Page 6 - 1908-05

Nml 5. 1908. LUCEAFĂRUL 103
— Mario...
Mai mult nu putu zice. Vorbele i se înecau
în gât.
Maria ridică capul şi-l privi cam pe sub
sprâncene, zimMnd. Şi ce trist eră acel zimbet.
Aşâ zimbesc acei ce-şi pleacă capul sub povara
soartei neînduplecate. Iar Radu înţelese şi lăsă
capul în jos. Îşi aminti de nevasta lui. Pe ea
n’o văzuse niciodată zimbind. Ea râdea, ori
plângea, iar când nu-i venea nici să râză, nici
să plângă, atunci ocăra. Şi încă cum! Ce viaţă?
Nu-şi amintea să se li înduioşat vre-odată de
plânsul ei, sau să se bucure de râsul ei. Se
temea do gura ei, şi-atâta tot.
Banca românească »Codreana«.
Ah! Cât de multe lucruri poate spune un
zimbet ca al Măriei! Un suflet omenesc întreg,
toascii. Şi findcă nu putu răbda prea mult focul
zugrăvit într’un colţ de gură. Şi sufletul acesta
acelor ochi, care i se revărsă în piept îu valuri
fugise de el odată şi trăise douăzeci de ani de­
arzătoare şi li tăia răsuflarea, Radu sili pe Ilie
parte. Se va fi mai gândit ea oare la el in res-
să mai boa şi beii şi el. Ilie goli paharul dintr’o-
timpul acesta? Vezi? Asta voise el să ştie. Şi
dată, apoi se sculă repede în picioare, se clă­
mai bău Se gândea că ameţeala vinului il va
tină şi căzii iarăş pe scaun, se mai sculă încă
face mai indrăsneţ. Şi într’adevăr.
odată, şi împletecindu-se se îndreptă spre uşa
— Mario, zise el. Uite! Dar să nu râzi!
din fund. Cârciumarul se repezi după el. Maria
O privea ţintă în ochi. Ea zimbeâ mereu.
surise.
Părea că zimbetul acela trist îngheţase pe faţa
Radu eră singur cu ea. Nici cârciumarul nu
ei pentru vecie. Nările ii tremurau. Pleoapele
eră acolo. Se întâmplase mai mult decât ar ti
îi clipeau des. Radu nu mai ştia ce să crează.
dorit, şi totuş, ceva greu par’că-1 apăsă pe
Ii veni în gând să se scoale şi să plece aşâ
piepl. Voia să vorbească cu Maria. S’o întrebe
deodată, dar băgă de seamă, că ochii ei îl priveau
mai ales. Şi ce s’o întrebe? Ei, da! Ştia el ce
întrebător.
s'o întrebe, dar vezi că, in gând îi este orice
prin putinţă omului, dar în faptă... Şi ce drept — Spune-mi drept, zise el, din dragoste l-ai
luat ?
mai avea el s’o întrebe? Şi mai ales dupăce
Cuvântul acesta îi ieşise din gură fără să-şi
trecuseră atâţia ani! Om însurat, cu nevastă,
dea seama, şi numai pe urmă se gândi că o
cu copii să se mai gândească la lucruri de astea,
cel mai nimerit, mult mai nimerit ca toate
ca un flăcău de 18 ani. Ar râde şi curcile.
prostiile, cari-i veniseră în minte până atunci.
Ar râde!
Şi acum, dupăce trecuse greul, aşteptă. Aştepta
Da. Dar ochii aceia de foc, cari par’că aş­
teaptă ceva... Şi oare de ce se mişcă scurteicuţa
ci atât de tare în dreptul inimei? Şi de ce-i
tremură buzele? Radu nu mai ştia pe ce lume
este. Ah! cum ar fi mai strâns-o el în braţe
acum! Şi cum ar fi mai muşcat din buzele
acelea, care-1 minţiseră!
Da, ar fi muşcat. Şi de dragoste, şi de ciudă.
Dar n’ar fi fost cu cale. Şi totuş trebuia să
înceapă într’un fel.
Sorbi până la fund un pahar ca să găsească
un mijloc. Ea părea că aşteaptă, şi băteâ neli­
niştită cu degetele în masă. El mai înghiţi odată
în sec, şi şopti; Casa 'ui «Badea Gheorghc« din Băseşti.