Page 8 - 1925-01
P. 8
Pag. 8 -------------- ---------------------- C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 15—1. 1925
■! —■> •
. Simţea încă pe braţ urma mâ
nuţei, cu care s’a sprijinit de el şi în
ureche ii răsuna şi acum un „tqerci“
— spus cu r-ul acela adus din
3
gât şi care dădea atâta mlădiere
glasului ei dulce.
Dar tovarăşii de ce s’au supărat
cănd le-a spus pentru ce-i trebue
felinarul? — Ce murmur printre
ei... Zău! Ce au ei cu copila aceea
de optsprezece ani? De l-ar fi rugat
pe altul în locul său, nu i-ar fi
arătat şi acela drumul cum i l-a
arătat şi el? — Ei! De bună seamă
rachiuj...
Dar icoana mizeriei şi a sufe
rinţelor nu întârzie să renască în
mintea lui şi Iancu începu să vază
mai limpede*: da___odrasla patro
nului, bogată, veselă şi cu obrajii
rumeni... şi copiii lcr bolnavi şi Delà Românii din Serbia : Un banderiu de călăreţi din Vârşeţ mergând spre
gară spre a primi oaspeţii, veniţi la sfinţirea clopotelor delà biserica
ofiliţi printre zidurile umede şi românească din acest oraş.
hârbuite.
Afară pleoşcăiau paşii grei ai Cu obrajii aprinşi trecu apoi prin flămânzi!...
muncitorilor ce se ’ntorceau acasă. grădina ca din poveşti, ce înflo Dar nici nu se poate ! Să se lase
In depărtări, fabrica murmura încet reşte acolo în faţa casei. Dar cu el sedus? Nu! Ş’apoi cine ştie,. —-
şi lin isonul nopţii.
• * * cât se roşi mai tare, când o zări patronul poate că dinadins a pus
* pe ea, fata „lipitoarei“, cetind sub fata să-l vrăjească aşa, numai ca să-l
Şi zilele trecură. un crâng de trandafiri în bătaia dea de partea lui şi să scape de el.
Făgăduielile, care nu se mai în- soarelui palid de amurg de toamnă ! Câteva clipe şi soarele se cufunda
fâptuiau, îl puseră pe Iancu pe gân — De ce i-s’a topit deodată tot în zarea purpurie. Vâsduhul se ră
duri. Când trecea prin cartierul cătranul inimii sub privirea ei blândă . cori şi ca o pânză de painjen pâcla
muncitorilor, femeile ii eşeau în cale şi senină?... toamnei se furişa încetişor pe pământ
cu copilaşi galbeni în braţe; jl în Şi când să ese din grădină, dădu Iancu mergea spre casă. Se gândea
trebau, i-se boceau ca unui mân peste o bucată de mătasă albastră, iar la ai săi şi-l chinuia o remuş-
tuitor atotputernic. şi străvezie, perdută pe o margine care. Şalul cel albastru însă îl ui
Şi după atâtea încercări fără rod, de drum. îşi aminti îndată: era şalul tase în mână şi după un timp îl
ce-i mai rămânea de făcut? Toată ei, cu care a mai văzut-o cândva. strecură pe nesimţite sub vestă. —
nădejdea o aveau în el „cărtu Voia să i-o ducă numai decât şi chiar în partea ei cea stângă...
rarul“.... şi povara răspunderii îl era fericit, că a găsit prilejul s’o * *
*
apăsa tot mai greu pe Iancu.., mai vază înc’odată; abia făcu însă Fabrica stătea cu porţile închise.
Se- gândi bine şi se hotărâ să se doi paşi şi inima i*o luă aşa de Murmurul ei veşnic încetase şi ma
mai ducă înc’odată la el, la „Dom repede, încât Iancu se opri, să-şi şinile cu braţele'şi roţile lor uriaşe
nul Director“. mai domolească sufletul, Ca pe un odihneau reci şi tăcute.
Cât i-a vorbit, cât i-a tot spus roib neastâmpărat, ce nu-1 poţi stă Era grevă.
până acum, că nu se mai poate aşa, pâni cu una cu două. Jos, la locuinţe, muncitorii umblau
că muncitorii nu mai rabdă! Ii Aruncă o privire lungă asupra în grupuri, fumând şi gesticulând.
aminti din nou făgăduelile lui ră şalului, îl apropiă de faţa-i rume La două din casele cu pereţii ce
mase tot neîmplinite, mizeria ce se nită şi ameţit de o mireasmă dulce nuşii, steaguri negre cu panglici
’ntindea ca mucegaiul. Şi la ce bun ce se ascundea printre cute, cât pe roşii fluturau în bătaia vântului. In
toate acestea?... Numai ca să cu aci să apese de buze bucata aia de odăile cu pete mari de umezeală,
leagă alte făgădueli, sau mai bine pânză, dacă — nu ştiu cum — nu pe mesele cernite cu postav negru,
zis nimica: vorbe goafe, cu care s’ar fi trezit aşa deodată din visă doi copii răpuşi de aceeaşi boală
vulpea bătrână pescuia în apătulbure. toria asta de o clipă. Căci Iancu erau lungiţi în sicrie de scânduri.
Şi cât timp ii vorbea, el, direc îşi aminti tot ce se ’ntâmplase cu Lumea se ’ ’ngrămădise şi în sus
torul şedea la masa lui încărcată câteva clipe înainte în odaia direc pinele ce eşeau de lângă morţi era
cu hârtii şi bibelouri, mâsgălind torului, necazul îl cuprinse din nou ceva ca un fâşăit al focului de răs-
încet şi tacticos, pe. un colţ de şi privind şalul, o mustrare de Cuget bunare ce pâlpâia acolo sub hainele
foaie albă, poze cu un creion roşu. îl rodea, ca viermele miezul de lor murdare de muncitori.
Iancu le privea simbolic; i-se părea copac. — Să 1 turbure pe el fata Oamenii erau agitaţi.
că e singurul răsunet al vorbelor aceea... Fe el, — şi tocmai fata Dintr’una din casele părăsite în
sale. Şi ce ciudat, — tocmai roşu!... „lipitoarei“!... De a’r şti tovarăşii ziua aceea, Iancu eşise din odaia
I-a spus cu vocea tremurândă: săi, de ar şti femeile ce-i ies în lui ca să ducă înapoi şalul domni
— Să nu te căeşti într’o zi, cale bocindu-se; l-ar blestema cu şoarei. O luă pe o potecă dosnică,
domnule director!., şi a trântit uşa zilele, ar spune că e un netrebnic, să nu fie văzut de nimeni şi apucă
după sine, cel care totdeauna îşi că l-a ademenit „lipitoarea“, că e pe urmă şoseaua ce duce pe lângă
păstra sângele rece. un trădător, un ucigaş al copiilor fabrică spre vila directorului. In a-
, . \
