Page 2 - 1925-01

IN PRAGUL UNUI AN NOU

DE ALEXANDRU HODCS

.âruieşte încă, în mi- pretindem viitorului o mulţime aceiŞtâ ciudată şi nerăbdătoare
nostru, o umbră din bu- de satisfacţii, pe cari nu ne trufi«» care ridică pretutindeni
obicei creştinesc, care e gândim totdeauna dacă le me­ ascu’ţte suliţi, glasuri de osândă
îla de a încheia cu prilejul rităm pe de-a’ntregul, aşa cum împotn * soartei care nu ne
cărui an nou unele socoteli ni-le dorim noi înşine. Aşa cum dă din -estul belşug ceeace,
2
; conştiinţă cu noi înşi-ne, veghiăm între două nesfârşituri fireşte, a °i dreptul să cerem
dăugând la capătul lor cuve­ în zilele de mare prazn.c, ne dela ea?
nitele făgădueli sufleteşti pen­ cercetăm tot mai puţin con­ Iată, depila, ce zice un
tru* zilele cari încep să se de­ ştiinţa şi râvnim tot mai mult tânăr luptăft politic dela noi,
şire mai departe... Omenirea la bunurile pământeşti. Pocăinţa întrebat de către of oaie coti­
trăieşte, delà începutul veacu­ e tot mai rară, petiţiile către diană dela Bucureşt;
rilor, cu această minciună mân­ Providenţă sunt tot mai stă­ „Cristosul care altăctă venise
gâietoare, că timpurile cari vor ruitoare... pentru bucuria celor s.aci, pen­
veni trebue să fie mai bune, . Am răsfoit, deunăzi, din nou, tru afirmarea adevărul., pentru
mult mai bune, decât cele cari gazetele de Sărbători. Cu toate triumful dreptăţii celor *»jli şi
s’au risipit în nesfârşit. E o defectele lor, cari sunt de cele pentru păstrarea legii, astăzs'a
iluzie care va muri odată cu mai multeori ale noastre, gaze­ retras cu desăvârş re din mijlo­
:
noi. Trecutul e un bilanţ fără tele oglindesc preocupările mo­ cul nostru, el nu mai însem­
surprize. Nădejdile noastre, toate rale ale unei societăţi. Sau cel nează decât cruce, în faţa că­
le plasăm asupra viitorului... puţin, societ tea îngăduie să reia se oftează şi se varsă la­
Dar, între cele două feţe în­ fie oglindită aşa cum o arată crimi“. Cutezătoare cuvinte, des­
tunecate ale aceleiaşi taine de gazetele... Câteva dintre ele au pre cari, noi nici nu voim să
nepătruns, inima noastră, de avut, anul acesta, o idee inge­ ştim, dacă sunt sau nu îndrep­
aproape două mii de ani în­ nioasă, cerând diferiţilor băr­ tăţite, şi cari arată până unde
coace, de când s’a revărsat în baţi reprezentativi ai României, am ajuns să nesocotim îndem-
lume dumnezeiasca învăţătură să-şl mărturisească-dorinţele lor -nurile creştineşti. Mult mai în-
a iubirei de oameni, încearcă pentru anul care vine. Le-am ţelepţeşte am gândi, dacă ne-am
să deosebească rostul eternităţii. cetit pe toate, — mărturisesc că hotărî, mai nainte de a ble­
Numai înţelepciunea de o zi a cele mai multe erau de o tristă, stema, mai minte de a cârti
păgânităţii a putut să poetizeze descurajatoare banalitate, — şi împotriva destinului nostru, mai
acel carpe diem al omului, care am preţuit încă odată cum cutare nainte de a ne încărca sufletul
neîncrezător în ceasul care ur­ ilustru om de stat nu doreşte cu amărăciune, să coborîm o
mează, stoarce cu lăcomie plă­ altceva, pentrn mântuirea su­ rază de adevăr în propriile noa­
cerea clipei de faţă. Frica noastră fletului românesc, decât să nu stre păcate, pentru a vedea,
de Dumnezeu ne strecoară în se mai fure urna în alegeri, dacă nu cumva răul de care
suflet o altă morală ; aceea a cum un altul nu cere decât suferim nu porneşte tocmai de
unei împăcări spirituale cu pu­ ceva mai multă minte partidelor acolo de unde nici nu ne gân­
terile nepătrunse. Credinţa părin­ din opoziţie, şi cum al treilea, dim. Vom vedea poate, ca la
ţilor noştri nu ne-ar îngădui, fără nici o intenţie de linguşire, o străfulgerare de lumină, aşa
deci, să cerem zilei de mâine fireşte, se roagă la cer, mai cum stăm să ne judecăm între
darurile pe cari purtarea noastră presus de orice, pentru sănă­ trecut şi viitor, că ne-am de­
de ieri le-ar pângări. tatea cutărui atotputernic al stă- prins să fim prea severi cu al­
Aşa ne-am obişnuit până pânirei. N'am întâlnit un singur ţii, şi prea îngăduitori cu noi,
acum, să simţim de-asupra ca­ cuvânt de recunoaştere a pro­ că trăim în prea multă lăco­
petelor noastre, la fiecare sfâr­ priilor noastre greşuri. N’am mie de bunuri pământeşti, că
şit de an, cumpăna nevăzută a văzut înălţându-se . de nicăeri suntem prea nerecunoscători cu
lucrurilor ce-am săvârşit. Vre- cinstita smerenie, cu care, altă­ întâmplarea care ne-a întruchi­
mile pe cari le trăim, însă, vor dată, oamenii obişnuiau să ceară pat un vis de o mie de ani,
să ştie tot mai puţin despre iertare acelora faţă de care şi, mai ales, că am îngrămădit
căile adevărate cari duc spre greşiseră dealungul celor cinci­ atâta nevoie de iertare asupra
mulţumirea cugetului. Ne-am zeci şi două de săptămâni. De noastră, încât am uitat să ui­
învăţat, încetul cu încetul, să unde vom fi luat noi, astăzi, tăm greşiţilor noştri...