Page 16 - 1906-05
P. 16

Nrul 5, 1906.                LUCĂEAFRUL                        117
     focul.  Cinstea  acestor  două  fiinţe  legate  în  dragoste   cu  deosebirea  că-i  lipseşte  potopul  de  epitete  şi  pompa
     sfîntă,  se  arată  mai  curată  atunci  cînd  ea,  scăpînd  din   stilului  acestuia  din  urmă.  Totuşi,  reducerea  expresiunei
     mînile  căpitanului  întăritat  de  beţie,  se  duce  să  ceară   are  o  putere  mare  de  sugestiune.  E  aceiaşi  impresiune
     ajutor  logofătului,  care  însă  nu  o  opreşte  la  el,  ci  sub   pe  care  o  ai  în  faţa  unei  schiţe;  urmărind  fiecare  linie
     apărarea  lui  o  aduce  înapoi  la  bărbatul  ei.  ■  Inima  cu­  creiezi  par’că  singur.  In  schema  gîndirii  sau  felului  de
     rată  a  slugei  ridică  pe  slugă  de-asupra  stăpînulul.  De   a  vedea  a  artistului  pe  care  o  dă  schiţa,  se  păstrează
     obiceiu,  un  tip  de  om  prea  cum  se  cade,  a  cărui  viaţa   mai  multă  viaţă  decît  în  tabloul  desăvîrşit  şi  satisface­
     se  scurge  după  carte,  e  anost.  —  Antonio  din  Don  Juan   rea  e  par’că  mai  deplină  cînd  poţi  urmări  impresiunea
     şi  cîţi  alţii  —  pe  cînd  aici  în  condiţiile  în  care  e  pus   artistului  de  la  origină  aşa  cum  a  fost  prinsă  prima
     devine  erou  —  Vasilache  moare  împuşcat  de  boer  şi   oară.  Acelaşi  efect  viu  îl  fac  şi  descrierile  D.  Sandu.
     Frăsinica rămîne să plîngă nenorocirea ei.  Citindu-1  îţi  vine  ’n  minte  stilul  din  nuvela  „Păcat"  a
      Din  acelaşi  fond  de  înduioşare  sufletească  se  naşte   D. Caragiale.
     şi  „Dezertorul",  o  schiţă  în  care  se  redă  suferinţa  unui   Tablourile  curat  vizuale,  de  pildă  cîmpul  cu  plugarul
     soldat,  care  a  primit  slovă  de  acasă  că  ibovnica  i-a   din  „Sima  Băltag",  ostrovul  pe  arşiţa  din  „Niţa  Mîndrea",
     fugit.  Efectul  acestei  schiţe  e  scos  dintr’o  măiastră   Dunărea  cu  sloiurile  desprinse  din  „O  dragoste,"  prive­
     punere  ’n  contrast  a  armatei  —  maşină  mare  fără  sen­  liştea  de  toamnă  din  „Dezertorul",  secerişul  din  „Fără
     timente  în  care  unul  nu  însemnează  nimic  cu  mări­  noroc"  etc.  alterinează  cu  descrierea  natureî  puse  ’n
     mea  durerii  unui  om.  Proza  celei  dinţii  întăreşte  poezia   legătură  cu  stările  sufleteşti.  Aşa  toamna  din  „Dezer­
     omului  rămas  singur...  pe  care  nuvelistul  îl  şi  scoate   torul"  unde  întreaga  fire  plînge  durerea  inimei  Iui,  sau
     dela  început  deoparte:  „Erau  toţi  veseli  şi  soldaţi  şi   în  Sima  Baltag  noaptea  cînd  frica  preutesei,  eşită  să
     gradaţi,  numai  bietul  Florea  Cazacu,  mergea  mai  Ia   întîlniască  pe  Sima,  schimbă  orice  mişcare  în  zgomot
     o  parte  ţinînd  o  potecuţă  ce  şerpuia  pe  margineajdru-   sinistru  ori  de  spaimă,  dar  unde  şi  dorul  inimei  îşi
     muluî."  In  aceste  rîndurî  descriptive  se  arată  par’că   găseşte  reazăm  în  mirosul  „salcimilor  încărcaţi  de  do­
     toată  suferinţa  lui  Cazacu  care  îl  despărţia  de  masa   rinţe  pătimaşe"  care  o  aţîţa  mai  tare,  sau  frumoasa
     tovarăşilor  săi.  Un  şir  de  tablouri  de  toamnă  din  cele   descriere  de  interior  din  „Fără  noroc",  unde  în  aerul
     mai  frumoase,  legate  cu  starea  sufletească  a  lui  Cazacu,   liniştit  al  odăii  scăldate  în  pulbere  aurie  se  exprimă  dra­
    întăresc   şi   cresc   expresiunea   istorisirii.   „Vîntul   de   gostea dulce şi mută din inimă stăpîneî şi a slugei etc.
