Page 4 - 1905-03
P. 4

60                         LUCEAFĂRUL                  Nrul 3, 1905

          pînă  lingă  masă,  pe  padiment.  Vor  fi  fost  pînă   cina  tînăruluî  poet  nu  era  tocmai  uşoară.  Chiar
          la  200  de  volume,  mai  cu  samă  cărţi  vechi,   de  nu  şi-ar  fi  împlinit-o  întreagă,  de-apăsat  îl
          nemţeşti  cea  mal  mare  parte.  Pe  masă  erau  tot   apăsa toată.
          felul  de  hîrţuliî  scrise  şi  nescrise.  O  maşină   Cit  am  stat  la  Bucureşti  cu  el,  numai  odată
          mică  de  tinichea  de  făcut  cafea  turcească,  —  ici   l-am  văzut  pe  scenă,  în  micul  rol  al  ciobanu­
          cafea,  colo  zahăr  pulverizat,  de  lipsă  pentru   lui  din  „Răzvan-vodă“  al  dluî  Hasdeu  (actul  II
          cafeaua  cu  caimac,  caiete  şi  cărţi  şi  alte  multe   scena  a  Il-a).—  Rar  să  vezi  un  cioban  atît  de
          şi  mărunte,  toate  îndisordinea  cea  mai  frumoas - .   frumos  şi  roşcovan.  A  douazi  întilnindu-1  mai
          în  odaie  nu  se  ştergea,  nu  se  mătura,  pe  sus   mulţi  de  ai  noştri,  l-am  încunjurat  gratulîndu-i
          şi  prin  ughiuri  se  ţesuse  pajenjiniş,  aşa  ci.m   care de care, numai Moise Pompiliu, un bun amic
          spune  el  în  poezia  «Singurătate.»  —  Am  petre­  de-atunci  şi  de  mai  tîrziu  a-lui  Eminescu,  glumeţ
          cut  multe  nopţi  cu  dînsul  In  această  odaie,  fî-   cum’era,  se  prefăcea  a  cîrti  şi  zicea  :  «Se  vede,
          cînd  împreună  munţi  de  aur  şi  cetăţi  în  văzduh   măi,  că  n’ai  fost  păcurar,  cum  am  fost  eu,  că-mi
          lîngă cafea cu caimac, ce ne-o făceam noiinşine.  venea  să  sar  pe  scenă,  să-ţi  iaubitaşi  traista  din
            Cum  am  zis,  el  era  unul  din  cei  doi  sufleri   spate, să-ţi arăt eu, cum să calcă ciobăneşte, cu bîta
           ai  teatrului  naţional  din  Bucureşti.  Ce  leafă  va   şi  traista  de-a  umăr.»  Avînd  a  se  da  «Răzvan-
          fi  avut,  din  registrele  teatrului  s’ar  putea  con­  Vodă»  din  nou,  i-am  propus  că  avem  să  mer­
          stata.  O  săptămînă  era  sufler  sara  la  reprezen-   gem  atunci  toţi  la  teatru  să-l  aplaudăm.  Bine,
          taţiuni,  în  ceea  săptămînă  sufler  zma  la  repe­  ne  zise,  şi  apoi  astfel  aşi  ajunge  artist,  cum  a
          tiţii  şi  astfel  se  perindau  necontenit  cu  celalalt   ajuns  maimuţa  împărat.  îmi  spunea  adese:  că
           sufler al teatrului. De această slujbă nu se plîngea,   a  fi  artist  dramatic,  e  lucru  greu.  Cînd  il  vezi
           căci  fiind  el  un  mare  ceteţ,  se  simţia  în  elemen­  pe  scenă  jucînd  iţi  pare  că  aceea-î  numai  jucă-
          tul  lui,  dar  îi  era  impus  să  estragâ  în  caete  de  •   r.e. Această aparinţă pe mulţi înşală.
