Page 4 - 1926-09
P. 4

28-11. 1926                         - - - - - - - -   C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    - - -  . . . . . .   .  Pag. 89


        Gheorghe „veşnica pomenire“. Amu  O şuerătură înceată, apoi Băduţ  ş) flăcăii sătui de snoave şi tâcale
        ce te faci. Vorbă nu e, mintos eşti,  se piti sub ră chiţi.             se aciuară trudiţi.
        dar sfaturile unui părinte prind cu   —  Cine-i  acolo,  răsună  vocea    Noaptea  arata  de  ducă.  Glasul
        temei şi ne-ai da bucuria să măn-  groasă, răguşită a lui Voinea. Ni­   de taină al pârăului murise şi el la
        gâem nepoţii.                       meni  nu  răspundea  şi  el  socoti   depărtarea aceia, adormise de cale
          Băduţ, doar a lăsat capul aşa pe   mai  bine  să  sloboadă  un  foc  de  şi vorbă.
        piept şill-a răspuns:               puşcă.  Bubuitura  porni  răscolind   —  Trebue să plec.
          —  Nu. Să fiu slobod vreau, să    văile. Câinii se dădeau ca la lup,    —  Mai  stai,  şi  Băduţ  o  apucă
        colind lumea asta mare şi să nu-rni  apoi într’un timp glasurile Ie amuţiră,  de  braţe  ţinând-o  puternic.  Intr’o
        pară rău de tinereţe.               şi  Voinea  se  sui  îa  podul  şurei   vreme Anica grăi:
          Şi  bătrânul  a  oftat,  l-a  lasat  în   cercând să-şi ducă epureşte somnul   —  Vezi Băduţ, e păcat mare ce
        voe, dându-i drept în gând.         plin de griji şi gânduri.           facem, mare păcat. Voinea e rău şi
          Şi  vremea  trecea,  şi  lumea  se   Intre  răch'ţi  Băduţ  aştepta  cu   aspru. De el mă tem ca de moarte,
        minuna  de  burlăcia  lui  Băduţ,  şi   inima  să-i  spargă  pieptul.  O  mo-  şi frică mi-e să-i cat în ochi.
        lumea prinse să şopote într'o vreme   găldeaţă cenuşie răsări lângă el.   Băduţ tăcea, se uita la ea, o asculta,
        de* o dragoste cu păcat.              —  Tu eşti?                       căuta  să-l  fure  din  priviri  fiorul
           Iar gurile rele purtau din Ioc în   —  Eu.                           pătimaş pentru dânsul.
        loc şoapta aceia, o înfloreau, şi aşa   Şi Anica i se lăsă în braţe, por­  Un foşnet îi făcu să tresară. Voinea
        —  ajunse  la  urachea  lui  Volnea   nind tăcuţi în luncă.             răsări lângă ei — înalt — cu capul
        hangiul.                              Voinea tresări. I se păruse că un  gol. Anica ţipă scurt. Băduţ ţâşni
                                            pas  uşor  lunecase  lângă  şură.  Se  în sus.
                        II.                 ridică încetişor de pe culcuş; întinse  —  Nemernicule !
          Frumoasă muere avea Voinea, han­ urechea la pândă. Noaptea se urzea     Deoparte femeea îi privea cu ochii
        giul dela răscrucea drumurilor. Fru­ mereu — înainte — tăcută.          măriţi de groază, aştepta ceva în­
        moasă  de  samăn  nu-i  aflai  multe   —  Poate i se păruse.            spăimântător, se curma lipită asupra
        sate împrejur, şi Ia Voinea vinul era  Apoi repede se lăsă jos pe gura   pământului.
        dulce, răcoritor în nămez de vară  podului, cu puşca în mână. Un câine  Apoi se ridică fugind, chemând
        ferbinte,  iar  hangiţa  zâmbea  şiret  se apropie gudurându-se. Hangiul  în noapte cu glas sfârşiat de nebunia
        privindu-te  odată  adânc  de  sub  îi mângâie părul aspru şi des ultân-  morţei ce-i răscolea sângele.
        sprincene stufoase.                 du-se în cursul drumurilor pânditor,   Cu o lovitură puternică, Voinea a-
          Se  ’mbăta  Băduţ  de  vinul adus   apoi intră în limba de pădure rară  meţi pe Băduţ, şi se repezi în urma ei.
