Page 10 - 1923-24
P. 10

Pag. 358                                C  O  S  I N  Z  E  A  N  A  - - - - - - -  ------------------------------ 25  XII 1923

                  Ei sunt floarea ţării noastre şi ai neamului eroi  —            cu  viaţa.  Nu*mi  pot  da  seama  de
                  Oare nimeni nu i în ţară ca să-i scape de nevoi ?               acest  sentiment  cu  toate  că-mi  pun
                 Ei ne sunt isbăvitorii cauzei sfinte, şi martirii  —             toată  sforţarea  sâ-1  analizez.  E  si
                  Nu-i mai ocroteşte nimeni sub aripile iubirii?                  acesta  una  din  nenumăratele  rotile
                                                                                  ale maşîneriei complicate, care com­
                  Dar poporul stă la pândă.
                  O, studenţi, fi-ţi mândrin lanţuri  —    inc'un pas pâri la isbândă !   pune sufletul omenesc.
                                                                                    In  seri  de  aceste  am  clipe,  când
                  Nărui-se-vor vrăjmaşii cei ce nu mai cred în legi!              toate  micile atenţiuni  ale  Lydiei  tml
                  Cauza noastră va învinge căci e cauza ţării ’ntregi !
                  Auziţi în depărtare buciumul redeşteptării  —                   sunt  insuportabile.  Şi  numai  disci­
                  In curând vq bate ora, ora sfânta-a răsbunării !                plinei  căreia  am  supus  eul  meu  in-
                                                                                  tuindu-1  de  atâţia  ani  pot  mulţumi,
                  Lângă gratiile negre o lumină se aprinde.                       că  nu  ofensez  gingăşia  ei  cu  com­
                  Au venit pe nori de aur îngereii să colinde:                    portarea  mea.  Şi  toate  acestea  fără
                  Lângă iesle s'au oprit                                          causă,  fără  motiv  pipăibil.  Atunci
                  Craii delà răsărit,                                             sufletul meu sare în alt extrem. Pare
                  Căci acolo s'a născut                                           că  în  femeia  aceasta,  în  sufletul  ei,
                  Domnul cel far' de 'nceput. . .                                 în  trupul  ei,  în  gura  ei  e  cuprinsă
                                                                                  lumea  întreagă,  cu  toate  senzaţiile,
                  In colibele pitite ard opaiţe le-orfane,                        cu  toate  bucuriile.  Totul  ia  haina
                  Moşi albiţi de roata vremii se închina la icoane.               aurită  a  visărilor,  deasupra  se  co­
                  $i bunicile in poală cu odrasle, basme spun                     boară  curcubeul  multicolor  al  fan-
                  Şi aşteoptâ să sosească, 'ntărziatul Moş-Crăciun.               taziei şi, un nespus dor de viaţă mă cu­
                  S'aud paşi in curte. Vine îngheţat de frig în zori              prinde... un dor de a trăi... de a trăi...
                  Ca să  ’mpartă daruri scumpe la copiii-ascultători.               Lydia bănue lupta mea sufletească
                  Insă ei pândindu-i calea ii şoptesc delà fereşti:               si  are  cuminţenia  să-mi  dee  pace.
                  „Moş-Crăciun                                                    Uu  cade  în  greşala  atâtor  femei,  de
                               u
                  Tu eşti bun,                                                    a  se  folosi  tocmai  de  aceste  clipe
                  7  u eşti sfânt şi marc eşti,                                   de  criză  sufletească,  pentru  a  cerca
                  Dă-le astăzi libertate celor delà Văcăreşti/“                   să pătrundă în sufletul bărbatului.
                                                                                    O  singură  dată,  Intr’o seară  tot a-
                                                                                  tât  de  frumoasă  ca  şi  aceasta,  când
                          Carnetul lui Radu Roman                                 treceam  prin  aceleaşi  senzaţii,  a  ţi­
          — Urmare —                                              VtlHAIL. GAŞPAR  nut  să  mă  întrebe  ce  am.  Cum  nu
                        XXVI.                 străin,  iţi  descopere  rasa  anglo-sa-   i-am răspuns nu s’a supărat ci, luân-
            Cele  mâi  frumoase  clipe  ale  to­  xonă..,  brutală,  egoistă,  pornită  ia   du-mi  capul,  l-a  culcat  pe  pieptul
          vărăşiei noastre sunt cele de seară.  cuceriri.                         ei  şi  plecându-se  mi-a  şoptit  în  u-
            După  masă  coborîm  în  veranda    Pe  tema  aceasta  se  întind  discuţii   reche:  —  Sunt  amintirile  cari  bat
          de  pe  ţărm.  Lydia  îşi  pregăteşte   vehemente  între  noi  şi  nu  odată   Ia poarta sufletului şi cer intrare ..
