Page 9 - 1905-10
P. 9

214                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 10, 1905

                                         MÎNE.

           Bunici  din  bunici  s’aQ  jucat  Ia  umbra  lui,   singur  lucru  i-a  părut  însă  răQ  :  că  nu  şi-a
          care  trebue  să  fi  fost  mult  mai  mică  pe  vremuri.   putut cunoaşte duşmanul.
          Cîte  petri  ceri  şi  nunţi  nu  s’au  întocmit  supt   O  duse  cîtva  timp  bine,  pînă  cînd  într’o  zi
          freamătul  braţelor  sale  puternice,  vibrind  duios   nu  mai  văzu  pe  micul  pieten.  Nu  se  plinse
          în cîntecele vioarelor şi ale pasărilor.  nimănui;  doar  în  puterea  nopţii  stelele  îl  mîn-
           De  cîte  ori  nu  i-a  plîns  sufletul  de  înduio­  găiau  cu  razele  lor  reci,  iar  vîntul  îi  şoptea,
          şare supt undularea armonioasă a frunzelor?  că odorul n’a murit ci rătăceşte prin străini.
           Se simţise atît de fericit cu ai săi 1  Vestea asta îl mai alină.
                                              Intr’-o  dimineaţă  auzi  d  n  nou  vocea  de  odi­
           Şi-ar  fi  întins  braţele  să  adăpostească  întreaga   nioară.
          lume,  bună  şi  rea.  Iertarea  şi  blîndeţa  ţineau   — Ce mai pat are să iasă dintr’insul.
          la el loc de ură.
                                              Peste  o  săptămînă,  trunchiul  său  puternic
           Intr’o  vară,  un  uragan  furios  îi  rupse  o  parte   zăcea  la  pămînt,  cu  braţele  întinse:  Un  veac
          din  braţ.  Sărmanul  nuc!  Poate  s’ar  fi  stins  de   de  viaţă  stîns  într’o  clipă  supt  tăişul  ferului.
          durere,  dacă  cel  mai  tînăr  şi  cel  mal  din  urmă   Mult  timp  stătură  crengile  la  pămmt;  deasupra
          vlăstar  al  unei  generaţii  perdute  nu  l-ar  fi  în­  lor,  ca  într’un  vis  răQ,  pasările  siaurau  repede,
          grijit şi mîngăiat.               cu teamă, fără să se mai abată-----------
           Tinărul prieten nu se putea lipsi de el.  Şi  vechiul  prieten  s’a  reîntors  din  străini,
           După  cîte  dureri  şi  întristări,  nu  şi-a  regăsit   mînat  de  dor.  Cîte  are  să-i  povestească  el
          în  copilărie  liniştea,  aci  la  umbră  1  Urmărit  de   acum!  Plăceri  şi  mâhniri,  în  adîncul  cărora
          vre-o greşală, în ramurile lui era scăparea....  amint'rile  copilăriei  lucesc  ca  un  colţ  de  senin
           Odată,  pe  nişte  călduri  grozave,  ţine  minte   la  capătul  îndepărtat  al  unei  bolţi.  Şi  cum  are
          că a adăpostit o mulţime de oameni.  să-i  jure,  că  nu  se  va  mai  despărţi  de  el  —
           Şi-a  auzit  binecuvintări  destule;  toţi  ii  u  au   unic  şi  statornic  credincios  —  nici  odată!  Dar
          viaţă lungă. Numai unul a zis:    e  tîrziu,  e  noapte  Mîne  se  va  duce  în  grăd  nă
           — Ce bun ar fi de un pat.        şi  îl  va  zice  bun  găsit  la  razele  sfinte  ale  ră­
           A  tăcut.  Era  învăţat  cu  năcazurile.  De  un  săritului.
                                                              Caterina S. Bassarabescu.


                                     P  E    P  0  D  M  0  L  .
                 Noapte caldă, lună plină,      Voi sta singură ’n cămară
                 Apa ’n vale curge lin . ..     Uşurată de-al meu plîns,
                 Pe podmolul din grădină        Voi miji la focul stîns
                  Patru fete torc la in . ..    Ah, în aste ceasuri sfinte
                  Picură din ochi la una        Niine ’n lume nu le ştie . . .
                  Lacrămile pe fuior,           Vine, vine de departe,
                 Alta cîntă cîntă ’ntr’una      Bate lin în uşa mea.
                 Şi se ’ngînă cu-al ei dor.     îi deschid şi se lumină
                  Iar a treia răsuceşte         Palid şubreda chilie.
                  Şi precum a învăţat,          Pare c’ar pătrunde luna,
                  La a patra-î povesteşte       Prin păreţi pe undeva.
                 Vorbe goale de prin sat.
                  Iar copila care stoarce       Noapte caldă, lună plină,
                 Apa genelor şi toarce,         Dulci mai sinteţi griji deşarte ...
                  Se gîndeşte ’ntoarsă ’n sine:   Pe podmolul din grădină
                  «Ce e vi’ţa pentru mine?      Toarce-un greer mai departe.
                  Treacă, poate mîne seară                        Maria Cunţan.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14