Page 9 - 1926-07
P. 9

14-11. 1926 ------------------------ ------  - - - - - - - - - -   C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    —  ........—......... Pag. 69

               CRONICA MUZICALĂ           textul,  printre  gâmeîe  orhestrei  ori  a  epocii  pe  care  o  cântă.  Acest
                                          a  vocilor.  Din  materialul  sonor  al  lucru  nu  se  prea  întâlneşte  nici  la
                   Ebreea.                Ebreei desprindem câteva arii într’a-  compozitori recunoscuţi.
                                          devăr  bune:  rugăciunea  cardinalului   O  egală  înţelegere  au  dovedit-o
        Îmbogăţirea  repertoriului  Operei   (âct  I).  romanţa  Raşelei:  „El  va  şi  interpreţii.  In  special  dl  N.  Apos-
      Române  din  Ciulj  continuă  prin  veni“  (act  II)  şi  mai  cu  seamă  ma­  tolescu (Eleazar). Tenorul dsale atât
      adaosuri  din  muzica  franceză.  In   rca  arie  a  lui  Eleazar:  „Raşela,   de mlădios, deci nuanţat, şi puternic
      arhitectură,  în  pictură,  şi  în  defini­  draga  mea“  (act  IV).  In  general,  a  făcut  progrese  reale  în  ultimul
      tiv  în  oricare  artă,  adaosurile  pot  Elfcazar  este,  şi  ca  exteriorizare  a  timp:  argintui  Iui,  cu  reflexe  de
      să  strice  şi  pot  să  înfrumuseţeze;  sentimentelor  ‘  ce  le  frământă  în  bronz,  curge  tot  mai  limpede;  stră-
      de  astă  dată  înfrumuseţează.  Men­  pieptu-i  de  Evreu  autentic  —  care   pătruns de elementul pasional, foarte
      ţinerea  unui  program  clasic  este  sfinţeşte  cântând  pasca  şi  urăşte  inteligent, reiese ornat cu o virilitate
      vrednică  de  o  bună  menţiune,  dar  din toate puterile pe creştini — bine  rară.  Adăugând  la  aceasta  gestul
      nu şi de laudă ; cauzele acestui fapt  stilizat:  omenescul  lui,  e  turnat  în   personal  şi  mimica  purificată  de
      se  datoresc,  desigur  lipsei  de  voci  recitative,  recitativele  abundă,  des­  orice  înţepeniri  isvorâte  din  amin­
      adecvate operelor moderne (ex. cele  coperite  de  instrumentele  supuse  tirea  cotidianului,  la  care  e  supus
      ruseşti).                           dirigentului,  în  arii  şi  în  cavatine  fiecare  artist,  în  mediul  destul  de
        Capodopera  lui  Halevy*):  Ebreea  superioare,  nu  banale,  cum  au  câ­  mediocru  sub  raport  muzical  —
      (1835),  e  trecută  între  operele  cla­  teva  din  alte  opere.-Raşela,  plină  pentru un chemat — nu e de mirare
      sice,  ceeace  nu  înseamnă  că  e  ţâş­  de  suflet,  are  un  caracter  mai  pro­  că ne apare ca un zeu în exil. Totuş,
      nită  dintr’un  spirit  clasic.  E  prin   nunţat  de  operă:  sopranul  ce  i  l-a  n’am  dori  să-l  pierdem,  căci  puţin
      excelenţă romantică, precum aproape   dat  Halevy  conţine  mult  lirism,  nu  ne-ar  mai  rămânea.  Ne-ar  rămânea
      toate din compoziţiile de după 1830  se  ridică  însă  până  la  sublimul  ce  simpaticul  d.  Andreescu-Mărgărint
      —  anul  vestei  roşii  şi  romantice  a  i  se  puteâ  împrumută  în  actul  IV,   (Leopold),  care  prin  falseturi  anoste
      lui Gautier — au la bază complexi­  când  manifestă  o  generozitate  faţă  şi  prin  teama  de  notele  de  deasupra
      tatea  epocii  care  accentuâ  sufletul   de  creştinism:  aici  puteau  fi  juxta­  portativului, face o impresie detesta­
      în  pofida  raţiunii.  Şi  deşi  subiectul  puse două concepţii religioase, aşa­  bilă.  Dna  M.  Nestorescu  (Raşela),
      e  alcătuit  şi  din’tipuri  orientale,   dar  două  antiteze  muzicale.  Cardi­  în  această  ipostază  paie  a  se  degajă
      totuş  determinismul  nu  se  afirmă;  nalul  Brogni,  cu  indulgenţa-i  evla­  de răceala clasică — potrivită Dentru
      până  către  sfârşit  pare  că  asistăm  vioasă,   îngenunchindu-şi   basul   „wagnerianele  motive“  —  cântând
      ia  o  oarafrazare  a  ideii  lui  Nathan  înaintea  lui  Eleazar,  este  rece  în  cu mai multă căldură. Chiar şi jocul
      der  Weise,  cu  erupţii  shylockiane.  partea  ultimă,  aproape  disoarent.  de  scenă,  sub  impulsul  sentimente­
      Insă  totul  se  isprăveşte  ca'n  Tru­  Aceasta cu privire la persoane.  lor, i se desghiaţă, sculptând o figură
      badurul  —  fâră  duioasele  şi  apăsă­  Orhestraţia,  pur  franţuzească;  pe  trăită. Drăgălaş* rol are dna AI lo -
      toarele  scene  din  aceşt  „buchet  de  timpul  naşterii  ei  încă  nu  începu­  naşcu,  care  în  actul  II  redă  plăcut
      melodii.“                          seră  a  pătrunde,  sub  titlul  de  mo­  arabescurile  vocale  ale  Eudoxiei.