     toamnă  piîngea",  uneori  avea  „vîjiituri  care  semănau  a   E  un  ritm  în  stilul  frumos  care  povesteşte  atîta  poe­
    suspine"  şi  „toată  firea  piîngea  cu  el."  Pe  seară,  cînd   zie  cîmpenească.  Ritm  e  şi  ’n  redarea  stărilor  sufleteşti
    omului  înstrăinat  dorurile  de  acasă  îi  năvălesc  mai   ale  fiinţelor  aprige,  iuţindu-se  în  fuga  turbata  din  Sima
     cumplit  în  suflet,  pe  cîmpul  larg  care  aminteşte  de   sau  Mîndrea,  scurtîndu-se  în  respiraţia  repede  a  luptei
     libertate,  îî  vine  Cazacului  gîndul  să  plece.  Fără  a  mai   —  în  acţiunea  din  urmă  a  Murgului  păstrînd  un  tempo
    auzi  semnalul  „adunării",  el  merge  prin  porumbişte,   cam  prea  încet.  —  Plin  de  viociune,  săltăreţ,  învioră­
    împedecîndu-se  de  muşuroaie,  se  tot  duce  într’acolo  unde   tor  îngînă  veselia  tînără  a  flăcăilor  şi  fetelor  de  „la
    îl trage dorul.                    clacă,"  potolindu-şî  mişcarea  în  para  sufletului,  pînă  la
                                       o încetineală lină şi blîndă a „Spovedaniei" bătrîneşti.
      In  toate  nuvelele  volumului  „In  urma  plugului"  nu   Cartea  D.  Sandu  cu  seninul  curat,  cu  sănătatea  în­
    se  întrupează  românul  tipic  —  după  cum  cu  drept  cu-   viorătoare,  cu  aerul  românesc  de  care  e  îmbibată,  se
    vînt  relevează  şi  D.  Puşcariu.  Ci  firea  omenească  peste   impune  printre  scrierile  cele  mai  alese  ale  timpului
    deosebiri  de  neam,  cu  trăsături  mari  sufleteşti  aii  inte­  din  urmă.  E  atîta  simţire  artistică  în  cuprinsul  şi  forma
    resat  pe  scriitor;  spiritul  însă  şi  forma  redării  sînt   nuvelelor  din  acest  volum,  încît  cu  toată  îndărătni­
    curat  româneşti.  Sentimente  ca  dragostea  pămîntuluî   cia  unor  critici  care  resping  tot  ce  nu  încape  în  strîm-
     îşi  găsesc  idealizarea  în  acest  volum  cu  atîta  tărie,  cu   tenia  teoriilor  lor  despre  artă  —  dorim  ca  D.  Sandu,
     atîta  sinceritate,  încît  în  esclamaţiunile  personagiilor  se   lărgindu-şl  cîmpul  de  activitate,  să  ne  satisfacă  nădej­
    simte  deseori  însuşi  sentimentul  nuvelistului:  „Ah  !  cît   dea  pe  care  cu  încredere  am  pus-o  în  acest  volum,  de
     mi-au plăcut mie cîmpul şi viaţa de plugar!" (Murgu).  a  căpătă  în  viitor  scrieri  dintre  cele  mai  bune  ce  au
      Incepînd  cu  primele  tablouri  din  Sima  Baltag  în  care   fost vre-odată închegate în limba românească.
    se  exprimă  tocmai  legătura  sfîntă  a  românului  cu  pă-   Berlin 1906.
    mîntul,  această  simţire  pentru  ogor,  se  continuă  în  ce­  •Marin Simionescu-Rîmniceanu.
    lelalte  nuvele  cu  însufleţirea  natureî  după  inima  ome­
    nească  şi  care  culminează  în  patima  pentru  malul  Dună­
                                               Amintirile căprarului Gheorghiţă.
    rei  şi  baltă.  Pentru  D.  Sandu  balta  are  acelaşi  farmec
     pe  care  stepa  îl  are  pentru  Qorki.  Din  această  iubire   de Mihai Sadoveanu.
    şi  pătrundere  în  viaţa  firei  se  nasc  descrierile  minunate,   Galeria  figurilor  din  scrierile  dlui  Sadoveanu  e  foarte
    care  prin  siguranţa,  economia  şi  vioiciunea  trăsăturilor   îmbelşugată.  Ţărani  de  astăzi,  în  traiul  lor  la  sate  sau
    se  încheagă  în  forme  hotărîte  devenind  tablofl.  D.  Sandu   la  oraşe  —  ca  muncitori  la  vre-o  fabrică,  ţărani  din  vre-
    se  apropie  în  felul  de  a-şi  urmări  privirea,  în  plăcerea   mile  de  demult;  boieri  din  vechime  în  linişte  sau  în
                                       războaie  cumplite;  preoţi,  învăţători,  mahalagii,  funcţi­
     de  a  reda  curat  ce  vede  ochiul,  precum  şi  ’n  tăria  cu­  onari  de  acum  cîteva  decenii,  şi  în  sfîrşit  nedomolitele
    lorilor,  de  Pierre  Loti,  desigur  în  marginele  româneşti  şi  avînturî  ale  soldaţilor  români  din  războiul  pentru  nea-
   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20