Page 2 - 1957-06
P. 2

*Pag. 2                                                                                                                    DRUMULSOCIALISMULUI                                                                                                                        Ni. 767

   Din însărcinarea Comitetului Cen­         ca Populară Romînă preţuiesc reali­         mare dezvoltare publicarea îfî tiraje crească necontenit fertilitatea solu­            să ţină seama de aceste condiţii, pot        tor cabinetelor tehnice în orientarea       al indusiriei chimice şi 3 petrolului
tral al Partidului Muncitoresc Ro-           zările tehnico-ştiinţifice din trecut ş!                                                                                           da un sprijin preţios conducerilor de        iniţiativei şi gîndirii creatoare a ino­    care, pe baza resurselor de materii
mîn şi a Consiliului de Miniştri al          continuă valoroasele tradiţii ale îna­      de masă a numeroase cărţi tehnice. lui şi productivitatea la hectar.                   întreprinderi în ridicarea organizării       vatorilor, în realizarea practică a         prime existente, au mari perspective
Republicii Populare Romîne, aduc             intaşilor. Mulţi dintre ei, însufleţiţi                                                                                            producţiei pe o treaptă mai înaltă.          propunerilor de inovaţii. Cercurile         de dezvoltare, inginerii şi tehnicienii
delegaţilor la cel de-al II-lea Con­         de un patriotism înflăcărat, au luat        In perioada 1949— 1956 în editurile        Inginerilor şi tehnicienilor din a-                                                      A.S.I.T. pol şi trebuie să contribuie       din aceste ramuri pot şi trebuie să
gres al Asociaţiei Ştiinţifice a Ingi­       atitudine împotriva acţiunilor antina­                                                                                                Reducerea sistematică a preţului de       la ridicarea nivelului cultural-tehnic      aducă un aport de seamă în chi­
nerilor şi Tehnicienilor din Republica       ţionale ale guvernelor burghezo-mo-         noastre au fost tipărite lucrări tehnice   gricultură le revine sarcina să lupte       cost al producţiei, introducerea cu          al muncitorilor prin diferite forme         mizarea petrolului, gazului metan şi
Populară Romînă un călduros salut.           şiereşti ; acordarea de concesiuni o-       într-un tiraj de peste 31 milioane e-      necontenit pentru sporirea suprafeţe­       fermitate a regimului de economii în                                                     de sondă, a stuiului şi a sării, pen­
                                             neroase capitalului străin, transforma­     xemplare. Mai mult de 60 la sută           lor agricole prin lucrări de îmbună­        toate ramurile economiei naţionale           ale propagandei industriale — confe­        tru ca In etapa următoare să putem
   Cel de-al II-lea Congres al A.S.Î.T.,     rea ţării într-o anexă agricolă şi          din cărţile tipărite sînt lucrări origi­   tăţiri funciare, împăduriri şi perdele      constituie o sarcină a întregului po­        rinţe, lecţii şi altele.                    produce mari cantităţi de fire- şi iibre
la care participă peste 600 ingineri şi      sursă de materii prime a marilor pu­        nale, ele tratează probleme ştiinţifice    de protecţie, să extindă patrimoniul        por. In mod deosebit se pune proble­                                                     sintetice (perlon, orlon, poli!en.i), ce­
tehnicieni din toate ramurile econo­         teri industriale din Apus,                  şi tehnice, economice şi sociale din       horti-viticol.                              ma reducerii consumurilor de metal,             Sarcina principală a asociaţiei este      luloză, produse scdice, precum şi
miei naţionale, reprezintă un eveni­                                                                                                                                            combustibili, energie electrică, folosi­     şi rămîne sprijinirea introducerii teh­     mari cantităţi de îngrăşăminte, in-
ment de o deosebită însemnătate în               De aceea, poporul nostru aduc.e         toate ramurile economiei naţionale,                                                    rea pe scară largă a înlocuitorilor de       nicii noi în procesul de producţie şi       secto-fungicîde.
viaţa tehnică şi ştiinţifică a ţării noa-    memoriei acestor înaintaşi un omagiu                                                                                               materii prime deficitare sau din im­         a perfecţionării producţiei. Un rol 'im­
stre. Acest congres va face bilanţul         plin de respect.                            fiind de mare folos formării şi creş­         Sarcina principală a inginerilor şl      port.                                        portant în realizarea acestui obiectiv         Dezvoltarea puternică a agricultu­
activităţii din ultimii 6 ani a ingine­                                                  terii cadrelor.                            tehnicienilor constă în a folosi cu­                                                     îl au consfătuirile pe probleme şi pe       rii, creşterea producţiei de grîu, po­
rilor şi tehnicienilor din ţara noastră,        Regimul democrat-popular a descă­                                                   noştinţele şi experienţa lor în modul           Poporul nostru aşteaptă în mod în­        ramuri, organizate cu participarea         rumb, legume, fructe şi alte produse
va analiza căile şi mijloacele de ridi­       tuşat energia şi iniţiativa oamenilor         Pornind de la obiectivele politicii     cel mal raţional, pentru a mobiliza          dreptăţit un aport însemnat în reali­        specialiştilor din întreaga ţară. A se­     agricole se află în centrul atenţiei
care a nivelului asociaţiei pe o treap­      muncii eliberaţi de exploatare. Numai       economice a partidului şi guvernului,      importantele rezerve ale producţiei          zarea acestor sarcini din partea ingi­      menea consfătuiri înlesnesc un pre­         partidului şi guvernului. Pentru rea­
tă mai înaltă, va stabili programul          în condiţiile puterii populare, talentul    concretizate în sarcinile primului plan                                                 nerilor şi tehnicienilor n oştri; unii      ţios schimb de experienţă între In gi­      lizarea acestor obiective este necesară
de acţiune care să asigure o şi mai           şi oapacitatea de muncă şi de creaţie                                                                                             ingineri şi tehnicieni au arătat o a-        nerii' şi tehnicienii care lucrează în       mobilizarea largă a iniţiativei şi