        de departe, din podgorii vestite, se  ce se ridica odinioară în faţa hanului  Ecoul luncei mai fu trezit atunci
        îmbăta de vin, de ochii aprinşi ai  între două drumuri. Locurile erau   de-o împuşcătură, şi se făcu tăcere...
        hangiţei.                           pustii, tăcute, şi el se linişti, vesel   Moşneagul îndesă încă un cărbune
           Moş Leonte nu pricepea frământul  de gândurile ce-1 cercaseră.       în lulea, sorbi odată adânc slobozind
        feciorului, se înegura. Apoi ochii i   Dar şoaptele satului i se strecurau un nor de pale albaştrii, şi urmă:
        se înveseliră într’un rând.         fără de vrere în minte, stăruitoare,   —  Băduţ  s’a  prăpădit  la  cinci
          —  Mai târziu nesilit s’o strânge  supărător, şi el scutură capul în­  săptămâni  după  aceia.  L’au  găsit
        la casa lui...                      gânând :                            oamenii  lângă  Ortoaia,  acolo  sub
          Şi vremea  iarăşi trecea, aşa, în   —  N’a  fost  nimic,  nu.  Frica  răchiţi...      *
        voia  ei,  fără  prea  multe  griji,  ori   hrăneşte năluci... îşi râse de spaimă,
        dureri prea mari. Timpul răstoarnă   îndreptându-se spre şură.            Glasul bătrânului se stinse oftând.
        şi ridică multe în cale, şi cu astea   Dar... se opri.                    Afară, vântul început de dimineaţă
        toate, Băduţ începu să fie vesel, iar   —  Anica ce-o fi făcând?        se  potolise  şi  el. Noaptea se  lăsa
        nopţile verei le petrecea mai bucu­   Şi cu paşi de pisică se strecură  înecată, neagră ca un zăbranic de
        ros afară pe un mănunchi de iarbă,   până la prispă.                    jale.  Toţi  tăceau  —  tăceam  şi  eu
       . când, într’un târziu se ridica nesimţit,   Aşternutul era gol.         — ascultam trozniturile lemnului
        sărea gardul şi se perdea în pădurea   Năuc se lăsă ameţit jos, cu urechile  din vatră, care povestea mai departe,
        de popuşoae lăsându-se ca o nălucă   ţiuind.                            ne arăta în glasul lui şi el icoane
        la  vale,  până  ieşâ  în  luminiş,  la   —  Lumea, şopti el, lumea...  dintr’o  lume  apusă,  icoane  aici
        părul  Ortoaiei.  O  lua  apoi  în  sus   Dar tot atunci se ridică. O mânie liniştite,  aici  dureroase,  despre  o
        pe mal.                             surdă îi spărgea pieptul, îl îneca,   dragoste şi sfârşitul ei într’o noapte
          Satul rămânea între dealuri, şi Ia   o  mânie  cum  nu  crezuse  să  aibă  cu lună, în lunca ce se întindea hăt
                                                                                departe, până se pierdea în maluri
        răscrucea  celor  trei  drumuri  i  se   vreodată.                      mâncate adânc de apă repede.
        ridica nelămurit, scăldat în candela               IV.
        lunei hanul lui Voinea, cel cu plete
        negre ca păcura lăsate pe umăr, şi    Din spatele hanului lunca pornea
        mustăţi de haiduc.                  departe, netedă, cu câteva viroage
                                            ici, colo, până în malurile Şiretului,
                                            întărit  de  ceea  parte  cu  dealuri
                        III.
                                            păduroase, negre în puterea nopţii.
          Luna strălucea ca ziua.             Spre postata Bereştenilor, în lungul
          Tăcerea se plămădea stăruitoare  luncii la vale, se izeau abia — li­
        în necruprins.                      curici — focurile flăcăilor ce dor­
          Pârâul  Ortoaiei  îşi  mai  şoptea  meau cu vitele ’n luncă.
        doar dragostea, celor câtorva flori   Târziu, după  cântatul cocoşilor
        ce-i mângâiau unda.                 focurile se potoleau unul câte unul,
   1   2   3   4   5   6   7   8   9