Page 5 - 1906-21-24
P. 5

Nrul 21—24, 1906.           LUCEAFĂRUL                       435
         cinî,  şi  în  răcoarea  şjenină  a  înserării  ne  căruţa  nunchiat  lîngă  dînsa,  i-aî  sărutat  mînile,  apoi
         pe  rînd  prin  curte,  pînă  ce  mama  ne  chema  la   ai  plîns  mai  departe  înfundat,  cu  capul  în  palme.
         cină.  D-ta  atunci,  zimbind,  ne  priviaî  cum  îm­  Noi  am  început  să  sbierăm,  —  eram  şapte  acum,
         bucăm  de  zdravăn,  şi  nu  ştiii  cum  priviaî  cu   şi  toţi  şapte  deodată,  pînă  ce  veni  mama,  po-
         atîta lumină în ochi, la mama.    runcindu-ne  să  ne  astîmpărăm.  Dar  cînd  văzu
           Dumneaei  era  însă  bucuroasă  că  adurmiam   bine  pe  bunica  şi  pe  D-ta  cum  plîngeaî,  ne-a
         în  grabă,  şi  putea  să  toarcă  liniştită  din  caerul   luat  lîngă  dînsa  şi  a  început  şi  dumneaei  să
         alb de lînă.                      plîngă.
           Eu  durmiam  lîngă  bunica,  într’un  pat  de  cel   La  cîtva  timp  după  asta,  în  liniştea  sării,
         care  se  trage.  Şi  nu  ştiu  cum,  dar  dumneaei   cînd  noi  copiii  eram  în  pat,  îmi  aduc  aminte
         nu-uil  spunea  poveşti,  cum  cetesc  acum  in  multe   cum  povestiaţî  amîndoi  despre  bunica.  Marna
         scrieri  că  fac  femeile  cele  bătrîne,  tui-mi  spunea   torcea,  iar  D-ta  aveai  o  carte  cu  chipuri  şi  tot
         decît  atunci,  cînd  vedea  că  nu-mî  vine  somnul   întorceai  la  foi.  Şi  din  povestirile  acelea  mi  se
         ci  mă  tot  zvîrcolesc,  de  părea  că  am  »cariei*   desltişia  tot  mai  bine  în  mintei  chipul  bunicii
         cum  zicea  dumneaei.  Nici  azi  nu  ştiu  ce  însem­  şi  traiul  deodată,  de  care  mai  ’nainte  nu
         nează  vorba  asta.  Atunci  îmi  spunea  poveşti  cu   ştiam nimic.
         mocani  ce  duc  în  ciubăre  copiii  cari  nu  vreai!   Şi  cu  ochii  jumătate  închişi,  la  cuvintele
         să  doarmă,  şi  una  cu  muscalii,  cari  adunaseră   D-tale  vedeam  departe-departe,  mi  se  părea  la
         toate  miţele  din  sat  in  vremea  aceea,  cînd  au   capătul  lumii,  o  pădurice  între  hotare  largi,
         picat  pela  noi,  —  le-au  fript  şi  le-au  mîncat,   pustii,  unde  bunica  a  fost  nevasta  pădurarului
         cum  am  mîncat  noi  iepurii.  Cînd  auziam  că-mi   Yasile.  Mi-o  închipuiam  pădurea  aceea,  ori  ce-ai
         spune  bunica  aşa,  mă  trăvăleam  repede  cu  faţa   fi  zis  D-ta  atunci,  ca  pădurea  de  lîngă  sat,  cu
         cătră  părete,  şi  nu  mai  ziceam  nici  »mac«.  —   stejari  bătrîni,  cu  frunze  negrii  de  verzi  ce
         Priveam  peretele  de-asupra  patului,  că  era  atir-   erau.  Şi  la  poalele  acelei  păduri,  într’o  cotitură,
         nată  acolo  o  icoană  cu  botezul  Domnului,  şi   vedeam  căsuţa  cu  coperişul  de  pae,  cu  ferestu-
         nicîcind  nu  mă  puteam  mira  destul  de  chipul   ţele  mici,  de  să  încapă  pumnul,  cum  ziceai  D-ta,
         acela.  Că  sfîntul  Ion  sta  numai  într’un  picior,   şi  aşa-mi  plăcea  căsuţa  aceea,  de  cîte-odată
         şi  era  gol  ca  napu,  numai  pe  la  mijloc  avea  o   îmi  dau  lacrimile  cînd  mi  se  părea  că  văd  pe
         amărită  de  cingătoare.  Ş’avea  neşte  degete  ca   bunica  înlăuntru.  în  jur  gardul  de  nuele  înalt,
         ghiarăle  la  paseri,  şi  nişte  ochi  holbaţi.  De-asupra   să  nu  poată  sări  lupii  la  ocoalele  din  curte  unde
         şi  dedesubtul  chipului  erau  nişte  semicercuri   rumegă  oile  şi  viţeluşiî.  Doi  dulăi,  cuminţi  ca
         roşatice,  de  cari  totdeauna  am  crezut  că  sînt  fălii   omul,  păzeau  zăcînd  pe  labe  în  mijlocul  curţii.