largă mobilizare a forţelor intelectua­       a inginerilor; şi tehnicienilor au căpă­   cincinal şi în directivele Congresului care există în fiecare ramură, în fle­          numită indiferenţă faţă de latura eco­        acelaşi domeniu de activitate şi           puterii de muncă a Inginerilor şi
lităţii noastre tehnice în lupta pentru       tat posibilitatea unei afirmări şi dez­                                                                                           nomică a producţiei, preocupîndu-se           permit ca, pe baza luptei de opimi         tehnicienilor din agricultură şi silvi­
îndeplinirea marilor sarcini privind          voltări libere, nestingherile. Gîndirea    al II-lea al P.M.R. cu privire la dez­ care întreprindere.                              în mod exclusiv de îndeplinirea pla­         ştiinţifice, tehnice şi a colaborării      cultură — în vederea folosirii întregii
dezvoltarea economiei naţionale în e-         şi creaţia tehnico-ştiinţifică au luat                                                                                             nului, de sporirea cantitativă a pro­       creatoare a tuturor p articipanţllor,       capacităţi de lucru a mijloacelor me­
tapa actuală a construcţiei socialiste.       un puternic avînt datorită şi faptului     voltarea economiei naţionale în pe­        Creşterea continuă a producţiei so­          ducţiei.                                     să se elaboreze concluzii şi propuneri     canizate şl a extinderii agrotehnicii
                                              că statul democrat-popular a înfiinţat                                                                                                                                         de mare însemnătate. Fără îndoială          înaintate. Aceasta va asigura creşte­
                                                                                         rioada 1956—1960, asociaţia a desfă­ cialiste poate fi înfăptuită cti condiţia             Este evident însă că reducerea con­      că eficacitatea acestor consfătuiri,         rea productivităţii la hectar, făurirea
                                                                                                                                                                                sumurilor specifice de materiale, scă­       ca şi prestigiul asociaţiei vor creşte      unul belşug de produse agro-alimen-
                                                                                         şurat o intensă activitate de propa­ progresului continuu al tehnicii, pe               derea rebuturilor, micşorarea mano­          atunci cînd ministerele economice vor      tare şl de materii prime agricole.
                                                                                                                                                                                 perei pe unitate de produs, adică toc­       lua în considerare roadele activită­
                                                                                         gandă industrială* în vederea atrage­ baza tehnicii moderne. Ritmul rapid               mai factorii cei mai principali care         ţii colective a celor maî buni specia­         Ridicarea nivelului de trai al po­
                                                                                                                                                                                 condiţionează scăderea cheltuielilor de      lişti dintr-o ramură de producţie şi        porului face necesară sporirea pro­
                                                                                         rii masei largi a inginerilor şi tehni­ în care se dezvoltă în prezent crea­            producţie, creşterea productivităţii         vor înfăptui măsurile necesare pentru      ducţiei bunurilor industriale de Larg
                                                                                                                                                                                muncii şi sporirea rentabilităţii, de­        traducerea în viaţă a recomandări­          consum. De aceea, inginerii şi teh­
                                                                                         cienilor spre rezolvarea unor proble­ ţia tehnico-ştiinţifică şi aplicabilita­          pind în mare măsură de activitatea           lor acestor consfătuiri.                   nicienii din Industria textilă, încălţă­
                                                                                                                                                                                conducătorilor nemijlociţi ai produc­                                                     minte şi alimentară trebuie să folo­
   Poporul nostru sub conducerea Par­        numeroase institute de cercetări şi         me importante legate de realizarea a-      tea sa tehnologică face necesar efor­       ţiei, tehnicienii şi inginerii.                 Fără a micşora însemnătatea a ce s1      sească toate posibilităţile existente
tidului Muncitoresc Romîn a obţinut          proiectări, înzestrate cu o bază ma­        cestor obiective. Contribuţia ingineri­    tul oamenilor muncii şi în primul                                                        tor forme ale activităţii A.S.I.T. ire       pentru a pune la dispoziţia oameni­
victorii însemnate în lupta pentru           terială modernă.                            lor şi tehnicienilor poate fi şi mai       rînd al intelectualităţii noastre tehni­                               ik                bule să arătăm că centrul de greu­           lor muncii de la oraşe şl sate măr­
construirea socialismului. In anul a-                                                    însemnată în această privinţă pe mă­       ce de a ţine în permanenţă pasul cu             In centrul preocupării tuturor ingi­      tate al activităţii asociaţiei trebuie      furi mai multe, mai ieftine şi de
cesta prbducţla industrială a ţării va          Toate acestea au făcut ca planu­         sură ce-şi vor însuşi ideile măreţe        realizările tehnicii noi.                    nerilor şi tehnicienilor, a direcţiilor      să cadă asupra verigii de bază —            bună calitate, ţinînd seama cu grij?
fi de 3,4 ori 'mai mare faţă de cea          rile şi ideile îndrăzneţe ale multor        ale marxism-leninismului.                                                              de întreprinderi, trebuie să fie asigu­      cercurile A.S.I.T. din întreprinderi, a      de cererea de consum a populaţiei.
realizată în 1938.                           ingineri şi tehnicieni talentaţi, care                                                    Progresul tehnic se ‘exprimă, îna­       rarea creşterii continue a productivi­
                                             în trecut ar fi rămas doar pe liîrtie,                                A                inte de toate, prin perfecţionarea sis­     tăţii muncii, condiţia principală de          căror activitate trebuie legată de             In anii celui de-al 2-lea plan cin­
