Page 7 - 1905-21
P. 7

Nrul 21, 1905.              LUCEAFĂRUL                         447

        —   Fără  îndoială,  —  înlimpină  el,  -—  dar   „Nu  ştiu,  —îi  răspunsei.—  Mi  se  pare  lucru
       aiurea  oamenii  ca  mine,  care  n’au  nici  averi   peste  putinţă,  ca  să  ajung  în  asemenea  situaţiune
       mari,  nici  timp  de  perdut,  nu  intră  în  atingere   urîtă.
       cu cei ce stăruie asupra acestor forme."  —   Dar  dac’ai  ajunge?.—  întrebă  el  stărui­
        —  Aceasta  nu  ţine  de  altminteri  mult,  —  îi   tor.  Ce-ai  face,  ca  lumea  să  ţi  se  încredinţeze,
       zisei.  —  Vin  unul  după  altul  copii,  să  ’ngrămă-   că  i-a  făcut  şi  ei,  şi  lui  o  mare  nedreptate  şi
       desc  nevoile,  şi  piere  încetul  cu  încetul  pofta   că tu nu eşti nici prost, nici mişel ?
       de petreceri.                       —   E  fără  îndoială  greă,  să  iei  o  hotărîre
        —  Nu,  domnule  !  —  întimpină  el.  —  Am  avut   binechibzuită,  —  răspunsei,  —  cînd  te  afli  în
       copila  pe  care  o  ştii,  şi  ne  era  dragă,  de  nu   mijlocul  unor  oameni,  cari  iau  mişelia  drept
       mai  puteam,  par’  că,  să  ne  depărtăm  dela  lea­  lucru  firesc,  şi  caută  păcate  la  alţii,  ca  să  le
       gănul  ei.  Încurînd  am  început  însă  s’o  lăsăm   acoperă  pe  ale  sale.  Eu  cred  însă,  că  şi  de  astă-
       în  seama  slugilor.  îmi  sîngera  inima,  cînd  o   dată  cea  mai  bună  scăpare  era  răbdarea  înde­
       vedeam,  că  tînjeşte;  tocmai  de  aceea  însă  ea   lungă  :  te  retrăgeai  încetul  cu  încetul  din  so­
       era  pentru  noi  un  izvor  de  nelinişte  şi  de  mus­  cietatea,  în  care  ai  făcut  atît  de  triste  espe-
       trări.  E  lucru  firesc,  că  mai  curînd,  ori  mai  tîr-   rienţe,  şi  aşteptai,  ca  lumea  să  se  convingă,
       ziu  s’a  găsit  un  prietin  binevoitor  ori  o  con­  căci  se  conviuge  în  cele  din  urmă,  totdeauna
       fidentă  sinceră,  care  i-a  spus,  ce  are  să  facă,   se convinge lumea despre adevăr.
       pentru  ca  să  scape  ’n  viitor  de  asemenea  gre­  —  Poate  că  da,  dacă  n’ar  fi  fost  prea  tîr-
       utăţi.  Nu  ori-şi-cine  lasă  să  i  se  strice  pofta  de   ziu,  —  grăi  dînsul  adine  mîhnit.  —  Nevastă-
       petreceri!“                       mea  mai  avea  însă  şi  dorinţa  de  a  face  o  că­
        Mă  plecai  să  iau  cîteva  bucăţi  de  lemne,  ca   lătorie,  cel  puţin  pînă  la  Viena,  despre  care  atît
       să  le  vîr  în  sobă  şi  să  scap  astfel  de  nevoiă   de  adeseori  îi  vorbisem.  Ţineam  să-î  fac  şi  plă­
       de a-mi da părerea.               cerea  aceasta,  dar  abia-mi  mai  făceam  ilusiu-
        „Da,  urmă  el,  după  ce  mă  ridicai  iar,  şi  în   nea,  că  voi  putea.  îţi  închipueşti  dar,  ce  plă­
       vremea  ce  noi  alergam  după  plăceri,  prietenii   cută  surprindere  a  fost  pentru  mine,  sînt  acum
       mei  de  mai  nainte,  de  care  încet  cu  încetul  mă   doi  ani,  încunoştinţarea,  că  ministeriul  mi-a  dat
       înstrăinasem,  au  început  să  şoptească  între  dînşiî   însărcinarea  să-î  fac  un  studiu  asupra  şcolilor
       şi  să-mi  facă  socotelile,  ca  să  se  -  dumiriască,   din  Elveţia.  —  Am  făcut  călătoria  dimpreună
       de  unde  voi  fi  scoţînd  eu  banii,  ca  să  acopăr   cu  nevastă-mea,  am  vizitat  o  mulţime  de  şcoli
       chieltuelile  vieţii,  la  care  mă  dedusem.  „E  ’nspăi-   şi  mi-am  făcut  studiul:  Lumea  era  însă  sigură,
       mîntătoare  gura  lumii!“  —  suspină  el  —  făcînd  o   că  întreagă  această  misiune  a  fost  pusă  la  cale
       mică  pausă.  O  secătură,  uu  fleac  de  om,  cu   de  el,  ca  să  poată  petrece  cu  dînsa  nesupărat
       care  nu  stai  de  vorbă,  fiindcă  n’ai  ce  se  vor­  de nimeni în străinătate.
