Page 10 - 1923-06

Pag. 98 C O S I N Z E A N A 25—IV. 1923.

nunchiul amintirilor, tu îţi vei ‘Plaiurile line?elii mele
toarce firul povestei vieţii tale, ple-
cându-ţi liniştit capul, închizând Mi-e dor de plaiurile tinereţii mele
blând ochii. Unde-am visat în nopţi târzii de vară,
Şi pe urma ta, viaţa va trece Şi-am adorat scăpărătoare stele.
mereu pe acelaşi drum, presărat cu Mă’nvinge nesfârşita nostalgie ...
flori şi spini, înbiind în dreapta şi Cum nu pot să ’ntorc Timpul înnapoi,
stânga pocalul bucuriilor şi a du­ Să retrăesc senina mea copilărie!
rerilor. Vreau flori şi dragoste alinătoare,
Tu nu râzi Mephisto? Căci laurii măririi mă ucid, —
De ce ai râde, doar tot ce ţi-am Vreau soare cald, vreau soare!...
spus mie mi le-am spus. E soartea Deschideţi-mi cernitele castele
mea aceasta, a noastră, a tuturor. Să viu în ţara de-unde am plecat —
Ascultă chemarea sturzului ! Pa- Mi-e dor de plaiurile tinereţii melc.
re-că ar fi dangăt de clopot de M’aşteaptă visurile ’ngălbenite,
argint în zgomotul atâtor cântăreţi. Privighetorile, în flori de tei,
Închid ochii, să zăgăzuesc în su­ Nădejdile de-uitare copleşite ...
fletul meu zbuciumat întregul acest
tablou de frumuseţe. Aşi vrea
Să sfăşii palida-mi melancolie,
Adânc de tot, răsar conturele al­
tei icoane în această zi de primă­ Şi Timpul să-l opresc o clipă’n loc —
vară. O icoană pe care n’o în­ Să retrăesc senina mea copilărie ...
tunecă anii, n’o spălătăcesc amin­ Iustin llieşiu
tirile. Aevea trăeşte de ani şi ani
va mai trăi. Sxcelsior
Mephisto! Aşi dori să mai re­
văd ţărmul înflorit dela Anadol Spre zări albastre înălţăm pământul
Hissar pe Bosfor! Să mă mai plimb Pe care orice om îl poartăn sine,
cu barca pe la Kadi-Kibi, să mai Spre ţări cu soare nou în care cântul
stau în umbra întunecaţilor chi­ Nu-i înnecat adesea de suspine.
paroşi din cimiterul Eiub.’ In sferele acele siderale
Acolo, au florile alt miros, aerul întregul nostru corp uşor se simte.
alt balzam, cerul un alt albastru. Aceea-i lumea visurilor sale,
Mephisto ! Aşa-i că acolo a fost Lume etern frumoasă, ce nu minte.
raiul, perdut pentru un sărut al Evei. Dar sufletul zărind iar alte stele,
De ce râzi?? De-a căror strălucire se 'nfioară,
— Va urma. — Prăjit din nou de lumile acele
Mai sus, mai sus, ne duce corpul iară.
Eterni pribegi, e trist sfârşitul vostru..
Mormântul şi uitarea vă e partea,
Plângând am înţeles destinul nostru,
Ne naştem să nu moară altfel moartea!
Const. II ic seu
8>-atâtâ de

Cărarea, care duce spre fântâni
O văd în strălucirea unui vis.
Avea atunci de strajă doi salcâmi
Şi drumul ei era de floare nins.
O dulce ’nfiorare m’a cuprins,
Când am trecut acum pe drumul ei.
Mi-a răzvrătit în suflet, dragul vis
Când am crezut nebun, în ochii tăi.
Cărarea, care duce spre fântâni
E astăzi toată, prinsă în pustiu!
Avea atunci de strajă doi salcâmi
Azi nu mai sunt! E-atăta de târziu...
E-atâta de târziu... zadarnic viu
Şi cântece şi flori, tot ce-am iubit
Le-am aşternut pe toate ’ntr’un sicriu
Şi le păstrez în sufletu-mi trudit...
G. VLĂDESCU ALBEŞTI