   In acest îăstimp industria noastră a      să poată prinde viaţă în anii puterii         Urmînd hotărîrile Congresului al         tematică a parcului de maşini şi uti­       îmbunătăţire a întregii activităţi eco­      consfătuirile de producţie, consfătuiri     cinal se înfăptuieşte un volum însem­
devenit ramura conducătoare a eco­           populare. Drept urmare, în aceşti ani       II-lea şi cele ale Plenarei din de­        laje. In perioada care a trecut de la       nomice şi a ridicării nivelului de           oare constituie forme ale manifestă­        nat de construcţii economice, social-
nomiei naţionale, temelia trainică a         au putut fi create opere tehnice şi         cembrie 1956 a Comitetului Central         cel de-al II-lea Congres al partidului       trai.                                       rii democraţiei" socialiste în viaţa e-     culturale şi de lodiinţe.
creşterii puterii economice a patriei şi     ştiinţifice de valoare mondială, care       al Partidului Muncitoresc Romîn, po­       şi pe baza indicaţiilor acestuia, în in­       In realizarea tuturor acestor sar­        conomică. In consfătuirile de pro­
a ridicării nivelului de trai al poporu­     au întărit încrederea intelectualităţii     litica economică a partidului şi gu­       dustria noastră s.a desfăşurat pe sca­      cini un rol orespnd poate şi trebuie                                                         Pentru aceasta inginerii şi tehni­
lui. S-au obţinut sudeese mari în dez­       noastre tehnice în forţele ei proprii       vernului în etapa actuală se bazează       ră largă examinarea critică a tipurilor     să-l capete Asociaţia Ştiinţifică a In­      ducţie, convocate de comitetele sin­         cienii din industria materialelor de
voltarea industriei miniere şi a petro­      şi au făcut cunoscute roadele activi­       pe continuarea fermă a industriali­        de maşini şi utilaje pe care le fabri­      ginerilor şi Tehnicienilor din Repu­         dicale din întreprinderi, muncitorii,       construcţii trebuie să depună eforturi
lului, a industriei energiei electrice, a    tăţii tehnico-ştiinţifice romîneşti din­    zării socialiste a ţării, pe dezvoltarea   căm, compararea acestora cu cele            blica Populară Romînă.                        tehnicienii şi inginerii pun în discu­      pentru a mări volumul şi îmbunătăţi
siderurgiei, a industriei chimice, a         colo de hotarele ţării.                     cu prioritate a industriei grde, pre­      mai reuşite tipuri realizate în tehnica         Care sînt căile şi mijloacele princi­     ţie măsuri tehnice şi organizatorice       calitatea materialelor de construcţii.
construcţiilor de maşini. Industria                                                                                                 mondială, în vederea perfecţionării          pale cu ajutorul cărora A. S. 1. T.          care trebuie să contribuie la bunul         Inginerilor şi tehnicienilor din indus­
constructoare de maşini (inclusiv in ­          Astfel sînt remarcabile lucrările                                                                                               va putea să mobilizeze importantele          mers al întreprinderii. In condiţiile       tria de construcţii le revine sarcina
dustria electrotehnică), creaţia regi­       acad. G. Macovei, acad. Al. Codar-          cum şi pe măsurile pentru dezvolta­ constructive a producţiei noastre şi               forţe de care dispune, pentru a orga­         actuale, cînd este necesară participa­      de a munci cu perseverenţă pentru
mului democrat-popular, a" ajună să          cea, Dumitru Ştefănescu, în domeniul                                                                                                niza eforturile inginerilor şi tehnicie­                                                executarea unor lucrări de bună ca­
dea peste un sfert din întreaga pro­         geologiei, mineralogiei şi petrolului,      rea continuă a ramurilor rămase în a însuşirii unor produse care reali­                nilor din ţara noastră în direcţia ri­       rea mai activă a maselor la buna             litate, pentru darea în funcţie la
ducţie industrială a ţării. Astăzi aco'-     lucrările preşedintelui Academiei R. P.                                                                                             dicării nivelului activităţii în toate ra­  gospodărire economică, participarea         termei* a obiectelor şi pentru redu­
perim prin producţie internă întregul        Romîne, Traian Săvulescu, lucrările         urmă din industrie şi agricultură, în zează Indici tehnîco-economici înalţi.           murile economiei naţionale ?                 cercurilor A.S.I.T. la consfătuirile de     cerea continuă a costului construc
necesar de maşini şi utilaje pentru          acad. Gh. Ionescu-Siseşti, membru                                                                                                      In primul rînd A. S. I. T. poate                                                      ţiilor.
agricultură, industria petroliferă, in­      corespondent al Academiei „V. I. Le-        scopul continuării îmbunătăţirii nive­     O atenţie deosebită va trebui dată          să contribuie la ridicarea calităţii ac­     producţie, contribuţia acestora la re­
dustria minieră, precum şi necesarul         nin“ din Moscova, şi ale mg. Chi-                                                                                                  tivităţii economice şi de producţie prin     zolvarea problemelor tehnice discu­             Industriei constructoare de maşini
de mijloace de transport şi utilaj de        riţă Constantin în domeniul agricul­        lului de trai.                             modernizării parcului de maşini în          creşterea nivelului tehnico-profesional       tate poate fi una dintre principalele       îi revin sarcini importante în etapa
construcţii.                                 turii.                                        In domeniul dezvoltării industriei       funcţiune, astfel incit • cu ajutorul        al inginerilor şi tehnicienilor. Aceasta     sarcini ale A.S.I.T.                       actuală a construcţiei socialiste în
                                                                                                                                                                                 este o sarcină deosebit de importantă,                                                   ceea ce priveşte înzestrarea tuturor
   Creşterea producţiei în toate ramu­          Acad. dr. ing. Costin Reniţescu şi       în anii celui de-al doilea ciruiinal, unor cheltuieli relativ scăzute să se             deoarece în condiţiile actuale ale a-          Cercurile A.S.l T. din întreprinderi      ramurilor economiei naţionale cu ma­
