Page 4 - 1908-05
P. 4

Nml 5, 1908.               LUCEAFĂRUL                        101

        Şi  ea  era  acolo  lângă  el.  El  îi  spunea  multe  şi   moartă,  gătită  frumos  ca  de  mireasă  şi  întinsă
        de  toate,  iar  ea  râdea  şi  mai  spunea  şi  ea  câte   intr’un  cosciug  roşu.  In  jur  lume  multă,  care
        ceva,  aşa  că  mai  din  glumă,  mai  nu  ştiu  cum,   plângeâ,  la  uşe  un  brad  împodobit  cu  hârtii  şi
        o prinse ’n braţe.               cu panglice.
         Ea  se  smuci,  dar  el  era  voinic  şi  n’o  slăbi  şi   A trecut aşa vara pe jumătate.
        dete  s’o  sărute.  Ea  se  feri,  dar  în  zadar,  că  tot   Radu  steteâ  nemişcat  în  car,  nu-şi  mai  dedeâ
        a sărutat-o. Dar bine. Până la sânge.  seama  de  nimic.  Numai  pieptul  i-se  umflă  la
         Radu  îşi  muşcă  buzele  şi  oftă.  Trecuse  vreme   amintirea  tuturor  suferinţelor,  care  deşi  nedes­
        d’atunci, douăzeci de ani.        luşită ca în vis, totuş păreâ atât de vie...
         Atunci  ea.  îşi  înfipse  ochii  în  ochii  lui.  Şi  cum   Pe  la  mijlocul  lui  Iulie  veni  acasă  în  con­
        mai  dogoreau  !  Părea  eă-i  intră  în  carne  suliţe   cediu.  întrebă  întâi  do  Maria,  şi-i  spuseră  că
        înlierbântate,  pecari  nici  vremea,  nici  necazurile   s’a  măritat  după  Ilie.  întâiul  gând  i-a  fost  să-i
        n’au  putut  să  le  scoată.  Ea-i  zise  speriată:  —   omoare.  Dar  ei  se  mutaseră  la  oraş.  Şi  el  trebui
        Ce faci, Radule?                  să-şi  rumege  în  tăcere  furia  şi  durerea,  şi  să
         El  drept  răspuns  o  strânse  şi  mai  tare  în   plănuiască  o  răsbunare  grozavă,  la  care  s’a
        braţe.  Ea  se  mai  sbătîi,  îl  ameninţă  că  ţipă,   gândit  multa  vreme,  dar  pe  care  n’a  făptuit-o
        dar  el  nu-i  dete  drumul,  în  clipa  aceea,  nu  mai   niciodată.
        erâ  stăpân  pe  sine,  şi  dacă  ar  fi  murit  atunci,   Gândurile lui Radu se încâlciră. Căzu într’un fel
        ce  bine  ar  fi  fost!  Nu-şi  mai  aducea  aminte,   de toropeală, vecină cu somnul, din care îl scoase
        ce-a  mai  fost  în  urmă,  atâta  numai  ştie  că  abia   un  hop.  Se  ridică  în  sus,  privi  de  jur  împrejur,
        s’au  despărţit  ca  şi  când  n’ar  fi  mai  avut  să  se   şi cum se apropiau de pădure, zise lui Tănase:
        întâlnească,                       —  Cărneşte spre Măgură, să ’nghiţim câte ceva.
         De-atunci  s’au  întâlnit  zilnic  în  grădină.  Dar   Peste câtva timp dejugau în faţa hanului.
        fericirea nu le ţinu mult.
          Pe  toamnă  el  plecă  la  miliţie.  Numai  Dumne­  II.
        zeu  ştie  cu  câtă  nerăbdare  a  aşteptat  să  vie   »Când  e  să  fie,  ori  ce-ai  face  nu  scapi«  se
        Crăciunul,  ca  să  zboare  la  Maria.  Când  veni   gândea  Radu  intrând  în  cârciumă,  unde  zărise
        însă  o  găsi  schimbată.  Slăbise  mult  şi  din  roşie   pe Ilie stând la o masă cu Maria.
        cum  erâ  ’nainte,  acum  se  ’ngălbinise.  Părea   Mâncaseră.  Maria  sgădăreâ  în  neştire,  cu  fur­
        bolnavă.  Şi  nu  i-a  spus  nimic,  cu  toate  că  nu­  culiţa,  seul  închegat  pe  taler.  Ochii  ei  erau
        mai  el  putea  să  afle  pricina.  Numai  uneori,   aţintiţi  pe  brazdele  soioase,  cari  se  desemnau
        când  aveau  prilejul  să  fie  singuri,  ea  începea   sub  dinţii  furculiţei,  şi  pe  care,  cine  ştie  dacă
        să-l  privească  lung,  ochii  i-se  umpleau  de  la-   le  vedeâ,  căci  faţa  ei  erâ  nemişcată,  înţepe­
        crămi  şi  printre  sughiţuri  de  plâns  îi  zicea:   nită  par’că  în  vălul  de  nepătruns,  al  unui
        »Mă  Radule,  mă,  mult  mai  e  până  la  liberare!«   gând  îndepărtat.  Ilie  insă  nu  luă  seama  la
        El  căută  s’o  îmbuneze,  dar  ea  începea  să  plângă,   aceasta.  El  îşi  fuma  liniştit  ţigarea  privind  pa­
        şi  de  câteori  n’a  întrebat-o  şi  n’a  cercetat-o,   harul  gol  pe  jumătate.  Şi  la  urma  urmei  erâ
        dar  de  geaba.  Şi-a  trebuit  să  se  întoarcă  la   deprins  el  cu  ciudeţeniile  soţiei  sale,  care  ade­
        miliţie,  cu  inima  îndoită.  De  Paşti  nu  i-au  dat   seori  cădeâ  într’un  fel  de  toropeală,  ce  s’ar  fi
        drumul  să  vie.  Ah!  Miliţia,  miliţia!  Radu  se   asemănat  mult  cu  moartea,  dacă  din  ochii  pe
        schimbase.  Părea  că  nu  mai  este  el  Radu  cel   jumătate  închişi  şi  pierduţi  într’o  contemplare
        de  altădată  isteţ  şi  bun  de  snoave.  Se  ducea   nedesluşită,  n’ar  fi  ţâşnit  scântei  arzătoare,  şi
        ia  instrucţie,  ori  la  corvadă,  cum  se  duce  o   dacă  pieptul  nu  i  s’ar  fi  umplut  de  suspine
        vită  la  muncă,  fără  să  zică  nu,  dar  cu  privirea   lungi, înăbuşite.
        pierdută  şi  fără  nici  o  tragere  de  inimă.  Bătăile   Când  Radu  trase  căruţa  lângă  umbrarul  ha­
        nu-1  mai  supărau  ca  mai  ’nainte,  iar  închisoarea   nului,  amândoi  tresăriră.  Ilie  mai  porunci  încă
        o  aşteptă  ca  pe  o  binefacere,  căci  acolo  ba­  o  jumătate  şi  un  pahar,  iar  Maria  simţi  că  se
        rem  erâ  lăsat  în  pace  cu  gândurile  lui.  Şi  n’a   'năbuşe.
        fost  noapte  dela  Dumnezeu  să  n’o  viseze  pe   —  Aşâ  e  c’ai  venit  la  vorba  mea?  zise  Ilie.
        Maria,  tristă,  palidă,  plângând.  Odată,  a  visat-o  Nu eră mai bine să fi făcut cum ziceam eu?
   1   2   3   4   5   6   7   8   9