Page 9 - 1924-07

5—IV. 1924 C O S I N Z E A N A — Pag. 77

Chipuri şi icoane cădea. Oamenii amuţiră. Ce era?
Un butoiu de bunăseamă. Tuşa Veta
Bucuria lui Nicodim avuse dreptate. Dar cine-1 mişcă?
ION AGÂRB1CEANU In câteva rânduri părea că pătrunde
Dumneata l’ai apucat pe Nicodim, — Unde l’ai văzut? de mai la vale un geamăt.
domnişorule Vasilică, cunoşti ce — In gârliciul pivniţi». Patru români coborâră treptele şi
slăbiciune mare avea el pentru un — La jandarmi? în dreotul butoiului aprinseră lem-
pahar cu vin. Omul lui Dumnezeu Ea dădu greu din cap ! nuşe. Un om lungit pe burtă îm­
în biserică, acasă, dar certăreţ şi — Nu mai vorbi tuşă Veto, ţi s’a pingea din răsputeri butoiul. La al
arţăgos ca un scaiu în crâşmă, dacă năzărit. doilea rând de chibrite, îl cuno-
bea un pahar cu vin peste măsură Ea, căutând cu spaimă înapoi: scură.
şi dacă întâlnea oameni cari să i-se — Cum vă văd şi mă vedeţi ! Eră Nicodim, cel pe care-1 în­
pună împotrivă. — Şi ce făcea?’ ghiţise pământul de trei zile.
Cât ce-a ob.icit că au fugit jan­ — Tot cerca să urce treptele şi El ştia de mult că jandarmii au
darmii din sat, în noaptea minunată iar cădea înapoi. un butoiu cu vin în pivniţă, îndată
când oamenii umblau forfota pe — Şi cum era? ce auzi vestea cea mare cu fuga
uliţi, Nicodim nu se arăta nicăiri. — Rotund ca un butoiu. lor, pătrunse prin grădină şi se
Nime nu i-a simţit lipsa, nici chiar — Ei, comedia dracului ! cuibări în pivniţă lângă butoiu.
nevastă-sa, nici în noaptea când Tuşa aruncă ochii — din cătrău Trei zile a băut, a cântat, a dor­
puterea României pe-a alungat pe fugise, şi după ce-şi mai făcu o mit, iar s’a trezit, şi a băut din
toţi streinii din sat, nici în ziua ur­ cruce, îşi stupi în sin, oftă din băe- nou. Era galben şi pierit ca un
mătoare. Dar, a doua zi, nevastă-sa rile inimei, ridică capul, văzu bise­ mort. De multa opinteală se trezise
începu să se neliniştească. Trecea rica la dreapta, dincolo de zid, se binişor.
delà o vecină Ia alta, delà un ro­ mai linişti şi zise: — Mort ai fost şi-ai înviat!
tocol de oameni la altul, şi întreba — N’am mai dat de trei zile pela — Pierdut ai fost şi te-ai aflat!
după bărbatul său. cazarmă. M’am dus să văd cum — Treaz şi m’am îmbătat! rânji
Nime nu-1 văzuse. Abea atunci mai stau lucrurile. Dumneavoastră Nicodim cu braţele mereu proptite
ne dădurăm seama că Nicodim a ştiţi cum au fugit căpcăunii: au lă­ în butoiu.
intrat ca în pământ din noaptea în sat tot ce-au avut în seama mea — Dar ce vreai tu cu butoiul,
care fugiseră jandarmii. ş’au şters’o: Mare răspundere: Nicodime?
Intr’un glas i se răspundea : avere de-a împărăţiei: Mi-am zis : — Să-l scot la lumină. M’a pă­
— Va fi la crâşmă; De bucurie hai să vedem ce-i cu pivniţa : ştiam truns frigul în pivniţa asta blăste-
mare va fi beat tun. că e descuiată. Când mă uit, Sfinte mată.