rile economici naţionale precum şi           colectivul său au realizat htfhftfdase                                                                                              vîntului rapid al ştiinţei şi tehnicii      nu pot însă să se limiteze numai la          şini şi utilaje maî multe, mai ieftine,
sporirea rapidă a circulaţiei mărfuri­       lucrări preţioase în industria chimică      accentul principal se va pune, aşa obţină îmbunătăţirea caracteristicilor               mondiale şi ale necesităţii introducerii    problemele curente ale producţiei'. Ele      de înaltă productivitate şi tehnicitate.
lor au mers paralel cu dezvoltarea           de sinteză organică, acad. Horiă Hu­                                                                                                în practică a noilor cuceriri apare         trebuie să aibă în vedere şî proble­         Pentru acoperirea „necesarului sporit
puternică a transportului feroviar, ru­      lubei în problemele fizicii nucleare,       cum se ştie, pe dezvoltarea acelor funcţionale ale maşinilor de tip mai                 necesară o informare bună şi opera,         me de perspectivă. Cel maî pofiîviit         de metal al industriei construcţiilor
tier, aerian şi naval.                       acad. Elie Carafoli în domeniul aero­                                                                                               tivă a inginerilor şi tehnicienilor des­    cadru de desfăşurare a activităţii           de maşini inginerii şi tehnicienii din
                                             dinamicii.                                  ramuri, care dispun de o bază im­ vechi şi creşterea pe această bază a                  pre noile realizări ale gîndirii şi         cercului A.S.I.T. în acest sens tre­         industria siderurgică trebuie să des­
                                                                                                                                                                                 creaţiei tehnico-ştiinţifice din întreaga    buie să fie planul tehnic şl planul         făşoare cu şi mai mare intensitate
                                                                                         portantă şi sigură de materii prime randamentului şl productivităţii lor.               lume. Din această cauză este nece­           măsurilor tehnîco-organizatorlce ale        acţiunea pentru folosirea agregatelor
                                                                                                                                                                                 sară continuarea şi perfecţionarea ca­      întreprinderii. Fără îndoială că între­      cu indicii cei mai ridicaţi, pentru
                                                                                         interne: industria chimică, petroliferă,   Realizările obţinute pînă în pre­            litativă a activităţii editoriale a         prinderile şi economia naţională în         creşterea productivităţii la fontă, o-
                                                                                                                                                                                 A.S.I.T. în vederea ridicării sistema­       ansamblul ei vor obţine foloase mari        ţel, laminate şi materiale neferoase
                                                                                         energetică, industria materialelor de      zent în acest domeniu nu sînt încă           tice a nivelului cunoştinţelor tehnico-      dacă cercurile A S.l.T . din întreprin­     de bună calitate.
                                                                                         construcţii. In procesul dezvoltării in­   pe măsura posibilităţilor existente.         ştiinţifice ale inginerilor şi tehnicie­     deri vor studia temeinic şi vor re.
                                                                                         dustriale a ţării noastre în perioada      Aci îşi poate găsi un larg cîmp de           nilor. Publicaţiile comune ale minis­       zolva probleme cuprinse în acesiîe              Sîntem convinşi că inginerii şi teh­
                                                                                         celui de-al doilea plan cincinal, in­      activitate iniţiativa creatoare a in­        terelor ectonomice şi A.S.I.T. trebuie       planuri. In 'vecSfea stimulării mate­       nicienii noştri, care au făcut dovada
                                                                                         dustria construcţiilor de maşini va        ginerilor şi tehnicienilor noştri cu         să popularizeze în mod organizat cele                                                    patriotismului şi capacităţii lor crea­
                                                                                         continua să aibă un rol de seamă,          sprijinul conducerilor întreprinderilor      mai bune realizări ale ştiinţei şi teh­     riale a cercprilor A.S.I.T. care des­        toare, îşi vor aduce din plin apprtul,
                                                                                         întemeindu-şi activitatea pe o produc­     şi ale ministerelor.                         nicii din ţara noastră, precum şi cele       făşoară o "activitate rodnică apare         alături de clasa muncitoare şi ţărăni­
                                                                                         ţie continuu crescîndă de oţel şi la­                                                   din U.R.S.S., ţările de democraţie          necesară Instituirea unor premii1 care       mea muncitoare, la realizarea aces­
                                                                                         minate. Ea este profilată şi specia­          Una dintre principalele direcţii ale      populară şi toate ţările lumii.             să fie acordate de ministere şl con­         tui luminos program de acţiune.
                                                                                         lizată pentru organizarea producţiei                                                       O deosebită însemnătate poate şi          siliul central A.S.I.T. pentru obţine­
                                                                                         în serie a maşinilor necesare acelor       progresului tehnic către care vor            trebuie să o capete organizarea de           rea ddvrezultate valoroase în realiza­         Munca plină de abnegaţie a ingi­
                                                                                         ramuri care urmează să cunoască o                                                       către A.S.I.T. a unor cursuri pentru         rea ^acestor sarcini.                       nerilor şi tehnicienilor din toate ra­
                                                                                         dezvoltare mai puternică. O mare a-        trebui să-şî orienteze preocupările ca­      ingineri şi tehnicieni, la care, pe lin­                                                 murile economiei naţionale constituie
