Page 10 - 1924-20

Pag. 254 ---------------.................. ....... ------ C O S 1 N Z E A N A - - - - - - - - - - - ---------------------------- 25 - X 1924

Măriei, au rămas fără rezultat. Tru­ cândva dela viaţă, amintiri, plăceri, ca şi cum aşi privi printr’o pânză
pul ei, minunea aceasta de forme doruri, bucurii, zac toate grămădite^ de negură. A doua zi am mai avut
şi frumuseţă a înţepenit cu încetul în sicriul de metal care călă­ de îndeplinit o datorie pioasă. Lydia
în braţele mele. Suflul morţii a în­ toreşte cu mine... Afară de ce am trecuse asupra mea întreaga ei a-
cremenit trăsurile dulci şi înfăţişarea ascuns acolo, nu-mi pot închipui vere. Am trecut-o îndărăt pe numele
ei luă un aspect rigid, aspru. să-mi fi rămas ceva. ei, carele va trăi mereu în veacuri
Şi aşa a stat acolo pe dormeza La Constanţa alte curse pe la prin operile de- caritate alimentate
care a fost martoră atâtor clipe de autorităţi, consulate, până să se de acest lăsământ.
fericire, Lydia, iubirea mea târzie, ataşeze vagonul mortuar care avea Şi am plecat. Aşa cum eram atunci
fericirea mea, norocul meu, viaţa să ducă pe Lydia la părinţii ei, la când am întâlnit-o. Singur şi
mea. Acoperită cu un cearşaf alb Skorticz. obosit. Mă cuprinse în drum o
aştepta înţepenită pentru vecie so­ La graniţa polonă noui formali­ nostalgie neînţeleasă. Voiam să a-
sirea comisiunii legiste, a poliţiei şi tăţi. Toate au însă sfârşit. Şi aşa jung acasă, în satul meu, in căsuţa
atâtor altor comisii. după nu mai ştiu câte zileam’ajuns mea, aproape de cimitirul părinţilor
Şi totuş aceşti ochi, au lunecat la Skorticz. mei.
cu privirea mută peste trupul acesta Nu-mi prea pot aduce aminte de Era glasul trupului deşertat de
de marmoră. Degete distrate de amănunte. Prin urechi îmi trec a- puteri.
medici alergau peste formele divine, corduri de tropare străine, rugăciuni, Apoi a venit viforul cu zbuciu­
pipăind, ciocănind şi dictând pro­ plânsete înfundate şi ţipetele Măriei. mul de nevoi.
cese verbale cu noţiuni nemai auzite Din toate acestea îmi amintesc mai Şi iată-mă aici, în amurgul în­
în camera care mi-a fost paradis viu sunetul acela caracteristic de serării de toamnă singur, cu trupul
mie şi aceleia a cărei trup zăcea nici nu-i pot da nume, când uşa de istovit şi sufletul bolnav, umbră
întins datpradă atâtor ochi nechemaţi. fer dela cavoul familiar căzuse în între vii, viu între morţi...
In clipele acelea îmi venea să broască închizându-se. Un sunet Şi cum şed aici la masa mea,
urlu ca o fiară, să ţip ca un nebun, sec, ca tusa unui ofticos, care m’a plecat peste carnetul meu, din semi-
să iau în braţe trupul şi să mă înfiorat. Cu căderea acestei uşi am umbra camerei se deslipeşte treptat
asvârlesc cu dânsul în mare. simţit că s’a închis pentru totdea­ chipul de marmoră al Lydiei...
N’am făcut nimic. Dimpotrivă, am una basmul vieţii mele. Uşa aceasta Se depărtează. Şi din ce se de­
răspuns cuminte la întrebările puse da fer parecă mi-a strigat brutal părtează devine mai siniliu, mai
— era o puzderie de ele — şi am sentinţa de moarte: Ajunge! S’a imaterial.»
semnat nu ştiu câte procese verbale. terminat. îmi zimbeşte şi mă chiamă.
Durerea e un mare învăţat. In noaptea care a urmat, Maria, cea — Viu Lydio, viu!