Dar nevastă-sa, înainte de-a în­ Dumnezeule! un butoiu tot cerca — L’ai golit binişor ?
treba pe oameni, intrase în toate să urce treptele şi iar cădea. Ghia- — Preţ de trei vedre ! Dar pe
crişmele. Nu era aici, şi crişmarii volul era ! Luase chip de butoiu ! voi să nu vă pună dracul să vă
nu-1 văzuseră. Nime nu-1 împingea. atingeţi de el. De altfel Dumnezeu
— Va fi pornit sâ-i iese în cale Până povesti, pe tuşa Veta o nă­ v’a trimis ! Singur nu l’aş fi putut
României“ zise Ionu Diacului. pădiră sudorile. scoate de-aici. Ajutaţi-mi !
Nime nu râse. Toţi ştiau că Ni­ Un bărbat zise: Oamenii îi ajutară, şi în curând
codim avea curaj să facă o astfel — Vino cu noi mătuşo, să ve­ butoiul fu în curte.
1
de faptă, şi că de multeori îi tre­ dem şi noi minunea. — Să nu v’atingeţi de el, zise iar
cea prin cap vr’un lucru minunat Dar ea, năpădită iar de spaimă, Nicodim. Vinul ăsta îşi are meni­
pe care, mort-copt, trebuia să-l în­ îşi făcu vânt printre oameni, şi fugi rea' lui. Voi să m’ajutaţi să-l duc
deplinească. mai departe. pe deal, pe cetăţue. Cum m’am bă­
Se linişti şi nevastă-sa şi nu-1 Oamenii rămaseră întâi tăcuţi: tut eu cu pumnii în cap, că poate
mai căută. se gândeau. Ce să fie? Ionu Dia­ vine România până eu stau beat
Dar, a treia zi, oamenii de pe cului zise în sfârşit: mort în pivniţă, şi nu-i pot îmbia
uliţa Câmpşorului văzură izbugnind — „N’ar fi cu neputinţă să se fi pe ostaşi cu un pahar de vin din piv­
pe portiţa delà casarma jandarmilor ascuns în pivniţă vr’un jandarm, să niţa jandarmilor. Acum puterea ghia-
pe tuşa Veta care fusese bucătă­ ne spioneze ce-i pe aici. Poate vor volului a căzut şi mă adumbreşte
reasă la jandarmi. Fugea pe uliţă fi avut poruncă să facă. Coborâtu- slava lui Dumnezeu. Cine-mi dă un
la vale strigând tulait — şi dând din v’aţi careva în pivniţa jandarmilor? car sâ-mi duc butoiul?
mâni cu desnădejde, ca şi când ar Nime nu răspunse’. Oamenii erau prea veseli ca să se
fi voit să se apere de cineva. — Mare prostie am făcut. Haidaţi pună în poară cu el. Ii ştiau arţagul.
— Săriţi, oameni buni, săriţi ! să vedem. Până ajunseră la ca- — Iţi dau eu carul, dar dimi­
striga răguşit, şi uitându-se cu groază sarmă se adunară vr’o douăzeci de neaţă, nu acum, spuse Brânduş.
înapoi când îi eşiau în cale mai români. Săriră ca la primejdie: — Nu. Eu vreau să strâjuesc pe
mulţi oameni. care cu topoarele, care cu coasele, deal să-i zăresc venind. Cine ştie
— Ce-i, tuşă Veto? Ce-ai păţit? cu furcile de fier. Dacă vr’un jan­ dacă nu nimeresc în noaptea asta?
De ce fugi? o întrebau şi de ici darm era ascuns acolo, să aibă cu înţeleg eu gândul vostru: Să ră­
şi de colo. ce-1 milostivi. mână butoiul aici, să-I svântaţi până
— Am văzut pe dracu ! Săriţi Insărarea era destul de deasă dimineaţă. Dar, nu s’a pomenit!
oameni buni. când se opriră înaintea gârliciului. De el nime nu se mai atinge, nici
Bătea la cruci şi fugea de-i sfâ- Ceva negru şi rotund, ajunsese cam chiar eu, până nu-I gustă doroban­
răiau călcâele. la mijlocul treptelor. Cerca să se ţul. O să închinăm împreună din
Intr’un loc o opriră câţiva bărbaţi. ridice cu o treaptă mai sus, şi iar vinul împănaţilor care au fugit.