                                                                                         tenţie se va acorda de asemenea                                                         gă cunoştinţele de specialitate, să se          Prezenţa în rîndurile asobiaţei a        forma concretă de manifestare a pa­
   Toate aceste succese sînt rodul              Inginerii şi tehnicienii din ţara        dezvoltării bazei materiale de produc­     drele noastre tehnico-inginereşti este       pună un accent deosebit pe ridicarea         unor ingineri şi tehnicieni de înaltă       triotismului intelectualităţii noastre
muncii intense, pline de abnegaţie a         noastră au realizat în ultimii ani lu­      ţie a industriei uşoare şi alimentare.                                                  nivelului cunoştinţelor economice.           calificare şi cu bogată experienţă          tehnice, a hotărîrii 6ale de a contri­
clasei muncitoare, a ţărănimii munci­        crări ştiinţifice şi tehnice de mare                                                   mecanizarea muncilor grele şi a celor           Pe o scară mai largă trebuie să se        practică îndreptăţeşte cerinţa ca           bui cu toate forţele la construirea
toare, a intelectualităţii avansate, a       valoare. Printre acestea pot fi amin-          Ridicarea continuă a producţiei a-                                                   desfăşoare excursiile şi călătoriile de     'A.S.I.T, să desfăşoare pe o scară mai       socialismului în patria noastră.
întregului nostru popor talentat şi          ,tite: realizarea clorurii de vinii mo-     grîcole este o sarcină principală a oa­    care necesită un mare volum de               studii organizate de asociaţie în în­        largă munca de cercetare ştiinţifică
harnic', însufleţit şi condus de Par­        nomer şi polimer de către colectivul        menilor muncii. In perioada urmă­                                                       treprinderile fruntaşe din ţară. ©           nu numai în Institutele de cercetări              Tovarăşi,
tidul Muncitoresc Romîn.                     ing. Mihail Râul şi dr. chimist Va-         toare se va dezvolta producţia de          muncă.           ................. - ¦....   deosebită atenţie vor trebui să acorde       ale Academiei R.P. Romîne şi ale de­
                                             leriu V în tu ; proiectarea şi realizarea   maşini destinate mecanizării com ­                                                      organizaţiile A.S.I.T. inginerilor şl        partamentelor, cr şi la nivelul în­            Poporul nostru este profund inte­
   Un rol de seamă în progresul cons­        maşinii-combină pentru prelucrat car­       plexe a muncilor agricole, producţia          Deşi statul acordă credite pentru         tehnicienilor tineri, care trebuie să        treprinderilor.                             resat în asigurarea păcii şi colaboră­
trucţiei noastre economice pe drumul         case de electromotoare de către co­         de îngrăşăminte chimice, ierbicide.        mica mecanizare, iar înalta eficaci­         devină cadre de nădejde ale indus­                                                       rii internaţionale, deoarece aceasta
socialismului l-a avut şi-l are corpul       lectivul format din ing. Paul Deak,         insecto-fungicidc, se vor asigura a-       tate a acesteia din punctul de vedere        triei, agriculturii, transporturilor şi         Experienţa pozitivă a unor aseme­        este condiţia hotărîtoare pentru des­
nostru tehnic, inginerii şi tehnicienii.     V. Hossu şi a lţii; realizarea maşinii      gricuHuriî cadre de specialitate de        al sporirii productivităţii muncii a         construcţiilor din ţara noastră, cu o        nea cercetări desfăşurate de cercu­         făşurarea cu succes a activităţii con­
Partidul nostru consideră existenţa          de echilibrat dinamic de către ing.         înaltă calificare.                         fost verificată în practica activităţii      practică bogată, însoţită de o cul­          rile A.S.I.T. de la uzinele „1. C. Frî-     structive paşnice, pentru dezvoltarea
unei intelectualităţi tehnice numeroa­       Dan Teodorescu i tratatul de fito-                                                     a numeroase întreprinderi, totuşi rit­       tură tehnică temeinică.                      mu”-Sinaia, uzina de tractoare „Emst        economiei socialiste şi culturii.
se, cu o înaltă calificare tehnico-ştiin-    tchnică realizat de colectivul în frun­                                                                                                                                          Thâlmann” din Oraşul Stalin şi altele
ţifieă, profund ataşată puterii popu­        te cu Zamfirescu N icolae; valoroa­                                                    mul de introducere a micii mecani­              Asociaţia trebuie să se preocupe nu       arată marile posibilităţi oare există          Asociaţia Ştiinţifică a Inginerilor şi
lare, ca una din cele mai importante         sele lucrări în domeniul creării unor                                                  zări este încă nesatisfăcător.               numai de ridicarea nivelului tehnic          în această direcţie.                        Tehnicienilor din R. P. Romînă, a-
condiţii ale construirii socialismului       soiuri noi în pomicultură şi floricul-                                                                                              profesional al inginerilor şi tehnicie­                                                  lături de alte organizaţii ştiinţifice,
în patria noastră.                           tură ale biologului Palocsay Rudolf.                                                      Un domeniu important al progre­           nilor ; ea trebuie să sprijine maî              In realizarea acestui ţel mobiliza­      culturale şi obşteşti, militează ferm
                                                                                                                                    sului tehnic este perfecţionarea teh­        activ şî mai organizai ridicarea con­        tor o răspundere principală revine          pe linia dezvoltării schimburilor şi
   In anii regimului democfat-pdpular           Sprijinul pe care ni l-a aord at                                                    nologiei. Cu toate că în industria           tinuă a calificării şi a cunoştinţelor       corpului nostru tehnic — un detaşa­         colaborării internaţionale, ca o măr­
rîndurile intelectualităţii tehnice s-au     Uniunea Sovietică în realizarea unor                                                   noastră s-au introdus în ultimii ani         tehnico-economice ale masei largi de         ment de frunte al intelectualităţii         turie a dorinţei de pace şi de prie­
