Page 4 - 1926-07

Pag. 64 C O S I N Z E A N A 14—II. 1926

Din filigeaua lui n’am sorbit nicio­ Stăm, ca nişte streini întâlniţi la — Şi a murit pe drum...
dată, dar din tabac, i-am prins o răspântie de drum... — A murit, uite, acolo în bătă­
gustul... Strănutam, băteam din Mama plângea ţinând în mâini, tura lui... A căzut în genunchi, a
palme şi-l întrebam: un catastif al tatei... In ochii mei sărutat pământul, şi cu mânele aşa
— Idris, tu ai babă? împietrise lacrimile calde... Şi noap­ ridicate, a Încremenit, ca o stană
— Are... tea, apăsă, ca o mână de uriaş, de pieatră...
— Ca mine ai? peste răsuflarea noastră... Am vrut să-i facem, în fundul
— Are... O mulţime de vedenii îmi tre­ grădinei, o groapă, dar ne-au oprit
— Departe Idris? ceau pe dinainte şi dintr’un colţ, soldaţii ruşi...
— Departe... ne striga pe nume, tata... Noaptea, l-au sfârtecat câinii, şi
— Cât uliţa noastră? In lumina candelei, zăream ochii l-au întins în mocirla drumului...
Râdea Idris şi-mi spunea: lui blânzi şi mari, mai negri ca In noaptea aceia, au năvălit şi
— Treci mări, munţi, treci ţări, noaptea, rugători şi umezi... nemţii şi Idris, a pierit pentru tot­
ape, departe, departe... N’am avut norocul să fiu la că­ deauna, sub roţi de care şi copitele
— Ca două drumuri? pătâiul lui, atunci, când i-a prins cailor.
— Mai departe... veşnicia morţei! O noapte întreagă, s’au scurs
Nu ştiam, că-1 supăr I Nu mai răs­ Gândul acesta îmi măcina sufle­ pe-aici oştirile!
pundea nimic. tul, şi trupul istovit de durere... Mângăindu-mi obraji, mă întreba
Acum mă gândesc, de ce ochii lui Mama plângea ! Mâna ei plăpândă, mama, cu un gând de uşurare:
mici, erau toatdeauna umezi, când căuta în bezna nopţii, ceva.. —Turcii merg şi ei, cu ai noştri?
îl întrebam de ai lui. Ochii ei stânşi de necazuri si du­ — Merg laolaltă, maică, merg,
Ii ştergea cu mâneca anteriului, reri, nu mai zăreau nimic... II unde mergem şi noi... Mirosea a
sorbea lacom din cafea şi striga la chema pe tata lângă noi, şi îl ruga, tămâie şi candela îşi dezmerda ra­
mine, aproape restit: să-I caute pe fratele căzut în lupte... zele peste chipurile noastre chinuite...
Bre, acasă... Idris doarme... Să-şi croiască, amândoi adăpost şi Mă gândeam la ochii mici şi
Nu arareori, mă certa mama, pen­ să ne aştepte şi pe noi... umezi, ai lui Idris... Acolo, unde
tru boţul de alviţă, găsit la căpătâi. — Ce rost mai avem aşa singuri, sburau cocorii, atâtea mâini, au
li povestea mamei, gazda lui Idris, pe lume... căutat zadarnic chipul turcului şi
că adormea aşa, cu mâna căpătâi, I-am prins mâinele, şi-am între­ atâtea lacrimi s‘au sfărâmat, sub
lângă tinicheaua cujeratec, cu ochii, bat-o blând: gândul morţei...
ca de mort deschişi şi umezi... — Idris, n’a fost, la căpătâiul A fost şi el un suflet, îndurător
Iui tata!... şi blând, cu trupul sfâşiat de câini
— Săracul Idris! El s’a stins în şi osândit de oameni, să piară sub
Anii copilăriei mele, au sburat, toamna războiului! Au venit să-l roţi de care şi copite de cai.
ca şi gândurile Iui Idris. Vâltoarea, ridice, să-l ducă departe în Moldova...
m’a zvârlit, pre drumuri nouă şi
codrul de pâine, ml-a prins în suf­
let lumea cu chipurile ei de muncă, C Â N T E C U L I E R N I I
de ură şi luptă.
Atâtea clipe şi atâţea ani, s’au Au început să cadă fulgii iară
sfărâmat, acoperind copilăria şi a- Cu un potop, prin crengile uscate
mintirile. Se cern zglobii, în strae nou schimbate,
Pe Idris, nu l-am uitat! Legea, Şt se aştern pe strada solitară.
care prinde sufletele în iubire, nu-i
o minciună şi nici pulbere luată Am stat la geam privind cu voluptate
de vânt!.. Şi din tumultul roiului ce sboară
Sunt doi ani, de când pământul Mi te-ai desprins tu, scumpa mea comoară
a cuprins între sfărâmăturile lui reci, Cu-aceiaşi ochi şi gene fermecate.
i
pe tata...
Şi fulgii-uşori mi s’a părut de-odatâ
Casa noastră miroasea a tămâie, (
şi ochii mamei prinşi de bătrâneţe Că s au făcut o jale necurmată...
şi necaz, stau pironiţi asupra mea... Că sfărâmând a firii stăvilare,
Era toamna şi bătătura dormia , In picuri grei de plumb sosesc mereu,
acoperită, sub frunzele moarte...
Şi furtunos se năpustesc din zare
Nu puteam nici unul, să ne gă­
Peste amarul sufletului meu!
sim loc. Aurel Pop