           osebite  şi  să  transcrie  toate  rolurile  din  fiecare   Eminescu  la  Bucureşti  se  alătura  şi  umbla
           piesă  ce  se  studia  la  teatru.  Această  treabă  îi   bucuros  cu  „transilvănenii."  Poate  fiindcă  stu­
           făcea  zile  negre.  Caetele  şi  piesa  pururea-i  s:au   diase  şi  trăise  mult  la  Cernăuţi,  şi  călătorise
           pe  masă  şi-l  chiemau  la  lucru,  iar  el  nu-şi  putea   mult  in  părţile  noastre,  ca  vermele  ’n  hrean  se
           călca  pe  inimă  să  se  apuce.  Afară  de-acestea   dedase  în  acest  «mediu».  Se  simţia  mai  acasă.
           Pascali  îi  încredinţase  o  carte  nemţească,  asupra   Aici  nelegat  de  multe  forme,  era  la  largul  lui.
           artei  dramatice,  ca  să  o  traducă  în  româneşte.   Aici  rîdea  din  toată  inima.  Pe  unul  dintre  noi
           Numele  autorului  nu-1  ţin  minte,  dar  cartea  nu   il  puse  păcatele  să-şi  tipărească  versurile.  Să
           era  apărută  de  mult  şi  trata  o  materie  de  care   fi  văzut  pe  Eminescu  cît  haz  făcea  din  aceasta.
           Pascali  se  interesa  foarte  mult,  şi-ar  fi  vrut  să   Versurile  erau  slăbuţe.  Aceasta  a  fost  şi-a  tre­
           o  conzulteze  cu  orice  preţ;  dar  nemţeşte  nu   cut,  dar  tinărul  merse  mai  departe.  Căută  vreme
           ştia.  După  cum  spunea  Eminescu,  era  peste   cu  răgaz,  se  puse  în  mare  ţinută,  şi  mergînd
           măsură  greQ  a  face  o  traducere,  mai  cu  seamă   prezentă  un  exemplar  din  ele  unui  mare  şi  bo­
           pentru  terminii  tehnici  ce-I  lipsau  în  limba   gat  boier  din  Bucureşti:  —  „Cum  ai  umblat?"
           română.  Cartea  aceea  încă-i  sta  într’un  corn   îl  întrebarăm  la  reîntoarcere.  „Cum  să  umblu?"
           de  masă,  şi-l  înghimpa  la  inimă  decîteori  se   ne  răspunse  —  „Am  pus  să-mi  facă  din  cele
           întîlnea  cu  Pascali,  şi  se  întîlnea  mai  de  multe   vechi  un  rînd  de  haine  nouă."  —  Fireşte  că
           ori  pe  zi.  Pascali  era  de-o  înfăţişare  impună­  noi  l-am  rîs  multă  vreme,  iar  Eminescu  îi  zise:
           toare:  înalt,  binefăcut,  cu  păr  negru  şi  lung   Aşa-ţi ţi trebue; ai socotit că boerii noştri româ­
           dat  înapoi  pînă  pe  umere,  şi  umbla  cu  capul   neşti  vor  fi  nişte  naivi  ca  boerii  voştri  cei  un­
           pe  sus,  privind  vultureşte.  Eminescu  avea  mare   gureşti.
           iubire  şi  stimă,  dar  şi  oarecare  sfială  faţă  de   Cu  tonul  lui  de-un  timbru  profund,  dar  dulce,
           dînsul,  ceea  ce-i  uşor  de  înţeles  dacă  vom  so­  cîte-odatâ  vorbia  ca  de  pe  catedră.  Zicea:„Aeşi
           coti: că pe el, pe atunci un tînăr nebăgat în samă,   in  publicitate  nu-i  glumă.  Mai  de  multe  ori  îmi
           Pascali-1 luase sub aripile sale.  pare rău, c’am publicat ceea ce-am publicat. Este o
            Din  celea  spuse  pînă  acum  se  vede  că  sar­  zicală  din  bătrîni:  Gura  să  aibă  trei  lacăte:  în
   1   2   3   4   5   6   7   8   9