Page 5 - 1905-21
P. 5

Nrul 20, 1905.               LUCEAFĂRUL                        445
        îl  atinsesem  —  fără  ca  să-mî  fi  dat  samă  —   leagă,  îţi  fac  o  mulţime  de  neajunsuri,  ca  să-şi
      unde era mai simţititor.           arete  superioritatea  şi  să  te  facă  să  simţi,  că
        Deprins  a  Ie  lua  toate  în  sens  figurat  şi  a  le   le eşti supus ?
      raporta  la  sine,  el  lua  vorbele  mele  drept  o   —  Eu  !  —  îi  răspunsei  zimbind,  —  îmi  fac
      mustrare, pe care o socotia nedreaptă.  treaba cum o pot, rabd şi rîd.
        „Eu  n’am  rîvnit  şi  nu  rîvnesc  nici  măcar  la   —   Şi  efl,  —  răspunse  el.  —  El  însă  nu  te
      cea  ce  mi  se  cuvine,  —  grăi  dînsul  mîhnit,  —   iartă  :  îţi  pune  la  îndoială  şi  priceperea  şi  buna
      şi numai desamăgiri amare-mi umplu viaţa.  credinţă,  te  bănuieşte,  te  calomniază,  te  năpă-
        —   Dar  eu  nu  la  tine  m’am  gîndit  zicînd   stueşte,  se  foloseşte  de  toate  meşteşugurile  lui,
      ceea  ce  zisei,  —  întimpinaî  mîhnit  şi  eii  de  a-1   ca să te umiliască ori să-ţi facă viaţa nesuferită.
      fi jignit.                                              Ce faci atunci ?
        —  Mă  gîndesc                                          —  Nu  mai  rîd,
      însă  eu  la  mine                                      —  îi  zisei,  —  dar,
      însu-mî,  —  grăi                                       tot  rabd.  Nu  las
      dînsul,   —   căci                                      eu,   ca   oameni
      omul  trecut  prin                                      de  nimic  să-mî
      grele  încercări  tot                                   strice viaţa.
      deauna   se   gîn-                                        —  Hei,  dragul
      deşte  la  sine  şi                                     meu,  —  grăi  dîn­
      toate  din  punctul                                     sul  zîmbind  cu
      de  vedere  al  pro­                                    amărăciune.   Am
      priilor  sale  sufe­                                    trecut  şi  eu  prin
      rinţe le judecă.                                        mahalaua,  în  care
      N’aî,   prietine,                                       stai  tu.  Toate  le
      dreptate,  —  urmă                                      sufere  omul  şi  le
      el  liniştit.—  Viaţa                                   rabdă  toate  cîtă
      omului  nu  atîrnă                                      vreme  în  coliba
      numai   dela   el                                       lui  e  cald  iarna
      însu-şi,  ci  şi  dela                                  şi  vara  răcoare.
      aceia,  cu  car  şi-o                                   Pine  uscată  şi  apă
      petrece.  Nu  ţi-s’                                     rece  să  ai  şi  rîzi
      a  întîmplat  nici­                                     de  toate  nevoile
      odată  să  vezi  tre-                                   vieţii  şi  de  toate
      cînd  înaintea  ta                                      răutăţile  oameni­
      oameni,  ale  cărora                                    lor  dacă  ’n  casa
      vrednicii  Ie  soco­                                    ta  găseşti  linişte
      teşti  mai  pe  jos                                     şi  voinţă  de  bine  :
      de ale tale ?                                           atunci  însă,  cînd
        —   Nici  odată                                       ţi  s’a  zdruncinat
       aceasta  nu  m’a                                       şi  viaţa  casnică,
       mîhnit,  —  îi  ră­                                    toate  te  jignesc,
      spunsei.  —  Aii  şi                                    tote  ţi  se  par  în­
      ei  ale  lor,  în  care                                 miit  de  nesuferite,
      sînt mai presus de                                      toate  ţi  se  adună
       mine.  Ştiu  mai  bi­                                  mereu  în  gînd  şi
       ne  decît  mine  să                                    te  miri,  de  unde
       intre  ’n  voile  ce­                                  mai  ai  puterea,
       lor  puternici,  aduc     N. Qrigorescu: Cap de studiu.  ca să porţi greul
      jertfe  pentruca  să  întreţie  legături  în  aşa  zisa  bună   vieţii." — — — — — — — — —
       societate,  îşi  calcă  pe  inimă  linguşind,  slugă­  Era  ’n  vorbele  lui  şi  ’n  glasul,  cu  care  le
       ri  ndu-se  ori  făcînd  servicii  nemărturisite,  abu-   rostia,  atita  durere  adevărată,  încît  mă  siinţiam
       sează  fie  de  slăbiciunile,  fie  de  bunăvoinţa,  fie   nemîngăiat de-al fi tulburat prin vorbele mele.
       de  strîmtorările  altora:  li-se  cuvine  o  răsplată   „Mă  iartă,  —  îi  zisei,  —  dar  eu  nu  pot  să
       petru  asemenea  silinţe  grele,  şi  n’am  să  mă   te  înţeleg,  căci  nu  ştiu,  cum  ţi  s’a  zdruncinat
       supăr, dacă ei o primesc.         viaţa  casnică  şi,  —  adăugai  în  grabă,  —  nici
        —  Ai  multă  dreptate,  —  îmi  răspunse  el.  —   nu  stărui  să  mi-o  spui  aceasta.  —  Văd,  că  e
       Tot  aşa  ziceam  şi  eu  cînd  oameni  de  nimic   adîncă  rana,  pe  care  ai  primit-o,  şi  nu  m’aş
       îmi  treceau  înainte.  Ce  faci  însă  cînd  ei  îţi   ierta însu-mi pe mine dac’aş mai zgîndări-o.
       ajung  superiori  şi,  nefiind  în  stare  să  te  înţe­  —   Numai  bucurile  cresc,  —  durerile  scad
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10