lui aşa că nu mai era ne­
bădăios cu gesturi mari jargonul riclitat de bandele de tâlhari. O tă­ voie să-i ajutăm si noi.
neamului lui Sim iar înaintea lor cere de mormânt a cuprins pe pa­ — Vai de mini, şi am să fac iu
pe un sac ridicat în picioare, avidul sageri. Se aud doar sforăiturile cai­ acum? — Scâncea cu glas de bo­
Leiba Simion socoteşte în gând „ghi- lor sleiţi de oboseală. Şi e un frig cet vecina în timp ce negustorii de
şeftul“ zilei. Şapte. ’ care ne-a amorţit şi gândul în creer. pe capră prinseseră ocasiunea să
— Nu număra, câ n’ari sâ fi bini Un vânt s’a deslănţuit şi şuşoteşte
— îmi spune vecina mea din dreapta printre frunzele uscate ale pădurii. „ciupească“ bietului Leiba jumă­
tate preţ. Vorba e, unde dormim?
înfiorată probabil de zvonurile de­ Glasul spăimântat al ovreicei, a scos Alt tren nu e decât dimineaţă, gara
selor tâlhării întâmplate pe drumul doar un sugrumat: n-are sală de aşteptare şi e un
spre gară. — Nuuu, au vinit dija? frig, un frig de înghiaţă gândul
îmi ridic gulerul paltonului şi în­ Am trecut de păduri. O veselie — în creer.
cerc să-mi trec vremea gândindu-mă motivată de altfel — a cuprins vie­
la ceva. Mi-e imposibil. Urechile tăţile din barca lui Simion Leiba. Căpitanul Draconarius
îmi vâjâie în creer cea mai gro­ Se povestesc toate isprăvile tâlha­
zavă durere pe care am trăit-o vreo­ rilor din această regiune. Odată o
dată. Barca ovreiului se leagănă,
pârăind din toate încheeturile şi
ameninţând să ne răstoarne în fie­
care clipă. Roţile se afundau mai
mult de jumătate, lăsând în urma "Rapsodia loamnei
lor pleoscăitul stropilor murdari de
mocirlă care ne umple hainele şi Toamnă, toamnă, risipit-ai frunze moarte peste Fire.
feţele. O bură ceţoasă se 1; să prin Plânsul vântului le’ngroapă, ochii cerului le plânge,
pâcla umedă şi întunerecul complec- Toamnă, toamnă, prinde-ţi doliu, floarea florilor se frânge
tează tabloul tragic în timp ce bie­ Pleoapa zărilor se pleacă, întunerecul se strânge
tele animale se opintesc din toate Şi lumina se distramă tot mai slabă, mai subţire...
puterile lor să tragă prin marea mo­
cirlei, barca arhitixită de alt soiu Toamnă, toamnă, cântăreţii, s’au pierdut de mult în zare.
de dobitoace mai crude. Cântul visurilor noastre, toamnă cine-o să-l mai cânte?
E drumul nesfârşitului, drumul Plânsul crengilor uscate, crângul trist o să-l frământe
care n-are să se mai termine. Iadul Şi în nopţile ’ngheţate, cine-o să se mai avânte
de zece ori mai îndrăcit decât l-a Să'mpletească peste Fire, salbă de mărgăritare! . . .
descris Dante. Şi monotonia aceasta
diavolească abia este întreruptă din Toamnă, toamnă, solul morţii, mi-a bătut aseară’n poartă.
când în când de câte o oprire, când Avea ochii de jăratec şi privirile fier untate;
birjarul zbiară, înjură, bate mârţoa- Mi-a cerut să-i dau iubirea, să-i dau lacrimile toate.
gele nenorocite cari se opintesc de­ Lacrimi riam avut nici una, căci isvoarele's secate
geaba fără ajutorul nostru al pasa­ Iar iubirea am găsit-o intfun colţ de suflet, moartă. . .
gerilor nevoiţi de a ne înjuga la
osii în mocirla ce trece peste ge­ DEM. GÂLMAN
nunchi. In momentele acestea îşi