Page 3 - 1908-05
P. 3

100                         LUCEAFĂRUL                  Nrnl 5, 1908.

             —  Mulţămim  d-voastră.  Tii!  dar  nu  m’aş  fi   rudă  cu  nevasta  lui  şi  pentru  nimic  în  lume
           gândit...                         n’ar  fi  vrut  să-i  mai  dea  îndrăcitei  muieri  prilej
             —  Ce  vrei  ?  Munte  cu  munte  nu  «o  întâl­  de  ceartă.  Şi  totuş  nu  mai  putea.  !•  se  părea
           neşte, dar om cu om... Şi ’ncotro?  că  vorbele  pornesc  din  prea  plinul  inimei  şi  se
             —  La pădure, să iau un car de curătură.  îngrămădesc  în  gât.  gata  să  isbucnească  fără
             —  Departe?                     voia lui.
             —  Spre Baba Ana.                Iar  carul  mergea  încet  legănându-se  uşor.
             —  Minunat!  Şi  noi  mergem  într’aeolo.  Săi   Sări  jos  şi  începu  să  meargă  pe  lângă  boi.  Soa­
           inooâ!                            rele  ridicase  o  bucată  bună  din  cer.  Căldura
             —  Dar carul!                   începu  să-i  gâdile  spinarea,  broboane  mici  de
             —  Vine  băiatul  eu  el.  Trecem  pe  la  Hanul   sudoare i se iviră pe frunte la marginea căciulii.
           lui  Măgură  din  marginea  pădurei  şi  până  ne-om   Se  sui  iaraş  in  car.  Tănase  îl  privea  lung,
           mai cinsti, până una alta, vine şi el.  nedumerit,  şi  sub  această  căutătură,  care  părea
             Radu  se  uită  la  Maria.  Ea  ţinea  privirile  în-   că încearcă să-i răscolească gândurile, Radu plecă
           tr’altă  parte.  Şi  cu  iuţeală  do  fulger  îi  trecu   ochii  în  jos  o  clipă,  apoi  iar  îi  ridică,  îi  ţinti
           prin  minte  o  poveste  întreagă  din  tinereţe.  Privi   in  ochii  lui  Tănase.  Cât  p’acl  să  ’nceapă  des­
           în gol şi nu răspunse.            tăinuirea,  deschise  gura,  dar  era  atâta  viclenie
             —  Hai, ce faci? ii mai întrebă Ilie.  in ochii flăcăului, că-şi luă pe dată seama, şi zise:
             Radu  îşi  venî  in  fire,  ridică  ochii  asupra  lui   — Scoate cremenea!
           şi răspunse scurt:                 Îşi  făcură  câte  o  ţigare,  apoi  Radu  se  întinse
             —  Altădată. Ne mai întâlnim noi.  iarăş  cu  faţa  în  sus.  Şi  tot  trăgând  din  ţigare,
             —  Cum ţi-e voia!               începu să se gândească la vremurile trecute.
             Ilie  dădu  bice  cailor  şi  brişcă  porni  in  goană,   Par’că  fuse  mai  ieri.  El  flăcău,  Ilie  flăcău,
           în mijlocul unui nor de praf.     amândoi prietini buni, nedespărţiţi.
             Iar  Radu  privi  în  urma  ei  lung,  căutând  să   Şi  iubeau  pe  Maria.  Dar  cu  toată  prietenia
           pătrunză prin norul de praf.      lor,  nu-şi  spuneau  patima  aceasta  unul  altuia.
             Apoi,  dupăce  nu  mai  văzu  nimic,  se  lungi  pc   De  ce?  Radu  nu  putea  să-şi  dea  seama.  Uitase
           spate  în  car,  închise  ochii  şi  îşi  acoperi  faţa  cu   de  atâta  vreme  toate  lucrurile  acestea  mărunte,
           mâna dreaptă.                     şi  nu-i  rămăsese  in  minte  decât  atât,  că  o  iubise
             Această  întâlnire  neaşteptată,  deşteptase  in   mult,  mult  de  tot,  că  se  mira  acuma,  cum  de-a
           sufletul  lui  lucruri  pe  care  le  credea  de  mult   mai  putut  scăpă  cu  mintea  întreagă  din  acel
           îngropate în noaptea uitărei.     necaz  grozav  de  atunci.  Dar  această  iubire  şi-o
            Gândurile  lui  Radu  se  duseră  cu  douăzeci  de   amintea  Radu  cu  atâta  tărie,  de  par’că  ar  fi  fost
           ani  înapoi.  Amintirea  acelor  vremuri  îi  făcea   ieri.  Cum  sta  aşa  cu  ochii  pe  jumătate  închişi,
           rău.  simţea  par’că  în  piept  o  rană  veche,  pe   i  se  părea  că-i  încunjurat  de  toate  părţile  de-o
           care  această  întâlnire  începuse  să  i-o  sgândă-   ceaţă  alburie  în  care  strălucea  chipul  Măriei,
           rească.  Şi  cu  toată  durerea  amintirilor,  cu  toate   aşâ  cum  eră  ea  atunci,  tânără,  frumoasă,  cu
           că  ceeace  simţea  el  acum  i  se  părea  o  prostie,   ochi  în  care-i  jucau  o  lume  întreagă  de  ispite.
           şi ar fi voit să nu se mai gândească la ea, înaintea   Ea  râdea  cu  toţi,  dar  nu  iubea  pe  nimeni.  Nu
           ochilor  închişi  părea  că-i  plutesc  chipuri  din   iubea  pe  nimeni  încă;  asta  o  ştia  bine  Radu,
           trecut, ademenitoare.            dar  el  şi  cu  Ilie,  şi  mai  ales  el,  credeau  că  stau
             Deschise  ochii  şi  se  ridică  în  sus.  încercă   cu  Dumnezeu  de  vorba  când  o  aveau  în  faţă,
           să  înceapă  o  vorbă  cu  Tănase.  dar  nu  so  putea   şi  dacă  ea  râdea  şi  glumea  şi  se  mai  lăsa  uneori
           gândi  la  altceva.  Iar  Tănase  îl  privea  curios,   să  fie  strânsă,  ba  uneori  chiar  sărutată,  lor  atâta
           ca pe un om de care nu ştii ce să crezi.  le  era,  nici  nu  mai  ştiau  pe  ce  lume  sunt.  Dar
            Şi  totuş,  ce  luminoase  îi  umblau  lui  Radu   nu-şi  spuneau  nimic  unul  altuia,  numai  cât  se
           prin  minte  unele  amintiri.  Pieptul  i  se  umplea   cam temeau.
           de  năvala  acelor  sensaţii,  pe  cari  nu  le  mai  în­  Deodată  amintirile  lui  Radu  se  limpeziră  mai
           cercase  de  multă  vreme,  şi  simţi  nevoia  de  a   mult.  Se  văzu  în  grădină  la  ea,  când  a  intrat
           se  destăinui.  Cui?  Lui  Tănase?  Nu!  Eră  cam  pentru întâiaşidată, fără să-şi dea seama cum.
   1   2   3   4   5   6   7   8