Page 12 - 1924-07
P. 12
Pag. 80 C O S 1 N Z E A N A 5—IV. 1924
Intr'o Duminecă vorbia cu alte Mă duce'n vâlcea, Cântec trist, duios
femei, pe prispa casei. Mă urcă pe stânci, Că'ncepură, jos
— De ce nu te măriţi? — îi zise Mă poartă pe brânci... Frunzele în cale,
una. — Ce noroc ai tu în lumea ... Cetină din cruce, Să cadă de jale.
asta de năcaz? De-atunci m’aş tot duce...
Privindu-şi băiatul ce alerga vesel Somnul nu mă prinde, Se vorbeşte n stâni,
prin ogradă, Susana rămase câteva Plânsul mi-e merinde... De ciobani bătrâni,
clipe gânditoare. ... Cetină surată Ca la o răscruce
— Ştiţi, — zise apoi, — norocul Mult mi-e drago fată De cărări ce duce
e de multe feluri şi eu am gustat Şi,mi-s amărît Spre iezer, s'arată,
din toate. Ce-i şi văduvia? Un Să nu fi murit, In lună odată,
noroc,__ la ce sâ-1 las din mână? Căci c'aceea stea, O frumoasă fată.
Care jos cădea, Şi că'n miez de noapte
Frumoas'a fost ea“. Se desluşesc şoapte
CIOBANUL ŞI Ciobanul plângea, Aduse de vânt
Cetina tăcea. De pe-acel mormânt,
CETINA BRADULUI Iar când a gătat Unde e 'ngropat
Petrea Dascălul Lacrimi de vărsat De lume uitat
Se porni din deal Ciobanul ce-avea
— „Cetină de brad, Cântec de caval, De mândră, o stea.
Stelele când cad,
Spun, că oameni mor,
Cad stelele lor.
Iu să-mi spui curat Cronica teatrală
De-i adevărat,
Cetină de brad: Strigoii — Sorana — Incidentul delà 7 Aprilie
Stelele când cad
Ca rupte de vânt, Printre puternicele drame ale lui Alving este totuşi unul din aceşti
Duc ele’n pământ Ibsen cărora li se poate atribui copii. Tatăl său a fost un veritabil
Oameni, sau doar este înţelesul unei tendinţe sociale, desfrânat. Aşa îl zugrăveşte cel
Totul o poveste ?“ Strigoii a fost socotită dela început puţin, în mod postum, cu multă
— „Frate ciobănele, drept una din cele mai cutezătoare. sfăşâiere sufletească, doamna Alving,
Glasul tău e jele, Puţini mai ştiu astăzi că această văduva sa, o femeie admirabilă,
Vorba ta e ruptă _ __ __ irudă. satiră a fatalităţii a jdeslănpiit £lină__d£ bnm simţ şi de voinţă
Si-a ta jaţă-i suptă. la apariţia ei o adevărată furie hotărâtă. Biata femee a făcut tot
Spune, teamă n’ai, împotriva autorului. Niciun teatru ceeace i-o stat în putinţă pentru
Ce durere ai?“ din Norvegia n’a primit s’o repre a ascunde mocirla din ’ jurul ei,
— „Cetină amară, zinte. Abia după câţiva ani, o trupă creiându-şi o aparenţă falşe de
Am văzut aseară, din Stockholm a jucat-o la Chris virtute şi de muncă. Graţie acestei
Lunecând pe cer, tiana, dar nu în limba norvegiană, încordări de ani îndelungaţi, strică
Colo, spre iezer, ci în aceea suedeză. Indignarea ciunea lui Alving e mascată cu îngri
Cea mai mândră stea opiniei publice a fost atât de acută, jire şi la moartea lui societdtea îi
In jos cum cădea încât unii comentatori ai operei lui slăveşte amintirea ca pe aceea a unui
Şi în urma ei Ibsen n’au ezitat să privească bi- bărbat vrednic. El a făcut opere de
Rămâneau scântei ciuitorul conflict din „Duşmanul caritate nenumărate, a lăsat o danie
Şi-o dungă de pară, poporului* drept un răspuns arun din care să se clădească un spital,
Ca un brâu de ceară, cat concetăţenilor săi. Aceasta este cu un cuvânt, reputaţia sa a rămas
Care lin, încet numai o presupunere, căci nu e imculată. Pe acest eşafodaj de
Se pierdu’n brădet. uşor de precizat în ce măsură minciună a fost clădită viaţa cas
Şi decum cădea Ibsen a vrut să-şi croiască un nică a soţilor Alving şi s’a făcut
Luminoasa stea, auto portret din doctorul Stockmann. educaţia fiului lor Os’wald. Dar,
începu în mine, Adevărat este că Strigoii duc ceeace se zideşte pe minciună tre
(Ca un şarpe'n vine) pretutindeni cu ei atmosfera cenuşie buie să se prăbuşească. E tema
Care nu-mi dă pace, şi umedă a micilor orăşele scandi favorită a lui Ibsen. Aşa se des
Mă'nţeapă cu ace, nave. Catastrofa familiei Alving nu tramă totul şi în Strigoii. Spitalul
Mă'ncinge cu joc, înfăţişează, cum se crede de multe ridicat în memoria lui Alving arde
Nu mă lasă’n loc, ori, numai o simplă nedreptate fi chiar în ziua sfinţirei lui. Oswald,
Ci mereu mă mână: ziologică, exprimată atât de brutal moştenind sângele înveninat al
Din vale la stână, prin expresia curentă: „Copiii plă tatălui său, e doborât de paralizie.
Din stănă mă ia, tesc păcatele părinţilor“. Oswald Teatrul lui Ibsen, în totalitatea