          culcuşul,  un  fel  de  cuib,  pe  otoma­  biata  Maria.  cu  sufletul  ei  timid  şi   Din  această  clipă,  iubirii  mele
          nul  larg,  baricadându-se  în  perne;   de  o  nespusă  fineţe,  trebue  să  facă   mari  i-s’a  adăugat  şi  respectul
          •eu  mă  aşez  turceşte  la  căpătâiul  ei,   pe  judecătorul.  Neputinţa  ei  de  a   pentru  gingăşia  ei.  Mai  târziu  am
          iar  Maria,  bătrâna,  pe  un  taburet   judeca  între  noi  doi  dă  apoi  naş­  fost  eu,  care  i-am  descoperit  mo­
          <ie cealaltă parte. In fată, avem ma-  tere  la  alte  scene,  mai  totdeauna   mentele  de  criză.  Am  fost  fericit  că
          Tea  scăldată  în  laptele  de  argint  ai   hazlii;  Lydia  îi  reproşează  că  mă   m’a  înţeles.  Mi-a  mărturisit  că  şi
          lunei,  dincolo,  ţărmul  asiatic  cu   părtineşte  mai  mult  pe  mine,  că   sufletul  ei  are,  nu  odată,  clipe,  când
          miile  de  becuri  electrice.  In  dreapta   prin  urmare  e  parţială...  Bătrâna   trece prin asemenea strâmtori.
          Stambulul  adâncit  în  tainele  nopţii   îşi  tocmeşte  ochelarii  şi  prin  luciul   Un obiect cu care ne ocupăm des,
          sudice,  iar  în  jurul  nostru,  o  pre­  sticlei  îi  trimite  priviri  atât  de   este  întâlnirea  noastră.  Lydia  cu
          sărare  de  vile  mărunte.  Pe  apele   duioase,  saturate  de  atâta  dragoste,  toată  cultura  ei  sufletească  nu  s'a
          argintate  se  strecură  sute  de  bărci,   de  atâta  gingăşie,  încât  sub  covâr­  putut  emancipa  de  sub  impresiile
          alunecând  între  Terapia  şi  Cornul   şitorul  lor  grai  Lydia  îi  cade  după   primite  odată  cu  educaţia.  Aşa,
          de  Aur.  Aproape  toate  trec  pe   gât,  alintându-o  în  sărutări,  ca  pe  crede,  că  liaisonul  nostru  este  opera
          •dinaintea noastră.                 o mamă.                             unei  puteri  supranaturale,  a  aceleia
            Unele  trec  tăcute,  din  altele  ră­  Pentru  mine,  tabloul  acesta  este   care  dirigă  până  şi  amănuntele  cele
          sună  vorbă,  chiote  vesele  ori  ho­  totdeauna  ceva  încântător,  dar  tot­  mai  neînsemnate  din  viaţa  murito­
          hote  ţinute  în  acorduri  largi.  Fără   odată  mă  simţesc  cuprins  şi  de  un   rilor.  Când  i-am  spus  părerea  că,
          să  cunoaştem  pe  cei  cari  trec,  ne   fc osehit sentiment amestecat. Şi duio­  în  acest  caz,  legătura  noastră  ar
          întrecem  să  ghicim  din  felul  cum   şie  şi  durere  şi  nemulţumire.  In   însemna  o  contradicţie  întrucât  —
          se  manifestă,  de  ce  neam  ţin.  Cai­  astfel  de  clipe  mă  fură  sufletul  cu   după părerea oamenilor — noi trăim
          cele  cari  trec  ca  nişte  năluci,  u-   ani  îndărăt,  cu  mulţi,  mulţi  ani.   în  afară  de  legea  atribuită  acestei
          ^oare,  din  cuprinsul  cărora  nu  se   Icoana  casei  părinteşti,  leagănul   puteri.  Deci  legătura  noastră  în­
          aude  vorbă,  cu  siguranţă  că  adă­  fericitei  copilării,  îmi  resare  aevea,  seamnă  „păcat“  iar  puterea  care
          postesc turci... Chicotul vesel şi râ­  întunecând până şi luminoasa icoană   ne-a  adus  împreună  nu  poate  pro­
          sul  argiuţiu  e  caracteristicul  rassei   a  Kaulidjei.  Şi  apoi  aşa  din  senin   mova un — păcat
          latine... Hohotul plin, larg, care cade  simţesc  o  amărăciune  în  mine,  o   Surâsul  meu  îi  vădia  că  gândesc
          în  cadrul  acesta  de  desăvârşită  ar­  nemulţumire cu tot ce-i în jurul meu,   altcum şi mă întrebă mirată.
          monie că un acord fals, ca un ce    In  aceste  clipe  mă  simţesc  în război  — Tu eşti ateu?
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15