Page 6 - 1923-02

25—1. 1923. C 0 S 1 N Z E A N A P a g 2 9

pe 60 de oi, reuşiră după cum pre­ „Nu vă lăsaţi atinşi de scepti­ mărească progresele ştiinţei, presim­
văzuse Pasteur. cism cârtitor şi steril. Spuneţi-vă ţind cu încredere, pentru uşurarea
Pasteur se ocupă şi de febra puer- mai întâi : ce am făcu pentru în­ suferinţelor omeneşti, rodnicia cres­
perală, care făcea multe victime văţătura mea? apoi, cu cât îna- cândă a descoperirilor sale.*
printre lehuze, după naştere, dove­ întaţi în viaţă : ce am făcut pentru Omenirea întreagă îi slăveşte
dind că e cauzată tot de microbi, ţara mea? până în clipa când memoria, pentru binefacerile geniu­
şi recomandă medicilor şi moaşelor veţi avea poate aceasta nemărgi­ lui său, dar cel mai pios omagiu
măsuri de curăţenie şi precauţiuni nită fericire să vă gândiţi că aţi ce i se poate aduce unui om atât
cu care să fie evitată. contribuit întru câtva la progresul de mare, — cum spune Paul Bour-
Ultimele sale lucrări, care îi în­ şi binele omenirei. Dar fie că vet, cu ocazia centenarului, în re­
cununară opera, consacrându’i pe sforţările ne sunt ori nu noro­ vista „Illustration“ — ar fi să în­
veci o glorie neperitoare, fură cer­ coase în viaţă, trebue, când ne cercăm să’l imităm, în ceia ce a
cetările asupra turbărci. apropiem de ţinta cea mare, să fost fondul fiinţei şi inimei lui: iu­
Câinii turbaţi erau groaza sate­ fim în drept să zicem : am făcut birea de muncă, de gândire, de fa­
lor, căci muşcăturile lor erau fără cât am putut.“ milie şi de patrie.
leac, provocând cea mai teribilă In ultimele luni ale vieţei, în 1895, * După: R. Vallery-Radot: „Pasteur“,
moarte. când se simţea sfârşit, „învins de Edit. Fischbacher, Paris şi „Les grands
Pliniu, din antichitate, sfătuia pe vreme“, mângâierea lui era să ur­ hommes“, Edit. P. Laffitte & Comp., Paris.
cei muşcaţi să mănânce ficatul câi­
OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOQOOOOOCXXXXXXIOOOOOO
nilor a căror victimă au fost; Gal­
ben prescria „ochi de rac“, iar în
Evul mediu se ardeau rănile cu fer
roş, sau îi înăbuşeau pe turbaţi Gănla o fală 'n parc aseară:
între două saltele ! — ¡hminliei dinlr’o ecsursiune, Dşoavei <§. Gicioc —
Pasteur începu cercetările sale
asupra turbărei în 1880 cu harnicii, Din fie care frunză moartă dulgheri ciopliţi-mi un sicriu,
săi colaboratori: Chamberland, Roux Prin fiecare frunză moartă colindă-al toamnei vânt pustiu,
şi Thuillier; acesta din urmă muri, Şi Vz fie care frunză moartă aşi vrea să ’ngrop un vis stingher:
victimă devotamentului său, pe când — Eu nu mai cred nici în credinţă, nici în iubire, nici în cer...
studia în 1883 holera în Egipt.
Experienţele la om, cu multă ezi­ Se foacă ’/z trunchiurile negre al toamnei bronz în joc bizar
tare, fură făcute pe un copil al­ Şi-arama florilor de toamnă se ’tigroapă în pământ murdar.
sacian, loseph Meister, muşcat în Mi-e inima ţesută ’n lacrimi şi înşălarea mă învinge;
14 locuri, de un câine turbat. Co­ Din sinuciderea iubirii curg râuri vinete de sânge...
pilul fu salvat.
După el fu tratat un ciobănaş Mi-s tâmplele tăiate ’n ceară şi creerii mi-s vulcani ce fierb.
Jupille; aceasta fusese muşcat de
un câine turbat, cu care se luptă In noaptea asta funerară c’un cer ca moartea de superb
ca să scape pe alţi copii. Amintirea Eu ca să îngrop în mine al suferinţelor delir
aceasta e evocată printr’un grup Ce le-am condus cu pompă neagră în lungul drum spre cimitir...
sculptat, în faţa Institutului Pasteur
din Paris, iar fostul ciobănaş, acum boi moarte îmbrăcate ’n aur, foi galbene topite 7z neant
aproape bătrân, e portarul institu­ In carul vostru galben ţipă al toamnei rătăcit amant.
tului. Şi eu sunt singură, cernită — o candelă întfun pustiu,
Deşi paralizat, chinuit trupeşte, O zi în care cade ghiaţa şi-amurgul plânge plumburiu...
Pasteur a avut mulţumirea sufletească
în ultimii ani să’şi vadă opera con­ Eu m’am născut în clipa — aceea când nenorocul tn’a păscut,
sacrată de omenirea întreagă ştiin­ Şi nu ’nţeleg — poate mai bine era de nu m’aşi fi născut;
ţifică, fericit că a putut asista la Din ochii mei făcui izvoare s’adăp drumeţii călători,
întemeierea înaltului aşezământ, ce’i Dar i-au secat în lungul vremii ai vieţii nemiloşi fiori.
poartă numele şi în care discipolii
săi şi savanţii din toată lumea, pot Şi-acum în toamna asta moartă — ce tristă noapte de mormânt —-
lucra laolaltă spre a uşura cât mai Am luat chitara desnădejdei dorinţa morţii să o cânt:
mult suferinţele, prin urmărirea cauze­ Aşi vrea să aflu fericirea ce înconjoară pe-o regină,
lor boalelor şi găsirea leacurilor de Din tonul nebuniei mele s’asvârl mulţimii-imploratoare
vindecare şi mai ales de prevenire. Cununa veacurilor mele şi-a vieţii rumenă rugină.
Când Pasteur înplini, în 1892,
şaptezeci de ani, nu numai Franţa, Mi-e sete de păcatul vieţii şi de-a iubirilor dorinţa
dar lumea întreagă civilizată prin — Dar ochii — atunci răcesc mai tare când credem, că sunt mai fierbinţi...
delegaţii diferitelor ţări, îl sărbători Cânta o fată 7z parc aseară frumoasă ca o nebunie
ca admiraţie şi recunoştinţă, pentru Şi era dulce, dar sinistră neauzita melodie;
tot ce a făcut acest mare om pentru Cânta, plângea în desnădejde, şi-a amuţit apoi de tot:
industrie, agricultură, sericicultură In marea moartelor iluzii pe-o stâncă s’a oprit din ’nnot...
şi medicină.
Sărbătorirea avu loc la Sorbona Dar n’a fost fată, ci natura cânta în spasmul morţii sale,
— măreaţa Universitate a Franţei — Cânta să n’o înţeleagă nimeni în lungul drum spre cimitir,
în prezenţa Preşedintelui Franţei şi Pe care-o petrecea la groapă un schilav cerşetor, agale...
a fruntaşilor ei. Iată cuvintele înţe­
lepte pe care acest suflet mare le Rodna-\eche, August 1922.
adresă tineretului cu acea ocazie: IUSTIN ILIEŞIU.