Page 5 - 1908-05
P. 5

102                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 5, 1908

             Radu  nu  răspunse.  îşi  plimbă  căutătura  dela   şterge,  apoi  se  răsuci  de  câtevaori  pe  scaun.
           Ilie  la  Maria  şi  se  simţi  atât  de  încurcat,  că   Iar  Ilie  în  vremea  aceasta  povestea  pentru  a
            nici  nu-şi  mai  dete  seama  de  ce  se  petrece  cu   două-oară cum îşi înjghebase gospodăria la oraş.
           el.  Fără  să  ştie  cum,  se  trezi  stând  pe  scaun   Radu  isprăvi  de  mâncat  şi  mai  porunci  o
           alături  de  cei  doi.  Cârciumarul  umplea  paharăle.   jumătate.  Umplu  el  însuş  păharul  său  şi  pe  al
            Ilie întinse pe al lui.          lui  Ilie,  vârfui  pe  al  Măriei,  care  nici  nu  gus­
             —  Hai noroc!                   tase  din  vin  de  când  venise  el,  apoi  ciocniră.
             Radu  ciocni,  dar  îşi  aduse  aminte  că  n’a   Dar  Maria  nu  gustă  nici  de  data  asta.  Radu  se
            mâncat nimic. Lăsă paharul jos.  posomori. Gânduri dureroase îi străbăteau mintea
             —  N’am  mâncat  nimic,  zise  dânsul,  şi  mi-e   într’un  vârtej  ameţitor.  Ce-o  ti  având  Maria?
           foame!                            Să  fie  supărată  pe  el,  sau  poate  că-i  erâ  urît
             —  Tii!  Şi  nu  spuseşi  din  capul  locului!  îl   şi-i erâ silă de el ? Sau poate că bărbatul ei îi po­
           dojeni  Ilie.  Să-ţi  frigă  ceva.  Fân’  atunci,  ia   runcise să se poarte astfel ? Văzuse el multe dea-
           spune,  ce-ai  mai  făcut  de-atât  amar  de  vreme   stea! Ce-o fi ? Ce-o fi ? — Şi începu s’o privească
            de când nu ne-am mai văzut!      mai  cu  luare  aminte,  şi  i  se  părea  mai  frumoasă
             începură amintirile.            ca  altădată.  Cei  douăzeci  de  ani,  cari  trecu­
             Mai  întâi  îşi  aduseră  aminte  de  tinereţea   seră  peste  ea,  nu-i  răpiseră  nimic  din  frumseţe.
           petrecută  împreună,  apoi  veni  rândul  năcazu­  ba  din  potrivă:  erâ  mai  voinică,  mai  rumenă,
            rilor  de  tot  soiul,  prin  care  avuseseră  să  treacă,   ochii  ei  păreau  mai  mari  acum  şi  mai  străluci­
            speranţele şi temerile viitorului.  tori,  colţurile  gurei  mai  adânci  şi  obrajii  mai
             Cârciumarul  aduse  pastrame,  Ilie  îşi  umplu   plini,  iar  gâtul  ei  plin  şi  rotund  se  pierdeâ
           paharul  şi-şi  mai  aprinse  o  ţigare.  Tănase,  dea-   sub  scurteicuţa,  care  nu  putea  s’ascunză  nimic
            fară,  începu  să  tuşească  tare,  ca  să  amintească   din  cele  ce  fac  frumseţea  femeilor  într’adevăr
           stăpânului că şi lui i-e foame.   frumoase.  Şi  ce  bine  o  prindea  barişul  cel
             Radu  începu  să  mănânce,  şi  dupăce  înghiţi  o   verde  cu  flori  cafenii,  atât  de  bine  legat,  că  nu
           crestătură  de  pastramă,  făcu  cinstea  cuvenită   lăsâ să se vază nici un fir de păr!
            vinului,  ascultând  poveştile  lui  Ilie  şi  privind   Oare  cum  i-o  mai  fi  părul?  se  gândeâ  Radu.
            când  şi  când  spre  Maria.  Maria  nu  scoase   O  fi  ’nceput  să  albească  Cine  ştie?  Dar,  adecă,
            nici un cuvânt până atunci.      nu-i  bătrână.  Câţi  ani  să  aibă?  Şi  începu  să
             Ilie  însă  avea  mare  chef  de  vorbă.  El  vorbea,   facă  socoteala.  Ilie  in  vremea  aceasta  povestea
            vorbea,  fără  să-i  pese  dacă  cei  din  jurul  lui  îl   cum  s’a  judecat  cu  unul  pentru  un  petec  de
           ascultau  sau  ba.  Simţeâ  o  plăcere  nespusă  să   pământ  dela  oraş,  iar  Maria,  pe  care  privirile
            se  auză  vorbind,  şi  paharele,  pe  care  le  golea   lui  Radu  o  ameţeau,  începu  să  învârtească  în
            unul  după  altul,  ii  făcea  şi  mai  mare  această   loc paharul cel prea plin.
            plăcere şi-l aţâţau şi mai mult.   Deodată  Radu  trasări  bătut  de  un  gând.
             —  Ai,  mă  Radule,  întrebă  el.  Co-ai  zis,  mă,   Umplu  paharul  lui  Ilie  şi  îl  sili  să  bea.  Ilie
            când ai venit dela militărie şi m’ai găsit plecat?  nu  se  dădeâ  în  lături  dela  beutură  niciodată.
             Privea  ţintă  în  ochii  lui  Radu  râzând;  apoi.   El  bea  paharul  până  la  fund,  şi  după  fiecare,
            fără să aştepte vre-un răspuns, urmă:  ideile  îi  veneau  tot  mai  cu  îmbelşugare,  numai
             —  Da  eu?  Ce  mai  îmi  păsa  mie?  O  luasem   că  limba  dela  o  vreme  începuse  să-i  cam  facă
            pe  Maria  şi  toată  lumea  eră  a  mea.  Ce  ţi-e  şi   posne.  Dar  nu  luă  în  seamă.  El  erâ  foarte  în­
            cu tinereţea asta, măi Radule.   credinţat  că  coialalţi  îl  ascultă  cu  evlavie  şi
             Radu  rămase  cu  furculiţa  în  gură  şi  se  uită   zicea  ’nainte.  Radu  insă,  nu  bea  mai  deloc,  iar
            lung  la  Ilie.  Ii  venea  să  zică  ceva,  nici  el  nu   Maria  nici  atât,  ci  numai  începu  a  privi  mai
            ştia  ce,  dar  ceva  care  să-l  usture,  şi  pe  el  şi   cu  luare  aminte  la  bărbatul  său,  a  cărui  jude­
            pe  Maria,  dar  pe  Maria  mai  ales.  Ochii  lui  Ilie   cată  se  duceâ  văzând  cu  ochii,  şi  pe  care  vi­
            însă  erau  împăenjiniţi  şi  se  cunoştea  cât  de   nul  sta  gata,  gata  să-l  doboare.  Şi  dela  bărbatul
            colo  că  nici  nu  ştie  ce  vorbeşte.  Radu  îşi  trase   său  privirile  i  se  opriră  pe  faţa  lui  Radu.
            furculiţa  din  gură  şi  începu  iarăş  să  mestece.   Pentru  prima-oară  îl  priveâ  drept  în  ochi,  însă
            Maria  îşi  duse  basmaua  la  nas,  ca  pentru  a  se  cu o căutătură în care el nu ştia ce să ce-
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10