Page 9 - 1925-01

15-1. 1925 C O S I N Z E A N A Pa* 9

ceeaşi clipă, pe şoseaua cenuşie, un Lângă căpătâiul de sicriu, lancu pate una tângă alfa. In jurul lor
automobil sbura pe lângă lancu, stătea cu privirea înţepenită pe mu­ se făcu Îmbulzeală şi privirile lu­
împroşi ându-1 de sus până jo6 cu cul de lumânare ce şe topea văzând necau când pe sicriile puse pe pă­
pete£mar£de noroi, lancu recunos­ cu o,hii. Pe linţoliul presărat cu mânt, când pe gropile de alături,
cuse părul castaniu, din care vântul flori de toamnă, maica îşi bocea cu unde huma căsca două guri de­
răscolea şuviţe de mătase. Se opri părul despletit copi ul. , odată. i
cu privirea ţintuită spre maşina ce La unul din colţurile înfipte în Nu mai plânge nimeni. Nu mai
se perdea“din ce în ce şi ca gonit noroi, două coroane de crizanteme era jale. Un foc cş pâlpâia înăbuşit,
de o putere nevăzută se ’ntoarse în zăceau sfâşiate, cu florile înecate în uscase lăcrămlle.
grabă pe poteca pe care venise şi mocirlă. Printre ele eşeau bucăţi în­ Pe una din movilele de pământ
care scurta drumul şoselei ca o colăcite de ipanglică, pe care de le- proaspăt, un steag roşu era înfipt
coardă ce leagă cele două capete ar fi curăţit cineva, ar fi putut ceti: cu putere. Sub creţele lui fâlfăinde,
ale arcului. „Regrete eterne“ şi numele direc­ un om cu glasul puternic rostea cu­
Pe lancu îl străbâteau gânduri torului uzinei. vinte, pe care plumbul cerului le
*
rele. In închipuirea sa vedea maşina * * înăbuşea sub greutatea lui. Munci­
trecând prin mulţime, — oamenii tor i se uitau Ia el şi cu priviri stic­
ce se ’ngrămădeau cu pumnii ridi­ Ziua dădea spre asf nţit Spre loase urmăreau fiece mişcare a sa,
caţi, maşina ce înainta tot mai greu; miazănoapte, zările mânau norii grei braţele ’ntinse spre groapă, pumnul
se opreşte, — muncitorii o 'ncon- de ploaie, încet ca pe o turmă de ridicat spre cer.
joară,... dar în clipa aceea îşi aminti vite. Câte o boare rece, ca picată începu sâ plouă. Mai întâi pică
şi casele cu steagurile negre'ce'fâl- din nori, se lasă 'n răstimpuri pe un strop, apoi mai multe, până când
făiau d’asupra mulţimii; — şi ceva pământ, încreţind faţa băltoacelor, bătaia leneşă a apei răspândi un
ciudat îl opri pe lancu din drumul de părea că vor să pornească din fâşăit uşor pe pământ.
său. Par’ că-1 ameninţa cineva. — albii. Şi omul cu glasul puternic sfârşi
Nu era neam de .lipitoare“ acolo, Pe şoseaua ce ducea spre cimitir, vorba.
pe care toată fabrica îl ura acum un şir lung de oameni înainta în­ ...Patronul vostru v’a scăpat de
ca pe un ucigaş? — Şi în inima cet. Ici colo câte un steag roşu se două griji! — Să-i fiţi recunoscă­
lui lancu se încolăcea un nod ce*l legăna printre muncitorii care ur­ tori !...
chinuia tot mai tare, ce-1 apăsa tot mau descoperiţi sicriile purtate pe
mai greu:... voi să-şi urmeze dru­ umeri. De nicâeri nici o vorbă. Ş’apoi sicriile se cufundau încet
mul şi să ducă şalul acolo unde Văsduhul îşi schimba feţele. A- în pământ. Cineva boceâ în surdină:
trebuia, — dar tot nu-iveni să por­ buri plumburii întunecau când lu­ de jur împrejur muncitorii stăteau
nească. Şi ca un smintit se clătină mina zilei, poleind pământul cu o cu capetele aplecate, muţi şi înmăr­
în toate părţile muşcându-şi buzele burniţă cât un praf; când printre muriţi. Deasupra «lor nourii se lă­
până la sânge: lancu simţi că nu sdrenţe de nori apărea un strop de sau tot mai jos şi ploua înainte.
mai e stăpân pe sine şi că în clipe albastru, de unde soarele îşi arunca Steagurile se ’nmuiară şi apa pi­
grele se înmoae şi inima de fer... lumina ca trasă pe un fir. Pe sârme cură din ele în stropi roşii, ca de
.. Ce-i pasă acum de patron! Era de telegraf, vrăbii umflate se scu­ sânge. *
fata lui cu ochii albaştrii, cu părul turau de apă. Apoi se întuneca ia­ ' * *
de mătase!... I t 1
răşi şi vântul suflă şi mai. rece. Pela 11 noaptea; plouă încă de-
Şi pe poteca de lut lancu fugea împrăştiaţi printre morminte, mun­ abinelea.
într’o răsuflare... citorii se mişcau ocolind movilele Pe scara acoperită de un covor
Când ajunse acolo, străbătu mul­ cu crucile strâmbe. — La capă­ moale, servitorul|predă|domnişoarei
ţimea şi se opri brusc în mijlocul tul cimitirului două gropi erau să­ Lili — aşa se numea fata directo-
drumului privind speriat şoseaua de
amândouă părţile. Totul era în li­
nişte.
Tovarăşii se adunaseră* în jurul
său şi-l priveau tăcuţi şi cu ochii
mari.
— Ce-ai păţit lan:ule? — răsună
de undeva.
Era roşu la faţă, răsufla repede,
hainele şi obrajii îi erau pătaţi cu t
stropi de noroi.
lancu le mărturisi teama: era sin­
cer ca un copil. La mulţi însă nu
le veni la socoteală ceeace le spuse;
şi erau şi câţiva care n’au uitat
seara aceea cu pâclă în care lancu
venise în cârciumă după felinar.

*
* *
In ziua următoare era înmormân­
tare şi lumea se aduna pe lângă ca­ Dela Românii din Serbia: Procesiunea, cu care s’au dus clopotele cele noui la -
sele cu steagurile negre. biserica românească din Vârşeţ.