Page 7 - 1926-26

27—VI. 192t --------------------------------- C O S 1 N Z E A N A Pag. 255

Veni-va oare el... cel dorit?... Şl în
M A G D A L E N A
timp ce sufletul ei dornic rătăcea
de SABIN G. TRUŢIA departe, pe drumul pietruit răsunară
paşi. Maria tresări din visare şi ri-
După o noapte de sbucium, stro­ adus cu sine ura popdrului iudeu. dicându-şi ochii spre drum, văzu o
pită cu păcat, Maria din Magdala Şi această ură a aflat uneori răsu­ ceată de oameni, cari se apropiau
se trezi posomorită. In camera lux­ net şi în sufletul ei de femeie. încet. Pe câţi-va îi cunoştea. Intre
oasă piutea încă stăruitor un miros Ieşhu din Galileia, despre care se aceştia era şi fratele ei Lazar, care
plăcut de fiori orientale şi pe jos spune, că e frumos ca o minune, e îi spusese multe, despre profetul
zăceau în risipă peteleie unui buchet ceva nou. E iudeu... şi de el ni­ din Nazaret. In fruntea tuturor pă­
veştezii Maria îşi netezi cu dege­ meni nu indrăsneşte să se apropie. şea un bărbat tinăr, pe care nu-I
tele tremurătoare şuviţele de păr Dar ea?... Cât de mult îl doreşte!... mai văzuse. Un mănunchiu ai ra­
castaniu, apoi râmase aşa... cu pri­ Doreşte să-l vadă,... să-l cucerească... zelor de soare, ce pleca grăbit spre
virea pierdută în gol. ş’apoi să i-se dee cu totul lui!... asfinţit, îl lumină câteva clipe,
Ar vrea să se închege o iubire cum formând o aureolă în jurul frunţii
Cei-i lipsea?... Era frumoasă şi
iubită de toţi. Frumuseţa ei rară, îi n'a mai fost alta... senine. EI o privea... Maria vru să-i
adunase o mulţime de adoratori. Şi zimbească, dar zimbetul îi încre­
aceia, cărora Je înbia o oară de In aceiaşi zi se răspândi vestea, meni pe buze. Tâmplele începură
iubire, o răsplăteau bogat. Câţi ti­ că Isus Năzarineanul vine. Maria se să-i svâcnească şi cuprinsă de tre­
neri romani, din neam patrician, găti de sărbătoare. Multă trudă mur şi emoţiune, abia mai avu pu­
nu-i trebuia, căci natura o dăruise tere să se aşeze iarăşi subt smochin.
aduşi de curiozitate pe pământul
cu frumuseţe din belşug. Şi în amur­ Acesta'e bărbatul care îi răpise li­
ludei, n’au vrut s’o ducă la Roma, niştea!... Şi cât e de frumos... E
eterna cetate a iubirii. Şi Caius, gul acelei zile plin de miresme,
frumosul vlăstar de eroi, cari au Maria şedea visătoare, subt un mai frumos chiar, de cum şi l’a
ingenunchiat pe barbarii cerbicoşi smochin înflorit. Vântul adia încet, închipuit... Dar vai!... privirea Iul
din munţi, de câteori nu-i spunea smulgând din ramuri florile mărunte îi spune să nu se apropie cu gând
în clipe de extaz, că va zdrobi sta­ şi dispre dealul presărat cu olean­ de păcat!... Ea, femela... al cărei
tua zeiţei Venus, pentruca în locul dri, străbătea alene cântecul unui zimbet a cucerit o lume, n’a fost în
păstor. Maria asculta cu gândul dus stare să înfrunte privirea acestui
ei să ridice statua Măriei. Dar Ma­
melodia tristă, acompaniată de harfă bărbat I>
ria a refuzat totul. A plecat şi Caius,
ducând în inima lui icoana celei şi sufletul ei se umplu de nelinişte. îşi frânse mânile desnădăjdaită
mai frumoase femei, iar Maria a
rămas zimbind nepăsâtoare şi cu
L A N U L
albumul iubirilor efemere înbogăţit.
N’a plecat, căci auzise şi ea vor- In zilele când soarele-şi aruncă
bindu-se multe despre bărbatul mi­ Nenumărate raze 'n infinit,
bn lan întins de grâu îl vezi sub soare
nunat din Nazaretul Galileii. Vestea Cum se desfată încă înverzit...
acestui bărbat se lăţia ca ceva neo­
bicinuit. Şi bulgării de aur dela soare
Găsesc popas în spicele de grâu,
Orbii văd, leproşii se curăţesc şi Când lanul creşie-aşa — fără de veste —
« morţii se scoală, după vraja cuvin­ Cum creşte floarea'n margini de pârâu...
telor lui. Şi de când a auzit pome-
Şi-aşa până amurgu ’n jos coboară
nindu-se despre acest bărbat mi­ întinsul lan cu vlagă vegetează...
nunat, ia nu-şl mai găseşte odihnă. Şi-apoi e ’nmiresmat în faptul serii
Ei e miezul visurilor ei pătimaşe. Când bolţile deasupra lui veghiază...
v II doreşte cu sete şi cu dor, ca pe Mi-e sufletul un lan care ’nverzeşte
nimeni altul. Iubirile ei de pân’a- Sub bulgări grei de aur dela soare;
cum, au fost iubiri trecătoare. In Iar când pe ochi îmi cade vălul nopţii
adâncul sufletului ei dornic de iu­ Mi-e sufleţul, curat, ca alba floare!
bire, nimeni n’a pătruns. Romanii Aşa trăiesc de- vreme ’ntărziată
sunt plini de farmec şi frumoşi ca Ca floarea albă 'n margini de pârâu,
zeii lor păgâni, dar prea sunt în­ Iar când, lumina, soarele-şi aruncă
gâmfaţi. Dispreţul lor pentru cre­ Mi-e sufletul ca spicele de grâul
dinţa într’un singur Dumnezeu, Ie-a Ciprian Doicescu