Page 6 - 1905-03
P. 6

62                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 3, 1905.
          înşirîndu-le  pe  hîrtie.  Prin  întrebări  ştiricea  dela   de  deosebirea  mare  ce  era,  în  privinţa  limbei,
          noi  că  cutare  şi  cutare  lucru  cum  se  zice  în   între  Treb.  Laurean  şi  Ilarian,  ambii  transilvă­
          diverse  părţi  locuite  de  Români.  El  încă  pe   neni,  ambii  istorici  şi  oameni  politici  de  ace­
          atunci  avea  fondul  şi  forma  poeziilor  sale  de   leaşi  principii,  de  acelaşi  partid.  Era  pentru
          mai  tîrziu,  numai  n’avuse  timpul  sâ  le  scrie.   limba  lui  Papiu  II  rian  pe  care  o  încărca  de
          Dovadă  că  peste  un  an,  cînd  nu  mai  trebui  să   laude.  Dintre  bărbaţii  politici  ţînea  cu  Kogăl-
          fie  sufler,  îşi  începe  la  Viena  activitatea  literară   irceanu.  Dintre  artişti  mai  mult  îl  avea  la  inimă
          cu  succesul  ştiut.  Multe  idei  şi  vorbe  din  poe­  pe  Milo,  dintre  poeţi  pe  Alexandri,  dar  zicea
          ziile  lui  le  auziam  dela  el,  aşa  că  cetindu-le  azi   că  acesta  e  de  un  timbru  atît  de  dulce  şi  de­
          pare  că  din  noă  le  aud  din  gura  lui.  Eu  soco­  licat  înrit  nu  crede  că  ne-ar  putea  da  epopeia
          tesc  că  lui  îi  trebuia  linişte  absolută  şi  viaţă   literaturii  române.  Acestea  le  grăia  el  cînd  ne
          fără  griji  ca  să  poată  produce.  Firea  lui  cerea   sfătuiam  noi  că  cine  ar  fi  să  scrie  drama  şi
          aceasta.                           cine  epopeia  la  noi,  şi  nu  găsia  oameni  cui  să
            Avea  o  fire  ascetică.  îşi  bălea  capul  cum   le  ’mpartă  atîtea  role.  Se  vede  că  pe  atunci  Emi-
          s’ar  putea  inventa  ciobote  şi  haine  cari  să  nu   nescu  cetea  mai  mult  drame.  Unele  le  cetise
          se  mai  strice.  «Noi  sîntem  robii  trupului.  Ce   de  atîtea  ori  încît  le  ştia  de  rost,  şi-mi  declama
          n’am  putea  face  de  n’ar  cere  trupul  haine  şi   din  ele  ceea  ce  îi  plăcea  mai  tare.  Apoi  şi  în
          gura de mîncare» — îmi zice adeseori.  slujba  lui  tot  cu  drame  avea  de  lucru  —  Nu
            N’avea  obiceiu  să  mînînce  la  timp  şi  loc  anu­  se  putea  mira  destul  cum  se  face  că  unii  actori,
          mit.  Unde  îl  ajungea  foamea,  la  acel  restaurant   şi  cu  deosebire  actriţe,  dintr’o  dramă  întreagă
          intra  şi  mînca,  dar  acel  restăurant  era  întot-   să  nu  cetească  şi  să  nu  ştie  nimic  decît  numai
          deuna  mai  de  rînd.  Un  rînd  de  haine  îl  purta   chiar rolul lor?
          continuă  pînă  se  strica  ori  se  murdărea,  pînă   Din  toamna  anului  1868  pînă  în  toamna
          atunci  altul  nu-şî  cumpăra.  Haine  de  sărbători   anului  1869,  după  cît  ştiO  eu,  Eminescu  n’a
          nu  ţinea.  Şi  ghetele  le  purta  pînă  se  rodeaă   publicat  nimic,  dar  poate  să  fi  scris.  El  lucra
          binişor.  Se  îmbrăca  fără  pic  de  vanitate,  nu   ca  albina  în  coşniţă.  Era  greii  să  ştii  ce  lu­
          ca  să  placă,  ci  ca  să  poată  cît  de  cît  ieşi  cu­  crează.  Cum  se  spune,  că  şi  la  «Junimea»  tre­
          viincios  între  oameni.  Din  toaletă  mai  tot  dea-   buia  să-l  caute  prin  buzunare  şi  să-i  iee
          una-i  lipsea  un  amănunt,  deşi  nu  neapărat  de   manuscriptele,  că  altcum  singur  nu  le-ar  fi
          lipsă,  dar  totuşi  necesar  d.  p.  un  nasture,  ori   scos  Ştiu  însă  că  se  apucase  să  scrie  din  nofi,
          batista.  Odată  fiind  invitat  la  masă  la  Pascali,   după  gustul  luî,  pe  «Arghir  şi  Ileana»  lui  Barac.
          n’avea  batistă  în  buzunar.  Ce  să  facă  ?  în  pripă   îl ispitea mult această frumoasă poveste. Scrisese
          luă  şervetul  de  lîngă  farfurie  şi  strănută,  apoi   vre-o 50—60 de versuri dela început, dar între­
          se  şterse  cu  el.  Aceasta  mi-o  spunea  el  cu   rupse  lucrarea.  Zicea  că-i  greu  a  o  scrie  aşa
          mult  haz;  eu  întrebam:  —  «Ei  bine,  ce  a  zis   cum  trebue.  Ne  îndemna  pe  noi  cei  ieşiţi  dela
          Pascali  ?»  —  «A  făcut  ochi  mari  de  broscoifi».   sate  s’o  facem;  pentrucă,  vezi  doamne,  am
          —  Şi  rîdea  şi  rîdea  înfundat,  cum  îi  era  obi­  avea  mai  la  îndemînă  tezaurele  limbii  populare
          ceiul.  Plăcerea  lui  era  să  iasă  la  şosea,  unde   decît  dînsul.  Faptul  era:  că  el  studia  limba
          şedeam  pînă  sara  tîrziti.  îi  plăcea  să  meargă   populară  şi  peste  tot  limba  română  necontenit.
          în  Cişmegiu  şi  să  se  oprească  pela  anticari,   De  aveai  vreo  colecţiune  de  poezii  populare
           unde  cetea,  dar  mai  nici  odată  nu  cumpăra.   în  manuscris,  nu  te  lăsa  pînă  nu  i-o  dădeai,
          Acasă  şedea  puţin,  mai  mult  noaptea  trăgea   şi  se  aflau  la  mulţi  astfel  de  colecţiuni.  Croni­
           acolo;  ziua,  cînd  nu  era  la  repetiţii,  îl  întîlneai   carii  români  nu-i  avea,  dar  îi  cunoştea.  Cu
          pe strade.                         deosebire-î  plăceau  Neculcea  şi  Miron  Costin.
                          *                  Se  ’nţelege  de  sine  că  avea  ’n  degete  pe  toţi
            Zicea:  limbă  trebue  să  aibă  un  scriitor.   poeţii  români,  noi  şi  vechi,  pînă  şi  pe  cei  mai
           Limba  face  pe  scriitor,  precum  unealta  bună   neînsemnaţi.  Ca  să  se  poată  folosi  în  cari­
           face  pe  maestru.  Noi  ardelenii  preamăream  pe   era-i  literară  ştia  limba  germană  perfect.  Mai
           Mureşanu,  el  nu.  Zicea  că-i  puţin  poet.  Se  mira  ştia  ceva  din  limba  franceză  şi  din  limba
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11