       beşti,  dar  un  palavragiu,  cere  ştie  toate  nou­  —  Gîndul  acesta  se  impune,  —  grăii  eu.  —
       tăţile,  se  găteşte  după  cel  din  urmă  jurnal,  în­  V’aţi întîlnit în străinătate ?
       şiră  pe  degete  toate  regulele  codului  de  etichetă,   —   Nu,  —  îmi  răspunse  el  cu  hotărîre.  —
       se  viră  pretutindeni,  stăruie  cu  o  îndrăzneală   Nici  odată,  nicăiri.  Nu  mă  ’ndoiesc  nici  eu,  că
       neînfrîntă,  li  se  face  tuturora  indispensabil  şi   ’n  urma  mijlocirii  lui  am  fost  trimis  în  misiune,
      ajunge  în  cele  din  urmă  departe,  un  oarecare   dar  el  n’a  voit  nici  odată  să  mi-o  mărturisească
       Costică  Pilescu  prinsese  un  fel  de  slăbiciune   aceasta.
      de  noi,  adecă  de  dînsa.  Era  deputat,  avea  tre­  —  Curios om, — zisei eu.
       cere  pretutindeni,  —  umbla  de  braţ  cu  prefec­  —   Foarte  curios  şi  foarte  mişel,  grăi  dînsul
      tul,  ba  chiar  şi  cu  miniştri,  dispunea  totdeauna   înăsprit.  —  Nu  mi-o  mărturisia  mie,  dar  i-o  fă­
      de  bilete  şi  de  invitaţiunî,  făcea  servicii  de  mij­  găduise  şi  ei  şi  lise  lăuda  tuturora,  că  a  petre­
       locitor,  obţinea  favoruri  şi  împărţia  slujbe,  iar   cut  foarte  bine  în  timpul  lunilor  de  vară,  făcînd
      prin  saloane  şi  pretutindeni,  unde  se  aduna  lu­  ca lumea să creadă, că cu noi a petrecut."
      mea,  punea  ca  cel  mai  priceput  lucrurile  la   Eu  sării  ca  ’nţepat  de-o  vespe  ’n  picioare.
      cale.  Venia  pe  Ia  noi,  ne  ’ntîiniam  adeseori  cu   Mi  se  părea  peste  putinţă,  ca  ’ntr’un  om  să  fie
      ei,  îşi  da  multă  silinţă  să  ni  se  facă  plăcut;  nu   atîta mişelie.
      am  avut  însă  nici  odată  cuvinte  de-al  socoti   „Oamenii  aceştia  au  teorie  —  urmă  el,  —
      prea  îndrăzneţ  ori  de-al  bănui  de  rele  intenţiuni.   şi  practică.  Ca  să  strici  o  femeie,  îşi  zic  ei,  tre-
      Lumea  însă,  lumea,  care  vede  cu  mii  de  ochi,   bue  înainte  de  toate,  să  întri  în  intimitate  cu
      şi  vorbeşte  din  mii  de  guri,  lumea  ştia,  că  el   ea,  să-î  iei  ruşinea  firească,  .apoi  să-i  strici  re-
      este  acela,  care  poartă  cheltuelile,  iară  eu  mă   putaţiunea.  Faci  ce  vrei  cu  ea,  după  ce  a  ajuns
      fac  că  nu  ştiu  nimic.  Spune-mi  te  rog:  ce-aî   să-şi  zică:  De  ce  să  fiu  eîi  nevastă  şi  să-mi
      face  tu  în  ziua,  cînd  ai  afla,  că  aşa  te  judecă   păstrez  cinstea,  dacă  lumea  tot  mă  socoteşte
      lumea ?“                           uşuratică!?  Te  ’ntreb:  ce  faci  cu  un  asemenea
        Eu stătuî cîtva timp strîmtorat.  om ? —
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12