lărgit considerabil prin. formarea unor      mari obiective industriale, în organi­                                                                                              muncitori, să sprijine iniţiativa crea­      noastre populare.                           tenie a poporului nostru cu b ate po­
noi şi numeroase cadre de tehnicieni         zarea industriei noastre constructoare      In agricultură şi silvicultură — ra­ numeroase procedee tehnologice noi                 toare a acestora. In această privin­                                                     poarele lumii.
şi ingineri, fii de muncitori şi ţărani.     de maşini, în însuşirea fabricaţiei                                                                                                 ţă cercurile A.S.I.T. din întreprinde­          Geologilor le revine sarcina ca,
In perioada 1948—1956 economia na­           unui mare număr da maşini şi uti­           muri importante ale economiei naţio­ de înaltă productivitate, totuşi greu­             ri pot acorda un sprijin eficace pen­        prin aplicarea metodelor moderne de            Sîntem convinşi c'ă prezenţa la ă-
ţională a primit în medie anual cîte         laje moderne, ajutorul în specialişti şi                                                                                            tru îmbunătăţirea activităţii cabine­        cercetări şi prospecţiuni, să ridice la     cest congres â unui mare număr de
14.400 absolvenţi ai învăţămînlului          proiecte au avut un rol important în        nale — cu ajutorul specialiştilor a- tatea specifică a aplicării tehnolo­               telor tehnice. In cele maî multe în ­        un nivel şi rnaî înalt acţiunea pentru      ingineri şi tehnicieni din străinătate
mediu tehnic şi c'ite 3.500 absolvenţi       creşterea şi perfecţionarea calitativă                                                                                              treprinderi,. cabinetele tehnice nu sînt     descoperirea şi sporirea rezervelor in­     va contribui la întărirea legăturilor
ai învăţămînlului tehnic superior. A-        a cadrelor noastre de ingineri şi telv      gricoli am reuşit să creăm, într-un giei moderne este încă relativ scă­                 încadrate corespunzător. Din această         dustriale de materii prime ce se gă­        ştiinţifice şi tehnice dintre ţara noa­
ceste cadre trebuie folosite raţional în     nicieni prin însuşirea experienţei teh­                                                                                             cauză unele cabinele tehnice nu sînt         sesc în subsolul patriei noastre, în        stră şî celelalte ţări şi va arăta nă­
locurile hotărîloare pentru dezvolta­        nice înaintate sovietice. Trebuie dez/i     timp relativ scurt, un corp de in­ zută într-o serie de ramuri. Oamenii                 în măsură să acorde o asistenţă teh­         primul rînd petrol, gaz metan, căr-;        zuinţa intelectualităţii noastre, ca şi
rea economiei naţionale. O mare con­         voltate mai departe colaborarea, le­                                                                                                nică complectă inovatorilor. Dacă            bune, minereuri. In acest fel vor fi        a întregului nostru popor, de a lărgi
tribuţie la formarea noilor cadre şi la      găturile strînse şi schimburile de          gineri şi tehnicieni agricoli. care, muncii din industrie şi în primul rînd             cercurile A.S.I.T. îşi vor lega organic      create premfzele unui nou şî puternic       şi mai mult legăturile ştiinţifice şi
opera de construcţie economică au            experienţă între inginerii şi tehnicie­                                                                                             activitatea de cea a cabinetelor teh­        avînt al industrializării socialiste a      culturale internaţionale, pe baza ega­
avut-o inginerii, tehnicienii noştri din      nii ţărilor lagărului socialist.           muncind cu rîvnă alături de ţărăni­ cadrele tehnico-inginereşti trebuie să              nice, acestea vor deveni mult mai            ţării şi al dezvoltării economiei.          lităţii şi reciprocităţii.
generaţia veche care în mare majo­                                                                                                                                              ’ puternice şi vor desfăşura o activi­
ritate s-au alăturat cu entuziasm                                ?                       mea muncitoare, au contribuit Ia ri­       depună eforturi şi mai susţinute             tate mult mal eficace cu ajutorul               Inginerii şî tehnicienii din indus­         Ne exprimăm deplina convingere că
muncii de făurire a vieţii noi. In pre­                                                  dicarea producţiei şi productivităţii      pentru accelerarea ritmului introduce­       unui activ numeros şi calificat.             tria extractivă sînt chemaţi ca, prin       cel de-al II-lea Congres al A.S.I.T.
zent corpul nostru tehnic, format din            Un rol important în organizarea şi                                                                                                                                           folosirea la maximum a utilajului           va constitui o mărturie a hotărîrii
 peste 35.000 ingineri şi peste 200.000      în mobilizarea cadrelor tehnico-ingi-       din aceste sectoare.                       rii tehnologiei moderne.                        Cercurile A.S.I.T. pot şi trebuie         minier şt prin înfăptuirea unor noi         nestrămutate a inginerilor şi tehni­
tehnicieni care muncesc în fabrici, u-        nereşti îl are Asociaţia Ştiinţifică a                                                                                             să dea un sprijin puternic dezvol-           măsuri de mecanizare a muncii, să           cienilor din ţara noasbă de a se ri-
zine,' mine, şantiere, ogoare, în insti­      Inginerilor şi Tehnicienilor. In ultimii   Avem începuturi de mare perspec­           Interesele economiei naţionale cer            tării mişcării inovatorilor. Creaţia        uşureze munca minerilor, s-o facă           dic'a la ^înălţimea marilor lor sarcini,
tutele de cercetări şi proiectări, adu­       ani au avut loc atît o creştere siste­                                                                                             de masă în domeniul tehnicii, mişca­         maî productivă, mărind prin aceasta         de a contribui cu toată puterea talen­
ce contribuţia sa preţioasă la, pu­           matică a numărului membrilor, cît şi       tivă în toate ramurile agriculturii la nu numai să se înfăptuiască măsuri               rea Inovatorilor şî raţionalizatorilor       extracţia de cărbuni şî minereuri           tului, iniţiativei şi energiei lor crea­
 nerea în valoare a resurselor patriei        o consolidare organizatorică şi o          care ingineri şi tehnicieni agricoli • cuprinzătoare pentru introducerea teh­           constituie un stimulent puternic al          corespunzător cerinţelor economiei          toare la cucerirea unor noi succese
