Page 6 - 1926-12
P. 6
Pag. 126 C ü S I N Z E A N A ---------------------------------------------21—Ui. 1926
Opera poetică a lui Lucian Blaga Popa, pe care zorile l-au găsit chi
nuit de îndoieli, Nona, cu întreg
cort jul ei de ispite. Ea poartă că
Tulburarea Apelor
ciulă ciobănească şi cojoc de oaie,
(dramă) iar dacă i-se desprinde de pe umeri
de ION B R EA Z II cojocul „rămâne îmbrăcată numai
într’o mătasă roşie lipită de trup
Delà Zamolxe la Tulburarea A- O ademenire a fost „Catechismul aşâ ca să se vadă toată frumseţea,
pelor suntem în evoluţie de lărgire Luteran“ dela 1544 tâlmăcitpelimba cum albastrul străveziu se lipeşte
şi adâncire a experienţei sufleteşti. ciobanilor „valahi“, poate chiar de de cer ca să se vadă întreaga bol-
Gama ps hică este, de astă dată, Vre-un preot ortodox. titurâ“ (p. 24). In noaptea aceea
mult mai variată; găsim aci suflete Evenimentul acesta are o impor ea jucase un m ster despre căde
cu liniile simple, cu apele liniştite, tanţă sufletească cu mult mai mare rea îngerilor din cer, în care erâ
înpăcate cu ele, alături de altele decât i-se atribuie. In mijlocul ţă una din „Fiicele Pământului“. Ea
învplburate de pasiuni, ale căror ranilor, cu sufletele mai mult vră se bucura când Popa îi spune că
ecouri se simt până’n adâticul sân jite de dogmele ortodoxe, decât întârzie clădirea bisericii, atât de
gelui; fiinţe iluminate de revelaţii pătrunse de înţelesul lor, apare mult aşteptată de credincioşii lui şi
mistice, cari seîncuibăîn conştiinţă deodată o carte, care vorbeşte des că a tălmăcit catechismul luteran.
cu încăpăţinarea • credinţei — aşa pre tainele mari în limba lor şi care Pentru aceste fapte ea-i promite
cum îl cunoaştem pe profetul trac, le dă acestor suflete dreptul, să scaunul de episcop al Românilor
— alături de altele nevinovate şi umple aceste taine din interiorul luterani. Popa, care aşteptase dela
sburdalnice ca mieii lui Pan. Intre lor, să şi le aproprie mai mult de noua credinţă mai mult gând de
aceste suflete e şi atiifgere liniştită, trupul lor chiar. Dar puterea orto cât „păşuni grase“, rămâne în în
de toate zilele, dare mai ales multă, doxiei a fost prea mare pentruca doială. Dar ademenirile Ficii Pă
multă încleştare dramatică interi apele să fi rămas mult timp „tul mântului îl prind iarăş în vârtejul
oară. Conflictul se rezoalvă în suf burate“... lor. Când sângele îi fierbe mai tare,
letul eroului prin revelaţia pe care Ia jurul acestei întâmplări reli atunci Nona se îmhide în odaia
o credinţă nouă o produce. Simbo gioase de pe pământul nostru se bro vecină, iar popa îşi stâmpără pa
lica se ridică şi de astă dată, pur dează şi drama poetului. tima aprinsă, lovind fără milă în
tând în interiorul ei o luptă de Popa unui sat de munte e ademe Moşneagul care întră. Acest Moş
conştiinţă de o valoare etern ome nit de lumina plină de vrajă tru neag este un mistic iluminat care
nească, sau o singură faţă a perso pească a noii credinţe: pentru credinţa lui, — despre care
nalităţii omeneşti. Ritmul expresiei „Lumina înaltă, vom verbi mai târziu —a fost con
vibrează delà unde abia perceptibile lumina sălbatica, siderat eretic şi închis. El primeşte
până la furtunatice învolburări su lumina din Wittenberg loviturile cu resemnare de Crist,
fleteşti pe deasupra cărora fâlfâie pătrundă în stânile acestor plaiuri stră- ceeace îl stâmpără pe învolburatul
misterul sau extazul. Rouă nouă să cadă [vechi. Popă.