Când au plecat apoi toţi şi am bună, decisă să rămâe strajă cre­
rămas noi trei, când liniştea se po- dincioasă Lydiei şi pentru mai de­ L...
gorî în casă şi prin geamuri pătrunse parte, mi-a renoit întâmplarea din
lumina cenuşie a zorilor, mi-am noaptea aceea. Plouă. Cântecul burlanelor îmi
venit în fire. Cum au ajuns la bal, ce impre­ pare o simfonie auzită de mult, cu
Aveam faţă de moartă şi alte sie puternică a făcut Lydia asupra mulţi ani în urmă. Unde-am auzit
datorii. lumii adunată acolo, ce bine s’a eu cântecul acesta? Aş! Poate nici
Le*am îndeplinit şi a treia zi di­ simţ t. Când au plecat însoţ te de na Pam auzit nicicând, ci simţurile
mineaţa „împăratul Traian“ părăsia regretul tuturor cam după miezul îşi bat joc de mine. Mai ştiu eu
Bosforul ducând spre ţermii ţării nopţii, aşezată în trăsură, Lydia şi-a ce-i? Nici nu-mi bat capul. Aştept
mele între aţâţi călători vorbăreţi amintit de mine înteresându-se că cu nerăbdare noaptea. Noaptea a
şi dispuşi şi pe unul, carele zăcea oare aştept eu? La o cotitură a devenit împărăţia mea. Eu acum tră-
întins şi tăcut în camera-i de metal şoselei, cam la un kilometru înaintea esc numai noaptea. Când totul tace
lângă baloturi şi mărfuri în magazia locuinţei noastre, nişte necunoscuţi în jurul meu, când şi cânii din ve­
scundă şi întunecată de sub copertă. au sărit înaitea cailor. O altă fan­ cini s’au plictisit lătrând la nimic,
Maria s’a retras în cabină. Eu, tomă resărită în aceeaş clipă din atunci începe viaţa mea. Opresc a-
eşisem pe copertă. Simţiam nevoia bezna nopţii puse piciorul pe scară. tunci ciasul — mă supără de o vreme
orizontului larg, fără hotară, fără Făşia de lumină a unei lampe de tic-tacul lui măsurat ca vorbele unui
margini. buzunar fulgeră interiorul şi două profesor de matematică — şi aştept..
Ceva încerca mereu să mă su­ ţipete eşite din pieptul celor două Oră trece după oră, încet, aşa cum
grume. îmi trebuia aer. Şi cum femei brăzdară liniştea nopţii. Am­ este rânduit şi... vine Lydia.
steteam tolănit de hornul ventilator, bele au recunoscut, în aceaş clipă In fieştecare noapte o văd.
ochii mei culegeau reci şi fără pic pe Ioţco Danilovipz, care răcni! Lydiei Când totul s’a liniştit în jurul meu,
de emoţie icoanele scăldate odată un singur cuvânt: Roagă-te când nici un sunet profan nu mai
în aur şi petri scumpe. Şi aproape în aceiaş clipă cuţitul tulbură sfinţenia nopţii, dânsa vine.
Ca nişte fantoame şi arătări din lui’ de ucigaş căzu ca un fulger Mă trezesc numai cu ea la pat.
bătrâne poveşti auzite în copilărie pierzându-se în faldurile hainei de Şi nici când pleacă nu ştiu. Se
treceau pe dinaintea mea Terapia, bal. Lydia primi lovitura fără să disolvă aşa, se pulverizează desfă-
Candilli, Eiubul trist, Kaulidja lu­ încerce cea mai mică apărare. cându-se în bezna ce o înconjură.
minoasă. Ucigaşul sări îndărăt în noapte, Şi stăm de vorbă amândoi cia-
La văzul lor eu n’am simţit nimic. un şuerât chemă- şi pe tovarăşii suri întregi. Curios îmi pare faptul
Undeva in adâncul şinei mele în­ Iui, iar vizitiul turc mai mult mort că rana nu i se vede.
cerca doar un gând răsărit în pripă şi dânsul decât viu, dete bice cailor. Pare fericită. Mă priveşte mereu
să-mi reamintaască ceva... Ce-ar fi Mai mult nu voiam să ştiu. cu ochii ei frumoşi, îmi mângâie
putut reaminti? Ţoţ pe am ?vut Pe ce-a urmat îmi amintesc aşa faţa suptă cu un aer de duioşie şi