 noastre.                                     creştere calitativă a activităţii aso­     şi silvici au dat contribuţii impor­ nicii noi, ci şi pentru folosirea mai              progresului tehnic. Numai în anul            naţionale.                                 în ceea, ce’ priveşte dezvoltarea eco­
                                              ciaţiei.                                   tante.                                                                                  1956 au fost înregistrate în industria                                                   nomiei naţionale şi ridicarea nivelu­
    Partidul şi guvernul au creat con­                                                                                              bună, mai complectă a tehnicii exis­         noastră peste 60.000 de inovaţii. Cer­          Partidul şî guvernul au trasat           lui de viaţă şi de cultură al poporu­
 diţii pentru ca inginerii şi tehnicie­          A.S.I.T. a devenit o organizaţie pu­    Regimul nostru democrat-popular                                                         curile A.S.I.T. trebui» să acorde aju­       sarcina ca producţia de energie să          lui.
 nii să poată contribui la elaborarea         ternică, care concentrează principalele                                               tente. In perioada celui de-al doi­                                                       devanseze dezvoltarea celorlalte ra­
 planurilor de dezvoltare a tuturor ra­       forţe ale intelectualităţii noastre teh­   a pus bazele dezvoltării cu paşi re­ lea cincinal peste 3/4 din sporul pro­                                                          muri ale economiei. Iri « e s t scop,          Urăm deplin succes lucrărilor celui
 murilor economiei naţionale: planul          nice. La asociaţie au aderat pînă în       pezi a agriculturii noastre.                                                                                                                                                     de-al doilea Congres al Asociaţiei
 de electrificare, planul cincinal, pla­      prezent peste 20.000 ingineri, peste                                                  ducţiei industriale va trebui obţinut                                                     inginerilor şi tehnicienilor {fin indus­   Ştiinţifice â Inginerilor şi Tehnicie­
 nul de dezvoltare a industriei petro­        36.000 tehnicieni şi maiştri, peste        S-au creat institute de învăţămînt pe seama îmbunătăţirii gradului de                                                                tria energiei electrice le revine mi­      nilor; din Republida Populară Romînă.
 lifere, chimice, cărbunelui, planul de       4.600 inovatori şi fruntaşi în produc­     agricol şi silvic superior care dau a- folosire a capacităţilor de producţie                                                         siunea de a asigura n ece^ ăţile cres-
 creştere continuă a producţiei de o-         ţie. Aceste importante forţe tehnice       nual promoţii de 800—900 ingineri a-                                                                                                 cînde de energie ale în tr e g economii
 ţel şi construcţiilor de maşini, planul      sînt organizate în aproape 1.300                                                      existente. Realizarea acestui obiectiv                                                    naţionale, prin valorificarea raţională a
 de dezvoltare a producţiei agricole.         cercuri A.S.I.T. din fabrici, uzine* şan­  gronomî, mecanizatori, silvici, zoo- de mare însemnătate economică im­                                                               tuturor resurselor noastre energetice,
                                              tiere, instituţii centrale.                tehnişti şi de alte specialităţi.                                                                                                    precum şî prin folosirea deplină a
    Este în permanenta grijă a parti­                                                                                               pune atragerea masei largi a tehni­                                                       capacităţilor existente.
 dului şi guvernului de a crea în con­           Consiliul de Miniştri consideră că      De asemenea, institutele de cerce­ cienilor la rezolvarea sarcinilor com­
 tinuare inginerilor şi tehnicienilor         activitatea editorială a A.S.I.T.-ului     tări ştiinţifice agricole şi silvice s-au                                                                                               Perioada celui de-al 2-lea cincinal
 condiţii tot mai bune de muncă şi            este demnă de menţionat întrucît           mărit ca număr şi au o reţea puter­ plexe ale perfecţionării organizării                                                             trebuie să marcheze un puternic avînt
 de trai.                                     contribuie la ridicarea nivelului teh­                                                producţiei.
                                               nic profesional al inginerilor şi teh­    nică de staţiuni experimentale situa­
     Inginerii şi tehnicienii trebuie să-şi    nicienilor. In această ordine de idei
 ridice continuu nivelul cunoştinţelor        o realizare valoroasă o constituie Le­     te în cele mai caracteristice zone de      Cadrelor noastre tehnico-inginereşti
 ştiinţifice şi tehnice, să ţină pas cu        xiconul tehnic romîn, al cărui colec­
 progresul tehnicii mondiale.                  tiv de conducce a fost distins cu         climă şi sol ale ţării.                    le revine deosebita răspundere în des­
                                               Premiul de Stat al R. P. Romîne cl.
     Intelectualitatea tehnică este o mîn-     I-a. Un aport important în dezba­            Baza tehnico-materială în continuă      făşurarea ritmică a procesului de pro­
  drie a poporului nostru. Recunoscînd         terea problemelor tehnice ale econo­      creştere şi existenţa agriculturii s o ­   ducţie, în folosirea cît mai produc­
 meritele lor în construirea socialis­         miei noastre naţionale şi în ridica­      cialiste în plinfi dezvoltare ne îndrep­   tivă a timpului de lucru, în încăr­
  mului, partidul, guvernul, oamenii           rea nivelului profesional al ingineri­
  muncii îşi exprimă stima şi dragos­          lor şi tehnicienilor îl au şi cele 16     tăţesc să cerem inginerilor şi tehni­ carea optimă a maşinilor şi utilaju­
  tea faţă de toţi inginerii, tehnicienii,     reviste tehnice de specialitate, care
  oamenii de ştiinţă care şi-au pus ta­        apar într-un tiraj lunar de peste         cienilor din agricultură şi silvicultură lui. Perfecţionarea organizării produc­
  lentul, energia şi capacitatea crea­         40.000 exemplare.
  toare în slujba poporului.                  s In anii puterii populare ă luat o        de. a obţine de pe ogoarele patriei ţiei cuprinde o sferă largă de pro­

