Page 3 - 1906-08
P. 3

* **

                             LUCElFltUL

                   REVISTA PENTRU LITERATURĂ Şl ARTĂ. APARE DE DOUĂORI PE LUNA
          ©-           ~■ =z_" „■=>) SUB DIRECŢIA (c          --------------- ©
               Plor: RLEXflNPRU CIURA. OCTflVIflN GOGfl, OCTflVIflN C. TASLAUANU.



                                                           ORICE REPRODUCERE OPRITA.




                                     SUFLETUL.

                      Pustietate largă şi-atîta de săracă,
                      Lumina ta mă arde şi bezna ta mă ’neacă.
                      De mult, în vremi uitate, cînd mintea nu mai ştie,
                      Ţi-ai stors întreg belşugul din chinuita glie.
                      Atunci ţi-ai stins şi zvonul de mirişti roditoare
                      Şi cîntecul livezii şi cea din urmă floare. . .

                      Azi ţara ta-i supusă de jale şi osîndă —
                      Şi-atîţia tigri-şi urlă strigarea lor flămîndă.
                      în noapte vin şacalii cu ochii de otravă
                      Şi sapă tainic groapa atîtor morţi în slavă.. .
                      Pustiul se întinde, cît ochii pot să vadă,
                      Sub soarele tău vitreg nisipul nu dă roadă.
                      Arare, cîteodată, cînd vîntul de departe
                      Un fir de lut aduce ţărînii tale moarte,

                      Cînd c'o sămînţă ’n taină se înfrăţeşte lutul
                      Şi-un mugur îşi iveşte sfielnic începutul,
                      Himere cu ochi tulburi viaţa lui o curmă.
                      Nisipul le rămîne uscat şi sec în urmă.
                      Din cer, strălucitoare, cad raze jucăuşe,
                      Batjocorind, păgîne, o lume de cenuşe.
                                               Octavian Goga.
   1   2   3   4   5   6   7   8