Page 5 - 1925-01

\

15—1.1926 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . C 0 S 1 N Z E A N À ■■ ■■■■■........................... ■■■ Pag. 5

P R I M U L C L I E N T

DE SEBASTIAN STANCA
Pe frontispiciul casei Nr. 13 din dinţii scuipându’l pe covor. Nu i se pedeapsă straşnică, să-i treacă pofta
Str. Olarilor străluceşte de trei zile păru însă cuvincios şi îl isbi cu „de a-şi mai vârî nasul unde nu-1
o firmă nouă: Dr. Tiberiu Teacă piciorul cât colo pe parchetul lu­ fierbe oala.
avocat. Literile mari de aur pe un ciu ca oglinda. — Va să zică Dumneata ai pri­
fond de negru mat bat la ochii tre­ Domnul Teacă îi întinse chibri­ cina cu vecinu Nicolae.
cătorilor, dela distanţă, invitându-i tul aprins şi ţăranul trase cu deliciu — CeTpricină? Eu n’am nici o
v
să între la noul paznic al dreptu- din ţigară pufăind de câteva ori şi pricină cu el, el are cu mine. Un
rilor omeneşti. Noul advocat e om slobozind nori grei de fum prin amărât şi vai de loc ca el să în­
tinăr, abia de curând trecut peste mustaţa stufoasă şi căruntă. drăznească să-mi facă mie zile a-
ultimul examen, plin de ideale mari „Ei ş’acum cu ce te pot servi? mare. Asta nu mai merge. Eu sunt
şi planuri splendide de viitor. După înţrebă advocatul. neam de frunte în sat. Tatăl meu
multă bătaie de cap sfatul familiar — Mă rog de Iertare, domnule umbla cu carul cu patru boi, avea
hotărâse să se aşze în orăşelul advocat, sunt om de 56 ani, am căruţă cu cai si vaci de lapte, pa­
de provincie Văleni. Cu toate că trecut peste multe nevoi, dar aşa tru pluguri îi ieşiau toamna la ară­
mai erau aci şapte advocaţi, dom­ o treabă încă nu mi s’a întâmplat tură, şi hambare cu bucate, clăi de
nul Dr. Teacă nădăjduia în scurtă niciodată. Am fost in vremea mea nutreţ şi belşug. Şi eu sunt mem­
vreme să-i bată pe toţi şi să-i lase cătană la reg. 50 şi-am avut grad bru în antistie şi în comitet şi am
departe în urmă. de „fraităr“, am nevastă şi ccpii, în biserică scaunul dintâi de lângă
Îşi aranjase biroul modern, cu mi-am plătit totdeauna porţia câtră strana cântăreţilor. Că, de, îmi place
fotele grele de piele, masă maha- ţară şi aruncul la sat, la biserică, şi mie să mai trag )a praznice câ­
goni, pe care acum stau aranjate Ia şcoală, am făcut danii, clopote te-un irmos sau câteo priceasnă,
frumos la rând câteva cărţi de legi, la biserică, fântână pe hotar, dar învăţate delà f iertat cantorulţSlmeoh.
legate în tăietură de aur, câteva aşa o ticăloşie eu nu mai pot su­ Mare cântăreţ mal era, Dzeu săi
gazete proaspete şi o cutie de ţi­ feri ! ierte. Şi cu tipicul nu’l întrecea nici
gări Alba Iulia. — Ce ticăloşie? un vlădică.
Domnul Doctor sta tolănit în fo­ — Bine, bade, dar ce are cantoru
toliul povarnic slobozind rotogoale — Cum, ce ticăloşie? Ticăloşia şi vlădica cu vecinul Nicolae?
de fum în liniştea odăii şi visând ce o face vecinu' ăsta Nicolae, cu — Ehei, domnule advocat, aşa
vremuri de succese splendide şi bo­ nevasta lui cu copiii lui, cu toată vine vorb3. Se leagă ca scaiu una N.
găţii colosale. porodiţa lui. Un om ca mine asta de alta şi se înşiră ca salba de
O bătaie domoală în uşă îl trezi nu o poate răbda. Trebue să ajungă mărgele. Căci doar deaceia i-a dat
din dulcea reverie. Tresări de fi­ la lege. Dzeu omului limbă şi îi dă gurii
orul sensaţiei primului client. — Ei bine, să’l dăm la leger de mâncare să nu ţiie talentul îngro­
„Intră“. — Să’l dăm, da, şi să-i croim o pat, cum spune la sfânta evanghelie.
Un ţăran cu toiagul de frasin în — Dar ce-i cu Niculae?
mână şi traista pe umăr apăru în — Ăsta-i un ticălos, un prăpă­
pervazul uşii. dit, pripăşit de pe cele patru vân­
Aici stă domnul doctor advo­ turi la noi în sat. Lucrător cu palma
cat? — întrebă ţăranul. pela gazdele cele bune s’a lipit aci
— Aici, răspunse Teacă, pof­ şi l’a ginerit necuratul chiar lângă
teşte înlăuntru.“ mine. Dupăce a murit socru-so, ve­
Ţăranul îşi scoase traista de pe cinu Moise a Mitii, — era om de
umeri, înfăşurându-i baerile pe to­ treabă săracu, — a rămas pejţecosu
iag, înfipse căciula în vârful toia­ ăsta stăpân pe curte ş’acum îşi ia
gului şi le propti cu multă cumpe- nasu la purtare de parcă ar fi el
neală de perete. domnu solgăbirău.
— Ei şi?
Advocatul se ridică sprinten şi — D’apol şi. mă rog şi. Eu nu
politicos, întinse mâna nouvenitu- sunt onj care să-mi întorc cojocu
lui strângândui-o cu căldură. Luân- cum bate vântu. Vorba mea e vorr
du-1 apoi domol de subsuoară îl bă şi cuvântul cuvânt. Neam de
pofti să şadă. Ţăranul se cufundă neamul meu n’a umblat după pri­
în fotoliul de piele gata să se dea cină. Dar dacă cineva, un om de
peste cap Sări ca ars în picioare. nimica, vine şi mă atinge în dreptul
Un zimbet graţios răsări în col­ meu, am eu ac de cojocu lui. Dacă
ţul buzelor advocatului.
dreptatea este pe partea mea, atunci
Cu mânile proptite pe speteaza dreptatea asta are să fie dreptate.
fotoliului ţăranul se aşeză cu în­ Un mort, care-şi însoţeşte cortegiul funebru. — Şti Dumneata ce i dreptatea?
cetul iar la loc, bombănind ceva de Colonia italiană din Paris pierzând pe — Auzi vorbă, doar nu-s copil
mama dracului. unul dintre cei mai preţioşi membrii ai de ţâţă. Casa mea e casă, curtea
Advocatul se grăbi să-i întindă săi, a avut ideea originală de-a face efigia mea e curte, grădina mea e grădină,
cutia cu ţigări poftindu’l să se ser­ defunctului aşa dupărum se vede aci şi vitele mele’s vite şi toate sunt ale
vească. Ţăranul prinse cu degetele a o purta în urma cortegiului mortuar. Ca­ mele şi fac ce vreau cu ele. Şi nime
pul efigiei este construit din ceară, iar
groase o ţigară, îi rupse vârful cu corpul din flori naturale. n’are să se amestece în treaba mea.