Page 2 - 1925-15-16
P. 2

Pag. 206                                 C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                        ■30—VIII. 1926







                L A   M O A R T E A   L U I   I O N   S L A V I C I


                                                                    DE
                                                        ALEXANDRU HODOŞ



                  De  vreo  douăzeci  de  ani  încoace,   Slavici,  singurul  de  care  se  va  in­  fi deslegat într’o zi.  In mijlocul în­
                de câteori a fost voi ba de Ion Sla­  teresa  cu  adevărat  posteritatea.  Ion   vălmăşelii  de  fiecare  clipă,  ţinând
                vici,  uneori  cu  patimă,  alteori  nu­  Slavici dela facultatea din Viena,  piept  cu  nevoile  mărunte  ale  exi­
                mai  cu  mâhnire,  am  pomenit  mai                                      stenţei,  prins  de  slăbiciunea  pro­
                mult  despre  păcatele  omului  decât                                    priilor sale raţionamente, Ion Slavici
                frumuseţea operei sale. A fost, poate                                    a  putut  să  alunece  pe  povârnişul
                                                 )
                o  nedreptate.  Ea  se  repară  acum,                                    unei teze protivnice intereselor nea­
                în  faţa  primitoarei  veşnicii,  pe  care                               mului şi să se pună, — fără dumne­
                nimic n’o va mai tulbura.                                                zeiescul  său  talent!  —  în  slujba
                   Pentru  greşeala  cea  mare  a  vieţei                                duşmanilor  ţării  sale.  Dar,  aco  o,
                sale,  Ion  Slavici  a  fost  osândit  cu                                în  cuprinsul  lumei  pe  care  el  însuş
                asprime.  Ceeace  s’a  iertat  altora,                                   o clădise, ascultând de porunca unor
                mai  vinovaţi,  fără  îndoială,  decât el,                               îndemnuri  tainice,  totul  se  armoni­
                lui  nu  i-s’a  iertat.  In  mijlocul  unei                              zează  cu  duhul  misterios  şi  tainic
                societăţi  atât  de  îngăduitoare  ca  a                                 al  pământului  pe  care  l-a  iubit,  Ta
                noastră,  care  a  reprimit  la  sânul  ei,                              înţeles  şi  l-a  idealizat  Pe  tărâmul
                cu  o  egală  blândeţe  şi  pe  renegaţi                                 acesta  nu  se  mai  abate  nicio  notă
                şi  pe  dezertori,  Ion  Slavici  n’a  gă­                               discordantă,  blocul  acesta  de  mar­
                 sit  decât  cuvinte  de  hulă  şi  jude­                                mură  nu  e  pătat  de  nicio  slăbiciune
                 căţi mustrătoare.                                                       omenească,  prin  glasul  acesta  [vor­
                   Această  pornire  necruţătoare  nu                                    beşte eternitatea.
                                                                ION SLAVICI
                 trebuie  sâ  mire  pe  nimeni.  Neamul                                    Soarta  a  vrut  aşa,  ca  o  pânză
                 românesc  a  fost  fără  milă  cu  acela                                grea  de  întuneric  să  se  lase  tocmai
                 care  luptase  cândva,  cu  atâta  în­  tovarăşul  de  gânduri  şi  de  proecte   peste  cei  din  urmă,ani  ai  lui  Ion
                 dârjire,  pentru  credinţele  părăsite   al  tânărului  Mihai  Eminescu.  Ion   Slavici,  aşa  cum,  de-atâtea  ori,  un
                 mai  târziu.  Oricui  i-s’ar  fi  trecut  cu   Slavici,  colaboratorul  Convorbirilor   liniştit  apus  de  soare  e  umbrit  de
                 vederea  această  abatere  dela  dru­  literare,  ambasadorul  literar  al  „Ju-   norii călători, aduşi de-o neaşteptată
                 mul  datoriei,  numai  lui  nu.  Dovadă,   nimei“  dela  Iaşi  în Ardeal.  Ion Sla­  vijelie.  Timpurile  viitoare,  fără  în­
                 că  foştii  săi  colegi  de  redacţie  dela   vici,  minunatul  tată  al  harnicului   doială, nu se vor opri în faţa norilor
                 Ziua  şi  dela  Gazeta  Bucureştilor   Popa  Tanda,  o  fermecată  pârghie   purtaţi  de  vânt,  ci  în  faţa  razelor
                 au  reuşit  să  reînvie  din  nou,  unii   de  sănătate  morală.  Ion  Slavici,  în   iuminoase  care  pornesc  din  acest
                 cu  mai  mult  curaj,  pe  arena  publi­  sfârşit,  conducătorul  însufleţit  al   nemuritor  astru  al  literaturii  româ­
                 cităţii,  în  vreme  ce  Ion  Slavici  a   Tribunei dela Sibiu, acela care arun­  neşti.  Ion  Slavici  va  redeveni  iarâş
                 rămas  îngropat  de  viu  în  mormân­  case  aci,  pe  pământul  suferinţelor   ceeace  a  fost,  pe  măsură  ce  timpul
                 tul  pe  care  singur  şi-l  săpase,  cu   milenare,  îndrăsneaţa  lozincă  a  uni­  va  aşterne  pulberea  tot  mai  deasă
                 mâna lui.                           tăţii noastre sufleteşti :          a  uitării  peste  greşelile  lui  crepus­
                   Mâna aceasta ţinuse altădată, prin­  — Soarele românismului la Bucu­  culare.  Va  redeveni  iarăş  marele
                 tre  primele  rânduri,  steagul  celor   reşti răsare...                prozator,  c*re  a  prezidat  ca  o  bună
                 mai  cutezătoare  revendicări  naţio­  In acest Bucureşti al frământărilor   ursitoare  la  renaşterea  noastră  cul­
                 nale.  Mâna  aceasta  era  a  unui  ar­  sale tinereşti, Ion Slavici nu s’a mai   turală,  alături  de  nefericitul  poet  al
                 tist  fără  pereche  al  cuvântului...  regăsit  pe  sine  însuş.  Opera  lui   „Luceafărului“, va redeveni iarâş, pe
                 Iată  pentruce,  răscolind  din  urmă  literară,  care  va  supravieţui  zbuciu­  paginele  îngălbenite  ale  istoriei,  în­
                 zilele  cele  bune,  pe  care  acum  nu   mului  de  acum,  poartă  întreagă  pe­  drumătorul unei epoci.
                 mai  avem  dreptul  să  le  uităm,  tre­  cetea  primelor  sale  avânturi.  E  un   Numai  omul  e  supus  amăgirilor;
                 buie să reînviem aici pe celălalt Ion  înţeles  adânc  al  creaţiunii,  care  va  opera lui e neprihănită...
   1   2   3   4   5   6   7