Page 5 - 1905-03
P. 5

Nrul 3, 1905.              LUCEAFĂRUL                         61
        inimă,  în  gît  şi  a  treia  pe  buze;  cînd  îţi  va   dul  dus,  şi  nu-i  plăcea  să-l  deştepţi  din  această
       scăpa  cuvîntul  din  inimă,  să  nu  scape  de  ceea-   reverie.  Altcum  şi  în  societatea  amicilor,  cînd
        laltă,  că  dacă  ai  scăpat  odată  vorba  din  gură,   se  vorbesc  multe  verzi-uscate,  el  deobiceiu  fre­
        n’o  mai  prinzi  nici  cu  calul,  nici  cu  ogarul  ba   dona.
        nici  cu  şoimul.  Trebue  să  cumpeneşti  de-o  sută   Noi  studenţii  transilvăneni  cam  obicînuiam
       de ori o scriere pînă o dai publicităţii.»  a  juca  cărţi  şi  a  chiefui  cînd  numai  aflam  oca­
         Nedobindind  eu  în  a.  1868  dela  societatea   zie,  iar  cînd  n’aîlam  o  căutam.  Eminescu  pe
        «Transilvania»  nici  o  bursă,  şi  aflînd  la  Bucu­  aceea  vreme  nu  bea,  nu  fuma,  nu  juca  cărţi,
       reşti  at'tea  de  văzut  şi  de  învăţat,  am  rămas   nu  prea  ducea  grija  femeilor,  ba  nici  nu  vorbia
       acolo  ca  student  la  litere.  Mă  susţineam  singur   de  ele,  decît  de  celea  de  prin  cărţi.  Nu  era
       ca  meditator  într’o  casă  boerească,  şi  ca  pro­  lumeţ, ca să zic aşa.
       fesor  de  limba  română  într’o  şcoală  germană   Odată  eram  mai  mulţi  adunaţi,  buni  cuno­
       de fete.                           scuţi  şi  amici,  oameni  tot  de  o  pănură,  şi  vor­
         Se  produsese  atunci  un  curent,  a  cărui  ţintă   beam  aventuri  de  an.or.  Fiecare  se  lăuda  cu
        era  să  se  crească  pe  seama  Românilor  ungureni   cîte  una.  Fiind  cunoscută  nepăsarea  lui  Emi­
       o  falangă  de  bărbaţi  bine  ins’ruiţî,  cu  vederi   nescu  faţă  de  sexul  frumos,  după-ce  fiecare  îşi
        largi,  şi  cu  stări  sociale  independente,  cari  ar   spuse  aventura,  cum  ştiu  mai  bine,  l-am  încun-
       fi  în  stare  a  ridica  iarăşi  şi  a  duce  mai  departe   jurat  cu  toţii  şi-l  lucrăm  de  scurt  :  el  care  era
       steagul cauzei româneşti. Aşa se vorbia pe-atunci   la  teatru  unde  sînt  alîtea  «ispite»  frumoase,
       cu  emfază.  Pe  urmele  acestui  curent  răsăriră   să  nu  ne  dee  de  ruşine,  să  ne  facă  şi  el  un
       societăţi  ca  „Transilvana"  şi  „Românizmul".  La   mic  roman,  o  bună  aventură  de  amor.  Rămase
       începutul  ei  scopul  acestei  din  ur.nă  era:  să   tulburat.  Unul  dintre  noi  zise:  el  şi  C.  .  .
        se  ofere  un  punct  de  razim  şi  tineretului  tran­  aşteaptă să umble fetele după ei, nu ei după fete.
       silvănean venit aici pentru studii.  Era  ca  o  fată  mare.  Nu  l-am  auzit  nici  odată
         Mi-aduc  aminte,  cît  entuziasm  aveam  pentru   să  fi  spus  un  lucru  obscen,  nici  chiar  între
       aceste două soc : etăţi.           patru ochi, în rîs ori într’adins.
         Eminescu,  deşi  mai  tînăr  decît  mine,  dăduse   Era  ca  vremea:  cînd  senin,  cînd  înorat.  Cîte
        mai  din  vreme  cu  capul  de  pragul  cel  din  sus.   odată  senin  şi  mulţumit,  umbla  povestind  ori
       Era  mai  sceptic.  Nu  se  aştepta  Ia  mari  rezultate.   fredonînd  voios,  par’că  lumea  toată  era  a  lui,
       Să  deie  Dumnezeu,  îmi  zicea,  ca  cei  veniţi  aici   dincontră  altădată  era  înorat  şi  tăcut,  tăcerea  ce
       pentru  studii,  ca  porumbul  lui  Noe,  să  se  în­  premerge  furtunii.  Atunci,  dacă  deschidea!  o
       toarcă la barcă cu ram de finic în gură.  discuţie,  era  vehement,  tuna  şi  fulgera,  dar  nu
         Eminescu  la  1868—1869  era  un  tînăr  cam   pentru  persoana  lui.  Nu-i  păsa  de  sine.  Era  cu
       de  19  ani:  Statură  de  mijloc,  bine  legat.  Frunte   casa  ’n  spate,  n’avea  nici  ce  perde  nici  ce  cîş-
       naltă,  trăsuri  frumoase  si  regulate,  păr  bogat   tiga.  Năcazurile  neamului  11  făceau  să  se revolte
       şi  negru  dat  înapoi  pînă  pe  umere,  cum  poartă   şi  să  izbucneascV  Atunci  vorbea  ca  un  tribun.
       artiştii.  Cu  un  cuvînt,  un  tip  roşcovan  foarte   Aprins  strîngea  pumnul  şi  gesticula.  „Pentru
       frumos.  Mustăţile  şi  barba  le  rădea.  Cine  a   răzbunarea  neamului  e  sfint  orice  mijloc",  zicea
       văzut  portretul  pus  în  fruntea  romanului  „Geniu-   adeseori.  în  astfel  de  stare  îl  auziaî  răcnind:
       Pustiu" 1   îşi  poate  face  idee  cum  era  Eminescu   „Bată-i  mînia  lui  Dumnezeu".  Aceasta  era  su­
       la  1868—1869. Acesta-i portretul lui de  pe acele   dalma lui.
       vremuri.                             El,  neavmd  a-şi  bate  capul  cu  învăţăturile
         Umbla  încet  şi  vorbia  rar  şi  dulce,  pare-că   de  prin  şcoli,  de  şi  tînăr  încă,  pe  teren  literar
       auziaî  o  melodie.  în  vorbă  nu  se  ’mpedeca,  nu   ajunsese  departe  îneît  noi  ăştialalţl  nici  nu  ne
       se  coregea  nici  odată,  se  părea  că  spune  un   prindeam  cu  el.  Aici  îl  recunoşteam  de  autori­
       lucru învăţat de rost.             tate.  Ştiam  că  el  a  avut  vreme  să  se  oprească
         Pe strade umbla foarte des fredonînd cu gîn-  cu  mintea  pela  astfel  de  chestiuni,  cetind  ori
                                          meditînd.  îl  vedeam  adeseori  bătîndu-şl  capul
         *) ll publicăm şi noi în acest număr.   Red.  cu rimele, tot căutîndu-le şi împărechindu-le şi
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10