Page 11 - 1906-09-10
P. 11

Nrul 9-10, 1906.            LUCEAFĂRUL                         195
                                 rn A h e ş t i I .  1

       Lungă  e  afară  din  cale  aici  pe  pămînt  viaţa   vind  stăruitor  în  lumina  soarelui,  ni  se  întunecă
     omului!                            vederea,  şi  întocmai  precum  gerul  prea  aspru
       Sini  nesăcate  izvoarele  gîndirilor,  de  care  e   arde  şi  amăreala  prea  mare  se  simte  a  dulce,
     frămîntat  muritorul,  nemăsurate  suferinţele  ce  el   mulţumirea  prea  stăruitoare  e  durere  sfîşietoare.
     îndură,  nenumărate  faptele,  pe  care  le  săvîrşeşte   Nu  e  om,  care  nu  se  sperie  de  propria  sa  fe­
     sîluindu-se  însuşi  pe  sine.  Nepotolită  e  totuşi   ricire,  şi  dacă  n’aî  de  ce  să  te  plîngi,  te  temi
     setea  de  viaţă  a  celui  născut,  şi  negru  ni  se   de  ziua  de  mîne  şi-ţi  faci  gînduri,  care  te  sbu-
     face  înaintea  ochilor  cîndnegîndim  la  moartea  ne­  ciumă.
     îndurată,  căci  frumos  e  şi  bine  a  trăi  în  lumea  bă­  Se  cutremura  părintele  Manea  mal  ales  cînd
     tută  de  soare  şi  ca  într’un  vis  de  desfătare  se  des­  se  gîndia,  că  peste  încă  cîteva  luni  va  fi  tată,
     făşură bogăţiile de prefaceri în faţa celui ce vede.  şi îndoit îi era scumpă femea.
       „Lungă  e  şi  grea  şi  totuşi  frumoasă!"  zicea   Se  uita  părintele  Manea  mereu  înapoi  spre
     în  gîndul  său  părintele  Manea,  tînărul  plin  de   cetăţuia  posomorită,  căci  grozav  e  gîndul,  că
     avînt,  care,  sculat  de  cîntatul  cocoşilor,  plecase   te-ai  dat  cu  totul  cuiva  şi  viaţa  toată  îţi  atîrnă
     grăbit  din  cetăţuia  trainic  durată  ’n  culmea  co­  dela  cineva,  care  în  fiecare  clipă  poate  să  moară,
     linei  şi,  călcînd  uşor  peste  iarba  fragedă,  săl-   să se depărteze ori să se înstrăineze de tine.
     tînd,  par’că,  mai  mult  prin  văzduh  fără-ca  să   Ziduri  durate  pentru  vecie,  cetatea  stetea  de
     atingă  pămîntul,  alerga  în  zorile  zilei  de  primă­  veacuri  lungi  în  culmea  colinei;  el  se  uita  cu
     vară  spre  Prahova  cea  de  atîta  timp  revărsată,   toate  aceste  şi  iar  se  uita  înapoi  par’câ  s’ar  fi
     ca  să  vadă,  dacă  tot  n’aii  început  încă  apele  să   temut,  ca  nu  cumva  deodată  să  piară  din  ochii
     se retragă.                        lui,  să  n’o  mai  găsiască  la  întoarcerea  lui,  şi
       Jur  împrejurul  lui  se  întindea  sub  cerul   alerga  mergînd  spre  Prahova,  pentruca  să  se
     senin  şi  limpede  cîmpia  pe  ici  pe  colo  împădu­  poată întoarce cît mai curînd.
     rită,  iar  la  dreapta  se  ridicau  în  depărtare  munţii   Dar şi avea de ce să grăbiască.
     încă  tot  acoperiţi  de  zăpadă,  şi  sfinţenia  liniştei   Uitîndu-se  înapoi,  ochii  lui  treceau  spre  ce-
     din creapătul zilei se revărsa peste toate.  tăţuie peste corturile întinse la poala colinei.
       „Frumos  e  şi  bine  a  trăi!"  îşi  zicea  părintele   De  un  an  şi  mai  bine  vremurile  fuseseră  ne
     Manea,  şi  din  cînd  în  cînd  el  îşi  întorcea  cu  o   mai  pomenit  de  grele,  şi  oamenii,  spăimîntaţi
     mişcare  pripită  capul  şi  se  uita,  fără  ca  să  se   mereu,  erau  ispitiţi  de  gîndul,  că  lumea  e  pe
     opriască,  înapoi  spre  cetăţuia  ce  sta  ca  o  strajă   sfîrşite  şi  că  nu  mai  e  chip  de  a  trăi  pe  faţa
     posomorită  în  mijlocul  cîmpieî,  iar  pletele  lungi   pămîntuluî.
     îi fluturau în adierea dimineţii.   Trei  deodată  se  iviseră  într’un  rînd  stelele  cu
       Acolo  îi  era  gîndul,  şi  inima  îi  era  acolo,  la   coadă  pe  cer,  cutremurele  de  pămînt  nu  mai
     Ana,  femeia  fără  de  seamăn,  care  îi  răscolise   încetau,  fulgerele  şi  tunetele  se  ţineau  şir  încheiat,
     toată fiinţa.                      ploile  nu  mai  conteniau,  rîurile  ieşiseră  toate  din
       Puţin  de  tot,  cîteva  luni  abia,  din  toamnă   mătcile  lor,  şi  vara  toată,  pînâ  toamna  tîrzifl,
     pînă  în  primăvară,  trăise  cu  dînsa,  şi  îi  era   cîmpiile  au  stat  acoperite  de  apă  îngroşată,  iar
     par’că  multe  vieţi  de  a  rîndul  a  trăit.  Reamin-   în  timpul  iernii  geroase  a  nins  într’una  şi  a  vis­
     tindu-şi-le  toate  zi  cu  zi,  oară  cu  oară,  clipă   colit,  încît  oamenii  aii  rămas  troieniţi  prin  adă­
     cu  clipă,  zilele  copilăriei  şi  ale  tinereţelor  ră-   posturile  lor  şubrede  şi  turmele  s’aCi  stîns  de
     mîneau  în  gîndul  lui  la  depărtări  nemăsurate,   foame, de frig şi de boleşniţă.
     tîmpite  ca  şi  cînd  nici  n’ar  fi  fost  ale  lui,  iară   înspre  primăvară,  mai  potolindu-se  gerul,  aii
     scurtul  care  l-a  petrecut  cu  ea,  i-se  părea   început  să  vie  peste  Dunărea  îngheţată  nego-
     lung  de  plin  ce  era.  Nu  poate  însă  aici  pe  pă­  ţători  şi  fel  de  fel  de  vînturâ-ţară.  precum  şi
     mînt să dăinuiască mulţumirea sufletească. Pri-  cete  de  ale  lui  Bogor,  cruntul  stăpînitor  al  Bul­
                                        garilor,  ca  să  iee  sare  şi  ce  mai  era  de  luat.
      1   Din  volumul  Manea,  apărut  de  curînd,  asupra  căruia
     vom reveni mai pe larg într’o dare de seamă.  N’au  apucat  însă  să  se  întoarcă  toţi,  fiindcă  aii
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16