     Inginerii şi tehnicienii din RepublR                                                noastre recolte din ce în ce mai bleme. In primul rînd trebuie asigu­

                                                                                         sporite de grîu şi porumb, acordînd rate organizarea profilării, speciali­

                                                                                         o atenţie deosebită porumbului hi­ zării şi cooperării întreprinderilor, fo­

                                                                                         brid şi griului de mare productivi­ losind standardizarea şi tipizarea pro­

                                                                                         tate la hectar.                            duselor, pregătirea raţională şi com­

                                                                                            Pentru asigurarea mai departe a         plectă a fabricaţiei, respectarea disci­
                                                                                         sporirii cantităţilor de carne, lapte,     plinei tehnologice, organizarea plani­
                                                                                         grăsimi şi brîn/.eturi necesare îmbu­      ficării operative şi a aprovizionării
                                                                                         nătăţirii alimentaţiei,- inginerii zoo-    .şi deservirii locurilor de muncă, or­

                                                                                         tehnicieni trebuie -să dea sprijinul lor ganizarea muncii după grafic, trece­

                                                                                         pentru creşterea numărului de bo­ rea la metode de producţie continuă
                                                                                         vine, ovine şi porcine de rasă şi de (cum ar fi liniile tehnologice, pro­

                                                                                         mare productivitate.                       ducţia pe bandă), organizarea con-

                                                                                            Pentru aceasta se cere ca ingine­       'trolului tehnic al calităţii şi altele.
                                                                                         rii şi tehnicienii din agricultură şi      Tqate aceste probleme nu pot fi re­
                                                                                         silvicultură să-şi însuşească zi de zî     zolvate numai prin măsuri şi dispo­
                                                                                         tehnica cea mai nouă, să studieze te­      ziţii ale organelor centrale, prin ac­
                                                                                         meinic problemele de economie agri­        ţiuni administrative. Obţinerea unor
                                                                                         colă concretă.                             succese reale în perfecţionarea orga­
                                                                                                                                    nizării producţiei depinde în măsură
                                                                                            Pentru sporirea producţiei agricole

                                                                                         este necesară o dezvoltare proporţio­ hotărîtoare de activitatea cadrelor

                                                                                         nală a diferitelor ramuri agricole, o noastre tehnico-inginereşti din fabrici,

                                                                                         mecanizare complexă a proceselor de uzine, transporturi, S.M.T.-uri, ca-e,

                                                                                         producţie, susţinută cu o aprovizio­ prin studierea condiţiilor concrete şi

                                                                                         nare corespunzătoare cu îngrăşămin­ specifice ale. fiecărei întreprinderi şi

                                                                                         te chimice şi naturale menite să prin formularea unor propuneri care

\
   1   2   3   4   5   6   7