        Dar  intriga  îl  priveşte  mai  mult  dernism,  noile  înfluenţe  din  muzica   Insă se mişcă prea prescris pe scenă;
      pe  Scribe,  care  a  dat  libretul  E-  răsăriteană,  cari  ar  fi  colorat  mai   gestul  de  sbor  cu  mânile  ar  fi  bine
      breei.  Căci  muzicantul  care  trans­  mult  Ebreea.  Uvertură  nu  are;  o  să se schimbe cu altul. Dl C. Ujeicu
      pune  pe  note  gândirile  libret'stului  înlocueşte  un  preludiu  cu  interjecţii   (Cardinalul Brogni) are un bas am­
      şi  simţirile  sale  —  un  caz  excep­  de  tromboane  şi  cu  tremolouri  de  plu  şi  profund,  dar  necons’stent.
     ţional  e  Waguer,  care  e  o  contopire  vioare.  Şi  cele  două  acte  următoare  Compensează  prin  justeţa  inter­
      de  muzician  şi  poet,  cum  ar  trebui  încep  prin  câte  un  preludiu  intro­  pretării. D! larotzky (Ruggero) cântă
      să  fie  toţi  cei  cari  scriu  opere  —  ductiv,  ca  să  se  risipească,  înainte  binişor,  dar  întors  către  public,  nu
      cu  toate  că  e  legat  de  cantitatea  de  desfacerea  cortinei,  şi  muzică  către  aceia  cu  cari  vorbeşte.  —  Dl
     silabică  şi  de  calitatea  emoţională  instrumentală.  Sublinierile  le  con­  C.  Pavel  e  mare  meşter  în  decoruri
     a  versurilor  sau  a  prozei,  poate  să  feră  mai  ales  dueturilor  şi  terţetu-  şi  în  costume,  denotând  un  gust  şi
     se  descătuşeze  de  ele,  înăbuşind  rilor  —  cari  (ex.  act.  II)  prezic  o cultură puţin comună.
     prin  oceanul  său  imaginativ  tendin­  cuceritoarele  dueturi  şi  terţeturi
     ţele  de  superare  ale  textului.  Ci   verdiane.  O  singură  dată  este  lăsat   Concertul corului
     muzicalizarea  Ebreei  nu  se  poate  singur  plângătorul  violoncel  (act.    „Cântarea României“
     despărţi  de  drama,  pe  care  o  învă-  IV,  pentru  Raşela.)  Finalul  actului
     lueşte într’o expresivitate impetuoasă.  prim  e  departe  de  avântatele  cores­  O  societate  corală  e  totdeauna
     Deoarece  temperamentui  lui  Hal£vy  pondenţe  din  cei  doi  titani  —  Ita­  punctul  de  intersecţie  al  curentelor
     nu  eră  nici  liric,  nici  tragic,  reali­  lianul  şi  Germanul  —  ai  Operei.  muzicale actuale şi trecute, poporale
     zările  —  fie  melodice,  fie  instru­  Iar  marşul  funebru,  din  ultimul,  şi  clasice;  pentru  tendinţele  con­
     mentale  —  nu  răstoarnă,  cum  ar  este  debil  de  tot.  In  schimb,  bale­  trarii  inteligenţa  dirijorului  este  o
     răsturnă un torent primitiv, obiecţia:  tul  e  în  linia  dansurilor  francese,  cerinţă  indispensabilă.  Faptul  acesta
     în  niciuna  din  operele  jucate  ’  la  deşi  străine  de  origine,  ale  epocii   s’a  putut  constată  la  Concertul  dat
     Cluj  nu  străbate  aşa  de  pretenţios  Louis XIV: contredanse şi bolero. (O  de Cântarea României din Bucureşti,
                                         originală  „creaţie“  a  bufonului,  lip­  la 30.1.1a Teatrul Naţional. Progra­
       *) Iaques Fromental Halevy a trăit între
     1799 şi  1862,  contimooran cu Bizet şi cu   sită  de  dramatism,  a  construit  d-1   mul  foarte  variat.  Se  disting  totuş
     Gounoi,  pe  când  Wagner  şi  Verdinu  se   Ligeti)                    trei  şuviţe  din  capelura  muzicală  a
     impuseseră  încă.  A  scris  36  de  opere,   Şi  o  altă  caracteristică  se  mai  capelmaistrului  M.  Botez:  coruri
     dintre  cari  au  fost  agreate  o  vreme:   poate  găsi  muzicii  Ebreei:  tempori­  bisericeşti (Bach, Mozart, Dima „Ir­
     Guido  şi  Ginevra,  Regina  Ciprului,  Carol
     VI.,  Valea  Andorrei;  azi  au  căzut  în   zarea,  adecă  intuiţia  (genială,  dacă  mosul  Bunei  Vestiri“  şi  cunoscutul  -
               0
     desuetudine,                        vreţi) a totalităţii psiho-ideologice  „Concert Religios* al lui Muzicescu);
   4   5   6   7   8   9   10   11   12