         de  ceapă.  în  credinţa  aceasta  mă  întărea  şi  bu­  Acolo,  în  curtea  aceea  te  vedeam  şi  pe  D-ta
         nica,  zicîndu-mi,  că  adevăraţii  creştini  în  post   tată,  cum  vii  cu  sînul  plin  de  alune  să-î  dai
         cu ceapă şi mămăligă trăiesc.     bunicii  şi  moşului,  şi  cît  erai  de  mîndru,  mai
           Deşi  bunica  nu  era  duioasă  cu  mine  decit   tîrziu  cînd  veniaî  cu  puşca  din  pădure,  ţinînd
         rareori,  aveam  o  atragere  mare  cătră  dumneaei.   iepurele trăznit de labele din ’nainte.
         Mai  mărişor,  cînd  veniam  dela  şcoală  în  dulcele   Dar  tot  din  vorbele  din  serile  acelea  te-am
         Crăciunului,  ştiri  că  m’aştepta  totdeauna  cu   văzut  odată  cu  ochii  în  lacrimi  multe,  cînd
         cratiţa  de  fer  plină  de  »găgău«.  Mămăligă  rece   spuneai  c’a  murit  moşii  Vasilo,  ş’a  rămas  o
         sfrimită  şi  friptă  într’un  strop  de  unsoare.  Nici   biată  văduvă  cu  cinci  copil  să-î  crească  mari
         nu-mî  puneam  bine  straiţa  cu  cărţile  jos  şi  dum­  acolo în pădure, în mijlocul hotarului.
         neaei  s'apropia  de  mine:  »hăî  Ghiţă,  ştii,  aşa  o   D-ta  erai  mal  mărişor  între  ceilalţi  fraţi,  şi
         ţîr de găgăti n’ar mînca guriţa ta ai îngheţată?*  erai  mîndru  cîte-odată  că  te  ştiai  stîlpul  casei.
           Numai  tîrziu,  cînd  eram  mai  ridicat,  cînd   Din  şopotele  de  lîngă  masă,  pe  care  tremura
         dumneaei  ş’a  închis  ochii,  am  simţit  eu  bine   flacăra  luminii  de  ceară,  înţelegeam,  că  adeseori,
         toată  legătura  ce  era  între  mine  şi  dînsa.  Dar   cînd păziai oile pe dealurile din preajma păduricii,
         ştiu  că  şi  D-ta  ai  plîns  atunci  tata,  de  noi  toţi   te  adînceai  în  cioplitorile  cu  briceagul,  pînă  ce
         copiii  ne-am  uitat  miraţi  la  D-ta  că  ce  faci.   oile  se  împrăştiau  şi  dau  în  opritori.  Cică  tatăl
         Dar  D-ta  nu  ne-aî  luat  in  seamă,  ci  ai  înglie-  mamil  de  multeorî  scotea  oile  D-tale  din  lunca
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10