Page 9 - 1923-02
P. 9

Pag. 32                                 C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                           25—1. 1923




























                                                       Traversarea Saharei
               Am  amintit  intr’unul  din  numerile  noastre  trecute  despre  traversarea  în  automobil  a  deşertului  Sahara.  Arătăm  aci  acum
               câteva automobile camioane in câmpurile de nisip fără de sfârşit şi fără [de viaţă. Aceste camioane fabricate de firma
                                            franceză Citroen, şi-au împlinit cu prisos misiunea.



            grozave,  fiindcă  nu  sunt  destule   „Când  au  auzit  femeile,  cum  fie­  Dunant  a  fost  floare  la  ureche,  faţă
            braţe  cari  să-i  ajute.  Veniţi  şi-i   care  din  răniţii  aceştia  chiamă  pe  de  zecile,  sutele  de  locuri  de  luptă
            scăpaţi!“                          mama  sa  din  depărtare,  începură  crâncenă din trecutul apropiat.
              Cuvintele  lui  de  rugare,  isvo-  să  plângă  şi  ziseră  în  mijlocul  su­  Şi  acum,  după  ce  „Crucea  roşie“
            râte din inimă, aflară răsunet. Mulţi   ghiţurilor de plâns:           pentru  trupurile  omeneşti  şi-a  făcut
            din  locuitorii  satului,  mai  cu  samă   —  „Vrem  să  înlocuim  tuturora   datoria  din  greu,  nu  auziţi’  oameni
            fete si neveste, se adunaseră împre­  pe  mama  lor.  Vrem  să-i  îngrijim,  buni, cererea din mii şi mii, din mi­
            jurul  lui  şi  plecară  cu  dânsul  pe  ca  şi  când  ar  fi  copiii  noştri,  ca  şi   lioane  de  guri,  după  o  „cruce  ro­
            câmpul  de  luptă,  ca  să  dea  cu  el   când ar fi fraţii noştri!“   şie“ a sufletului omenesc?
            împreună  ajutorul  de  samaritean   —  „Aşa  e  bine!“  le  zise  Dunant   O  „cruce  roşie“  cu  sanitari  inte­
            celor  părăsiţi  şi  lipsiţi  de  ajutor.  femeilor,  „nu  suntem  cu  toţii  copii   lectuali,  cari  să  lege  rănile,  cari  să
            Dar  locuitorii  voiau  să  facă  părtaşi   unui  singur  părinte,  nu  suntem  toţi   vindece  puroaiele  —  arzând  chiar
            de  ajutorul  lor  numai  pe  soldaţii  fraţi şi surori?“               câte  odată,  dar  cu  fier  roşu,  care
            italieni şi francezi.                 Şi  de  atunci  nu  mai  făcură  de­  ştie  să  ocolească  ce  este  vrednic  să
              Atunci  duse  Dunant  pe  femei   osebire  femeile  din  Castiglione  în   dăinuiască!  Aici  este  marea  artă:  să
            la  o  dâlmă  de  pământ,  pe  care  privinţa  îngrijirii  soldaţilor  răniţi.   tăinăduieşti, nu să tai mereu în carne
            zăceau  tot  soldaţi  greu  răniţi,  aus-  Le  era  tot  una  de  ce  neam  şi  de  vie şi nu să te bucuri că curge sân­
            triaci, unguri, francezi şi italieni, tă-  ce  religie  erau,  le  era  tot  una  de  gele cu nemiluita.
            vălindu-se  în  chinuri  grozave.  Fie­  era  prietin  ori  duşman.  Celce  avea   Chemaţi  un  Dunant  al  sufletului
            care  din  luptătorii  aceştia  tineri  se   nevoie  de  ajutor,  era  împărtăşit  între noi!
            gândea  în  marea  lui  nenorocire  la  de el.                                                   H. P. P.
            mama  sa  şi  o  striga  pe  nume  —   Şi  exemplului  femeilor  îi  urmară
            fiecare în limba maternă.           fetele  din  sat,  şi  bărbaţii  şi  copiii.   OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOQ
              —  „O, mamă scumpă, de-aş mai     Soldaţii  suferinzi  au  fost  duşi  în
            putea  să-ţi  privesc  odată  ’n  ochi,  satul  învecinat,  în  biserică,  în  ca­  da patinat *
            înainte  de  a  muri!“,  striga  austria­  sele  particulare;  le-au  spălat  rănile,
            cul.                                li  le-au  curăţat,  le-au  legat,  buzelor   Pe-aripile patinelor fugând
              —  „O,  dragă  mamă",  suspina    dornice  de  apă  le-au  alinat  setea   Atingi oglinda luciului de ghiaţă;
            ungurul,  un  tunar,  „cum  o  să  te   cu  apă  răcoritoare,  foamea  care-i   Posomorâtei ierni redai viaţă
            doară moartea mea!“                 rodea,  le-au  potolit-o,  iar  desnădej-   Ca fulgul de uşoară lunecând.
              —  „Trimite-mi,  mamă  binecu­    dea  lor  le-au  potolit-o  cu  cuvintele
            vântarea  ta,  ca  să  o  iau  în  viaţa  lor de mângâiere.             Nici  lujerii  de  crin,  treziţi  de  vânt,
            de  apoi!“,  se  ruga  un  căprar  de   Acum  —  să  nu  fie  cu  supărare,   Nici trestiile gingaşe de baltă,
            vânători, francez.                  să  poposim  niţel  şi  să  ne  întrebăm   Nici ramurile strânse laolaltă
              —  „Mamă,  mamă,  ce  bine  e  că  respicat,  după  războiul  din  Apoca-   N’au legănarea trupului tău frânt.
            ai  venit  la  mine!“,  striga  un  soldat  lipsă:  Ce  ar  fi  găsit  Dunant  pe
            italian,  privind  ţintă  înainte.  Mama  câmpurile  de  luptă  şi  prin  tranşeele   Te-a prins de mijloc vraja unui dor—
            sa  nu-i  apăruse  —  o  vedea  numai   din  zilele  noastre?!  O,  nu  vă  ră­  Din sus de şolduri până la patină
            în fierbinţelile, cari îl apucaseră.  sună  în  urechi  acel  „La  Solferino   le mlădii ca o undă de lumină
              Dunant,  un  om,  care  cunoştea   de  vale  —  trece-un  ghinărar  că­  Purtată 'n arcuirea unui zbor.
            limbile,  le  traduse  femeilor  din  Ca-  lare...“,  cântec  de  biet  soldat  român  ______  l OL BURĂ POIANĂ.
            stiglione  toate  strigătele  aceste  pe   năcăjit,  mai  mult,  strâns  de  bere­  * Din volumul de poezii „Luna ’n prag
                                                                                                                    a
            italieneşte.                        gată? Ce a întâmpinat la Solferino  ce se află supt tipar.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14