Page 7 - 1925-01

15-1. 1925 C 0 S 1 N Z E A N A -------------------------------- Pag. 1
Gândurilor mele... o tăcere grea coprinse pe toţi:
numai pe alocuri răsărea câte un
Dem. Gâlman cuvânt svârl.t repede şi cu foc.
Iancu fusese iarăşi la patron, la
Gânduri albe, flori de vise, „lipitoare“, cum ÎI porecliseră ei şi
Lacrimi prinse ’n colţul genii, care în închipuirea lor avea buzu-
fmpânzit-ai de vedenii nările pline cu grămezi de galbeni
Zarea pleoapelor închise. furaţi din truda lor z lnică, aşa cum
;
le-a spus* o mai deunăzi omul acela
Zarea pleoapelor închise Mi-aţl adus înseninarea, cu glasul puternic şi pe care-l‘ ve­
Vâ cuprinde'n ea pe toate, Râsul apei curgătoare, deau încă vorbindu-le la umbra
Legănânda- vă curate, $1 tot aurul din soare, unui steag mare şi roşu.
Gânduri albe, flori de vise 7roenitu-mi a visarea. Neajunsurile, care ii rodeau de
atâta amar de vreme, erau sortite
Voi mi-aţi dat nemărginirea să nu mai ia sfârşit; ulciorul tot
Visului ce nu se poate, mergea la apă şi patronul nu vroia
Eu, strângându-vă pe toate, să ştie, că s’ar putea sparge într’o
Vam dat viaţa şi iubirea... zi! — In sch'mb curgeau fâgădueli
pestfe făgădueli: cu ele i-a apucat
toamna şi cu ele îi va apuca şi
iarna în locuinţele năpădite de
apă şi mocirlă, cu pereţii uzi şi
G R E V A hârbuiţi de mucegai, cu copii şi
femei bolnave şi cu cei câţiva golo­
gani pe zi, pe care cătranul lor ii
O. M. ŞERBAN
îneca mai toţi în rachiu...
In negura serii de toamnă fabrica ne’nţelegere, Iancu era acela, care Şi dupăce Iancu îşi isprăvise
stătea cu lămpile aprinse, ca un căuta să împace lucrurile; şi — vorba, se’ndreptă spre uşe şi
ochiu păinjenit de nesomn. In lu­ Doamne — să-l fi văzut cu ochii porni acasă.
mina nedesluşită dimprejur, clădiri lui senini şi frumoşi şi cu pletele Afară, pâcia rece a serii îl lovi
ciudate se îngrămădeau acoperite lui aurii, ce şi-le scutura de pe ca un sloi de ghiaţă. Se încheiă la
de grinzi ferece te; câte un coş se frunte în valuri, ca grâul bătut de piept, îşi îndesă mâinile în buzu-
ridica în pâclă svelt, ca un trunchiu vânt, — să-l fi văzut aşa vorbind nări şi se înfipse în negura, ce se
de brad uriaş, împovorând aborul încet şi răspicat patronului trântit ţesea tot mai groasă. Abia făcu însă
toamnei cu rotocoale cernite de fum. pe canapea, c-re prin fumul ha­ câţ va paşi, când din ceaţă de
Prin văzduhul împânzit umbre gi­ vanei ii z cea tot „Iancule dragă“, unde va răsună ciripitul unei voci
gantice săgetau cruciş şi nouri rătă­ cu toate că de mult l-ar fi svârlit atât de cunoscute lui Iancu, încât
ciţi de fum alergau orbiţi de lu­ peste poartă, dacă înlăturarea lui cu tot frigul toamnei. îl năpădise
mină printre zidurile înegrite, unde n’ar fi stârnit printre muncitorime aşa o ’năbuşală de paricâ cine ştie
un vuet prelung şi necontenit tre­ lucruri, la care însuşi patronul, cât ce friguri şi-ar începe cu el jocul
mura ca un murmur venit din fun­ de tare era de inimă, nu se gândea lor nebun. Şi ’ntr’o clipă se găsi
dul pământului. tocmai cu dor... în faţa unei fete tinere şi a unei
Intr’una din cârciumile răsărite în Iancu trăia singur, locuia singur, femei mai în vârstă, hncu ştia prea
apropierea făbricii, muncitorii intrau n’avea pe nimeni. Despre trecutul bine: era fata directorului, a „lipi-
pâlcuri, ştergându-şi agale frunţile său n'a vorbit nimănui şi nimeni toerei“: un trandafir crescut din
pline de sudoare neagră. încăperea nu ştia de unde a venit prin păr­ mărăcini, cum spunea el.
boltită şi scundă a tavernei se ţile acestea. Se spunea pe ici pe Apărut aşa de odată, ca eşit din
umplu repede şi nouii veniţi se colo, că e străin venit de peste pământ, fata tresări vâzându-i făp­
aşezau pe la mese, sau se îngrămă­ hotare, ba că e neam de boer scă­ tura înegrită de întuneric şi ceaţă.
deau în picioare, pe unde dădea pătat şi se găseau — ca 'ntot- Lui Iancu i-se părea şi Iui că s’a
Dumnezeu. Plutea ceva ca o încor­ deauna — şi guri rele, care şopteau, pripit; stătea în faţa ei amuţit şi
dare printre ei şi gălăgia — mult c’ar fi vr’o iscoadă venită de cine cu inima bătândă: — ar fi spus
puţină câtă răsuna — fu tăiată în şt e unde şi că’ntro bună zi va ceva,., dar nu ştia ce... Şi inima
clipa în care un tânăr, mai curăţel trebui să şi dea el arama pe faţă! ii svâcnea aşa de tare, de se temea
ca ei, intră, închizând după sine — Dar toate acestea nu făceau decât să nu-i fie auzită...
uşa, ce sbârnăia din geamuri. să-l pue pe Iancu în lumini şi mai Când îl simţi aşa în faţa ei, fata
Avea între douăzeci şi cinci şi ciudate, să-l smu'gă din şirul oame­ îşi veni în fire şi-i îngână câteva
treizeci de ani şi muncitorii ii zi­ nilor de rând şi să-l îmbrace aproape cuvinte cu sfială. Pentru Iancu so­
ceau Iancu „cărturaru*, că era tare cu un nimb de idei, pe care-1 ştiau sise mântuirea! Rătăciseră dintrio
învăţat şi fiindcă nu era nedume­ cu toţii, ca şi-ar da viaţa pentru plimbare şi — ca să le arate calea
rire, pe care el să nu le-o limpe­ fericirea celor de o seamă cu el. se duse repede în cârcimă dună
zească cu vorbele lui sfătoase, eşite Şi astfel Iancu era iubit şi răsfăţat. un felinar. .
ca din gură de moşneag. Muncitor * * 1 * * *
de o seamă cu ceilalţi, era cinstit *
de tovarăşii săi, care umblau cu el ,In cârciuma plină cu oameni cu- ' Peste un ceas, când şedea sin­
aşa cum umblă albinele cu regina vintele Iui Iancu picau încete şi gur în odaia sa, pe Iancu îl nă­
în stupul lor. Când se ivea vrio limpezi. Şi când isprăvi de vorbit, pădea sufletul.