Drama se petrece în veacui al pe creştetul blânzilor munţi. Episodul al III lea „Moaştele“ se
XVI-lea într’unul din satele de munte Oameni cu sufletul slobod. petrece în curtea popii. Pe prispa
din jurul Sibiiului. Pe Ia mij ocul oameni cu lutul slobod — să crească pe casei Moşneagul şi preoteasa Pat-
!
[poteci,
acelui veac, apele liniştite ale or rumeni ca florile, deschişi ca florile, rasia, cu sufletul simplu şi împăcat
todoxiei noastre au fost tulburate tăcuţi ca florile“ cu sine — deapănă. Acestui suflet
de undele îndepărtate ale vântului (p. 12-13) în care nici-o întrebare de dincolo
reformaţiunii, care bântuiâ în în In mrejele acestei credinţe e ade de lume nu şi-a înfipt ancora, Moş
treaga Europă. Credinţa iluminatu menit de Nona, o călugăriţă francis- neagul îi destăinue credinţa lui,
lui delà Wittenberg aduceâ în dog cană, plină de toate ademenirile „meteahna" lui din naştere. Pentru
matica seacă a scolasticii — prea sângelui. el Isus, Bunul, nu s’a închis în ce
apropiată de cer şi prea îndepărtată Sătenii aşteaptă dela Popă bise ruri după marea lui jertfă, ci s'a
de pământ, pentruca omul să-şi simtă
rică nouă; acesta e cufundat însă coborât în toate tainele naturii. Bu
fiinţa întreagă încercuită de ea—o în cărţi şi’n patima pentru Nona. nătatea Lui o vede în zâmbetul flo
nouă valorificare a persoanei ome Pe copiţul său Radu îl trimite la rilor ; jertfa lui se continuă în fie
neşti. Luther a reintrodus credinţa învăţătura alchimistului Wolf din care moarte din natură:
în sângele omenesc, din care bi Sibiu ; iar sătenilor are îndrăzneala
„Isus e peatră,
serica a scos-o. să le tălmăcească evanghelia: Isus e muntele :
Peste plaiurile noastre ortodoxia totdeauna lângă noi isvor limpede şi mut,
stăpâneâ cu aceeaş autoritate de „Omul cu cercel totdeauna lângă noi nesfârşire de lut.
dogmă. In ea sufletele simple ale Fără cuvinte cum a fost pe cruce
ţăranilor noştri se simţeau împăcate Ne-ai luminat, Părinte, e-adevărat, Isus înfloreşte în cireşi
dar legea e veche.
şi rod se face pentru copiii săraci
cu întrebările mari ale vieţii. Ne-ai luminat aşâ de mult Din flori îl adie vântul peste morminte;
In vârtejul reformaţiunii trebuie că azi nu mai ştim ce e de Dumnezeu lăsat el pătimeşte în glie şi pom
să fi fost prinse însă, şi câteva din Şi ce e dela dracu“. o răstignire e în fiecare om
tre oile credincioase ale turmei or (P. 18) Şi unde priveşti Isus moare şi’nvie“ (p. 69).
todoxe. Prea ademenitor erâ acest Atâta ni-se anunţă în „Preludiu“... In timpul acesta soseşte omul
vârtej, prea mult omenesc erâ în el Cu episodul al IMea, „Fiica Pă trimis la Sfântul Munte, după moaşte
pentruca să fiarbă aci, în apropie mântului“, întrăm în freamătul pu pentru biserica nouă. Tot satul a-
rea noastră, fără ca să ne clin ternic al dramei. Deodată cu aerul leargă la Popă cu vestea cea bună.
tească. proaspăt al dimineţii soseşte la Roscolind moaştele, acesta le gă-
