Page 4 - 1905-10
P. 4

Nrul 10, 1905               LUCEAFĂRUL                        209

        la  cîrşma  luî  Arvinte,  şi  încă  nu  s’a  pomenit
        să bem noi o jumătate numai».
          Şi’ntr’adevăr,  nu  beuseră  nici  odată  numai
        atit.  Dar  Vintilă  totdeauna  da  să  pornească,
        după  ce  se  găta  jumătatea,  căci  îl  munceau
        presimţiri  grozave  şi  ştia  că  mai  încolo  nu  se
         mai poate deslipi de Sandu.
          Dl  Arvinte  ştia  el  bine  ce  are  să  urmeze.
         Aduse  o  litră.  Sandu  umplu  păhărele,  iar
         Vintilă  Marinescu,  fără  să  priviască,  îi  dădu
         repede drumul pe gît.
          «Cînd  am  eu  chef,  apoi  beau  şi  fără  în­
         demnul  tău.  Dar  asta  una  nu  ţi-o  mai  pot  ierta,
         să  mă  ofenzezi  aici  în  public!  Şi  asta  aşa  ţine
         acum  de  25  de  ani!  Eu  am  o  presimţire,  că
         din  asta  are  sl  se  întîmple  odată  un  scandal.
         Un  scandal  public,  aici  în  crîşma  lui  Arvinte!
         Să  ştii  tu  odată,  că  de  ce  mă  chiamă  Vintilă   Hotelul „Hcbe".
         Marinescu!»
          Degetele  osoase,  lungi,  pătate  de  cerneală,   Vezi,  frate,  că  ţi-se  prăpădeşte  casa  şi  tu  col-
         mîngăiafl  firele  lungi,  rare  de  mustaţă.  Cu  ochiul   băeşti ca un paşă turcesc.
         drept  făcea  semnele  de  dispreţ  pentru  preteni,   —  Vintilă  mă,  tu-mi  eşti  pretin,  pretin  vechiu.
         crîşmarului, care însă nu-1 vedea.  Dar  tu  n’ai  auzit  pe  doctorul  cela  cu  care  am
          Alexandru  S.  Tămăşan  umplea  repede  cele   beut  eu  o  noapte  întreagă!  Ce  mai  petrecere,
         două  păhăruţe  şi  ştia  el  că  are  să  urmeze  bine,   Doamne,  şi  nu  aşa  într’o  crîşmă  ca  asta.  Ho­
         senin după furtună.               tel,  d-le  !  Şi  înnotam  în  fum  de  ţigară.  Din  mus­
          «Las’  prietene,  nu  te  supăra.  Cîte  nu  mi  s’au   tăţile  doctorului  nu  s’a  g'tat  fumul,  pînă  am
         spus  mie,  mai  altcum  decît  acestea.  —  EQ  am   eşit  afară  în  bătaia  vîntului.  Şi  ăla  spunea,  că
         beut  odată  cu  un  doctor.  Ăla-î  doctor,  mă,  să   fumul ăsta alungă toţi microbii».
         nu-I  mai  afli  părechea.  Că  avea  o  frunte  şi   Vintilă se ’năduşe iar în tuşă. Zise scurt:
         nişte  zvicări  şi  o  păreche  de  mustete,  cu  cari   Acasă  la  mine,  dumnea-eî,  a  mea,  încă
         se  uita  chiorîş  la  crîşmar,  cînd  umplea  glăjile.   fumează !
         Aveam  şi  apă,  dar  el  apa  nu  o  atingea  ;  spunea   —  Ce-ţî  spun  eu,  mirob  î,  d-le,  fug  ca  dracul
         că-I  absolut  în  potriva  sănătăţii.  —  Vezi,  aşa   de tămîe.
         doctor,  mai  zic  şi  eQ  !  Şi  ăla  mi-a  spus,  că  ori   —  Nu  ştiu  de  fug,  dar  părăluţele  mele  ştiu
         ce  supărare  înseamnă  un  pas  spre  groapă.  De   că  lunecă!  Eu  am  o  presimţire,  că  în  chipul
         pildă  el:  avea  acasă  femee  harnică  şi-l  avea   acesta mă va ruina nevasta!
         drag  cum  nu  s’a  mai  pomenit.  Au  avut  relaţii   —  Ce  presimţire,  frate,  ce  presimţire?  Dar
         de  cînd  era  student.  Dar  ce  folos  că  de  vre-o   a  mea,  crezi  că  nu  bea?!  Zvîntă,  d-le,  zvîntâ!
         cîţiva  ani  îi  tot  torăie  în  urechi  o  căzanie  fără   Şi  apoi  pe  mine  vrea  să  mă  mărginească  în
         sfîrşit:  să  fie  cum  a  fost  odată.  Şi  el,  ca  să  nu   libertatea  mea.  Ce  presimţire?  Am  halucinaţii,
         se  năcăjască,  trebuia  să  închine.  Spunea,  că   bre  omule,  ştii  tu  ce-s  halucinaţiile?  Şi  tot  nu
         vinul  e  leac  la  toate  boalele,  şi  iar  se  uita  chio­  mă  înfrică.  Beaii  şi  cînt  în  crîşmă:  «Supt  călcîiul
         rîş  cu  mustăţile  Ia  crşmar.  —  Aşa  doctor,  frate   cizmiî  mele,  zace  dracu  ş’o  muere  şi  mă  ’nvaţ’  a
        Vintilă,  nu  s’a  mal  pomenit.  Şi  avea  nişte  zvi­  face  rele».  Ş’acasă  răcnim  şi  ne  batem,  iar  cînd
         cări ... I»                       ies  pe  portiţă,  tot  vine  şi-mi  zice:  să-mî  ţin
          După  două  litre  se  împăcau,  ca  doi  prctini   cuvîntul!»
         buni,  ce  de  25  de  ani  bat  acelaş  drum.  Ochii   în  crîşmă  au  rămas  numai  ei.  D-l  Arvinte,
         li  se  umeziafl  în  luciri  bolnave,  mînile  stau   buimăcit  de  somn,  se  apropie  cu  un  scaun  şi
         grele  pe  masă  ori  pe  brăţarele  înnalte,  de  nuele   se  aşază  lîngă  ei.  Glaja  plină  seîntee  cînd  şi
         ale  scaunelor  şi  inimile  li  se  înduioşaţi  tot  mai   cînd,  la  săltarea  luminii  gălbue  a  sâuluî.  Prie­
        mult.                              tinii  umplu  păhărele  şi  le  golesc.  De  pe  feţele
          Alexandru  S.  Tămăşanu  făcea  ţigări  după  ţi­  lor  se  desprinde  o  durere  mare,  —  deznădâj-
        gări.  Fumul  însă  nu-1  juca  în  forme  cum  fac   duire.  Tămăşanu  sloboade  fumul  gros  şi  ’nneacă
        unii  tineri  de  mari  speranţe,  ci-1  slobozia  gros   pe  Vintilă,  care  zice,  de  cîte-orî  gată  de  tuşit:
        înnăbuşind  pe  Vintilă  şi  scoţindu-i  din  piept   «Eu  am  o  presimţire,  că  fumul  ăsta  te  va  înneca
        tuşă violentă cu înnecuri.         odată.»
          «Mai  las’  ţigara,  frate,  mai  las-o!  Eu  am   Afară  vintul  bate  straşnic  în  geamuri,  pare
        o presimţire, că tu te vcîînneca odată cu fum!  anume  venit  ca  să  împrăştie  gîndurile  celor  doi
   1   2   3   4   5   6   7   8   9