Page 7 - 1923-14

25—VII 1923 C O S I N Z E A N A Pag. 215

nu o sperie, căci ea va veni tot­ — „Nelule, Nelule, uite ce pasere lui era cea dintâi pierdere scumpă.
deauna în bucătărie, după mâncare. frumoasă! S’o punem în colivie!? Pentru prima oară vedea totuşi,
Şi, dacă va fi cuminte şi va avea Emoţionat şi cu teamă o atinse fără să înţeleagă, ce este moartea!
grijă să-i pună totdeauna ceva de Nelu. In sfârşit! O putea vedea
mâncare, ea va trăi şi-i va cânta bine. Mierla, înfricoşată şi tremu- De ce ai rămas pierdut în gân­
toată ziua de cum va veni primăvara. rândă se sbătea în mânile lui Aurel. duri şi din ochi îţi picură lacrâmi,
Cu ochii mari, Nelu asculta răpit Avea un cioculeţ lung, galben şi Nicule, copil de odinioară, astăzi
de cele ce-i spunea mama. nişte picioruşe subţiri, de-ţi era om mare, îmbătrânit de necazurile
In fiecare zî se gândea la mierla, teamă să nu se frângă, atingându-Ie. vieţii? Da, acelea au fost cele din­
ce-i va cânta sub ferestre. Adese­ Ochişorii, ca două mărgele rotunde, tâi visuri ale copilăriei tale, cea
ori zicea: priveau zăpăciţi în juru-i. Era grozav dintâi iluzie ţi-a fost cântecul unei
— „Mamă, iată mierla noastră!* de speriată. păsărele, cântec pe care nu l-ai
Şi-i drept că biata păsărică înfo­ După cele două ţipete desnădăj- auzit niciodată. A fost cea dintâi
metată se învăţase să ciugulească duite, ce le dase pe sală, amuţise. durere a ta sfârşitul dragei păsă­
în jurul casei, ba chiar întră şi în Aurel era încântat şi cerea o co­ rele, moartă de spaimă.
bucătărie după hrană şi aşa că era livie ca să pună păsărică. In zadar Şi de atunci, Nelule, multe visuri
socotită ca a familiei, ca un copi­ spunea Nelu că mămica Iui l-a mai frumoase şi mai măreţe ţi s’au
laş sau un prieten al casei, încât oprit ca s’o prindă, că-l va certa, spulberat şi dureri mai mari şi mai
toţi căutau s’o vadă; iar, în zilele, că e mai bine să-i dea drumul. adânci te-au sguduit, dar tu pe
când nimeni n’o văzuse, se întrebau Aurel căută să-l convingă, zicându-i toate le-ai uitat, Nelule. Numai
cu grijă oare ce-i cu mierla? De că dacă au prins-o şi-i vor da mierla ce s’a stins în mânuţele ne­
altfel nu numai Nelu se interesa drumul ea nu se va mai întoarce ştiutoare şi durerea celui dintâi vis
de mierlă, ci chiar părinţii simţeau la casa aceasta. spulberat atunci, nu le-ai uitat şi
plăcere, gândindu-se la păsărică — „Şi-apoi, măi Nelule, nu-i nu le vei uita nici odată.
casei şi aşteptau primăvara, ca să-i facem nici un rău. O punem în — „Mămico dulce, unde eşti tu
audă cântecul. colivie şi-i dăm mâncare şi apă. să-mi ştergi şi acum ca şi atunci, de
In sufletul micuţ a lui Nelu, în­ Aşezăm colivia în bucătărie la căl­ mult, ochii plini de lacrimi şi să-tni să­
cepeau să se nască iluzii, cele din­ dură şi mama ta nu va zice nimic ruţi fruntea întunecată?!.. Te-ai dus
tâi iluzii din vieaţă-i: rău, când o va vedea!“ şi tu departe şi cred, mămico, că
—„Şi va cânta păsărică la primăvară“! Nelu-şi aminti că au în pod o sufletul tău blând a fost întâmpinat
Se interesa cu ardoare dacă e colivie fără fund. Aurel se oferi s’o de un cântec, fermecător de dulce...
cald sau frig afară. întreba dacă repare. Se repezi de-o aduse şi cântecul mierlei mele!...
mierla a venit azi la mâncare şi se până s’o repare, dădu mierla lui Cisnâdia, 1 Februarie 1928,
întrista mult când n’o vedea o zi. Nelu. Elena lonescu-Fulger.
De multe ori se gândea s’o prindă — „Ai grijă, măi Nelule, să
şi să o privească de aproape. O! nu-ţi scape“!
ce mult doria una ca asta! Dar Dar Nelu o ţinea bine, cu o
totdeauna îşi aducea aminte de mână cuprinzându-i trupul şi cu
vorbele mamei sale şi renunţa la cealaltă ţinându-i picioarele.
această nevinovată plăcere. In vreme ce Aurel lucra de zor,
Intr’o zi, mama nu era acasă. Nelu îşi privea dorita păsărică.
Lăsase pe Nelu în grija unui băiat Simţea cum se bate nebună inima,
din vecini, mai mare decât el. în pieptul ei mic. Da, era dc tot
Aurel avea 9 ani şi învăţa la speriată sărmana păsărică. Venise
şcoală. Era un copil liniştit/ dar de atâtea ori pe săli şi era aşa de
cam neascultător. După ce s’a jucat sigură că nimeni n’o va atinge,
cu Nelu pe afară cu sania, au întrat încât s’a înspăimântat de moarte,
în casă să se încălzească. Nelu, când s’a simţit aşa de strâns apu­
mai micuţ, era îngheţat de tot şi cată. Leşinată de foame şi de sete,
stând lângă soba caldă, se întreba ea venise cu nădejdea de-a ciu­
cum de nu înghiaţă şi mierla lui guli câteva firimituri.
pe aşa vreme? Deodată Nelu dete un ţipăt. Ca­
In timpul acesta, Aurel se dusese pul mic al păsărelei se lăsă moale
la bucătărie să aducă câte o felie să atârne şi inimoara ce se sbătea
de pâine. Dar, deodată Nelu e deş­ să se rupă,’ încetă deodată.
teptat din gândurile lui de două — „Ce are, Aurel? vino repede!“
ţipete disperate de pasere. strigă cu spaimă.
— „Vai! Mierla!“., se înfioară Aurel o udă cu apă, dar era prea
Nelu. Abia, însă, se sculă să se târziu. Mierla murise.
uite pe sală, când Aurel întră ca o Plângând în hohot, Nelu îi să­
furtună, cu mierla în pumni. rută ciocul şi aripioarele. In viaţa

Dacă dori|i CLUJ
fine, cereţi M E L I S S A TELEFON
e
zaharical
6-48 şi 6 65
Lloyd 1356 10-26