Page 16 - 1908-22
P. 16

532                        LUCEA KĂHIJL               Nrnl 22. 1908
           Ingrid  şi  Torbjorn  se  ’ntoarseră  acasă  prin   ale  feţii.  Bărbatul  eră  slab  şi  galben  la  faţă;
           pădure.                          căutătura  îi  eră  parcă  şi  mai  blândă  ca  de
               V’aţi spus ce-aveaţi pe suflet?  obiceiu,  ca  unul  ce  ar  aveâ  o  mâhnire  ascunsă,
               Nu,  prea  a  fost  drumul  scurt  —  şi  o   ce n’o poate spune nimărui.
           luă  repede  înainte,  ca  şi  când  n’ar  fi  vrut  să   —  Ce-i? vă uitaţi la grâu?
           mai vorbească.                       Cam aşa răspunse Sămund.
                                                Stă bine ăst an.
            —  Ei?  —  zise  Sămund  ridicând  capul  din   Hm da; ar putea fi mai rău.
           farfurie,  când  intrară  copiii.  Torbjorn  nu  răs­  Vă’ntoarceţi târziu! — zise Torbjorn.
           punse  ci  trecu  de  partea  cealaltă,  lângă  la­  Erau  atâţia  cunoscuţi  la  biserică,  dela
           viţă,  să-şi  scoată  haina.  Ingrid,  în  urma  lui,   cari trebuia să ne luăm rămas bun.
           zimbeâ  şireată.  Sămund  îşi  văzu  de  mâncare;   Aşa, vreţi să călătoriţi întrebă Sămund?
           zimbcâ  uitându-se  din  când  în  când  pe  furiş   Da.
           la Torbjorn:                         Departe ?
               Veniţi la masă că se răceşte mâncarea.  Da, cam aşa,
              Muţumesc,nu-mi  trebue  nimic,  zise  Torb­  Cam cât de departe?
           jorn şi se aşeză.                    în America.
               Aşa?  şi  Sămund  mânca  ’nainte.  Apoi   în  America!  ziseră  ca  dintr’aceiaş  gură
           zise iar:                        amândoi bărbaţii, iar Sămund mai întrebă:
               Da mare zor aţi avut azi după biserică!  Aşa un însurăţel proaspăt?
               Aveam  de  vorbit  cu  cineva  răspunse   Bărbatul zâmbi:
           Torbjorn.                            „Stau  aici  din  pricina  piciorului"  ziceâ
               Ş’apoi ? Vorbit-ai cu cineva acela?  vulpea „când colo, ea sta strânsă în căpcană."
               Ştiu şi eu?                    Mărit  se  uită  întâi  la  el,  apoi  la  ceilalţi
               Ei,  la  păcatele!  zise  Sămund  mestecând   doi, iar faţa i se rumeni puţin —- atâta tot.
           mai departe.                         Merge şi nevastă-ta? întrebă Sămund.
            Dupăce  sfârşi  cu  masa,  se  sculă,  s’apropie   Nu, nici asta.
           de fereastră, apoi se ’ntoarse:      Se  zice  că  în  America  te  ’mbogăţeşti
             —  TorbjOrn,  ne  ducem  niţel  pe  afară  să   uşor zise Torbjorn ca să schimbe vorba.
           vedem câmpul.                        Da, se poate.
            TorbjOrn se sculă.                  Dar Nordhaug e o moşie minunată,
            —  îmbracă-ţi haina.            zise Sămund.
            Băiatul îşi luă un surtuc vechili.  Sunt  prea  mulţi  acolo,  răspunse  băr­
               Dar nu vezi că eu am pe cel nou ?  batul  şi  femeia  iar  se  uită  la  el.  Unul  stă
            îşi  luă  şi  TorbjOrn  haina  cea  nouă  şi  ple­  ’n calea celuilalt.
           cară.  Tatăl  înainte,  fiul  în  urma  lui.  O  luară   Ei  atunci,  drum  bun  zise  Sămund
           spre şosea.                      luându-i   mâna   Dumnezeu   să-ţi   dea   ce
               Nu mergem la orz? întrebă Torbjorn.  doreşti.
               Nu, mai bine la grâu.          Torbjorn  se  uită  drept  în  ochii  tovarăşului
            Tocmai  când  ajunseră  la  drum  venea  o   de şcoală:
           căruţă.                              Aş vrea să mai vorbesc cu tine.
               Asta-i căruţa din Nordhaug.    —  îţi  cade  şi  bine  să  mai  poţi  vorbi  cu
            —  Sunt tinerii.                cineva  --  zise  bărbatul,  sgăriind  scândura
            Căruţa se opri în dreptul lor.  căruţei cu coderişca biciului.
               Mândră  femeie  e  Mărit  Nordhaug   Vino  odată  la  noi  —•  zise  Mărit,  iar
           şopti  Sămund  şi  nu-şi  putea  luâ  ochii  dela   Torbjorn  şi  Sămund  tresăriră  deodată.  în­
           ea.  Şedea  cam  răsturnată  în  căruţă,  cu  o   făţişarea  ei  aspră  te  făcea  totdeauna  să  uiţi
           basma  uşor  legată  în  jurul  capului,  iar  alta   că  are  o  voce  atât  de  blândă.  Şi  plecară;
           pe  spate.  Se  uită  ţintă  la  ei  fără  cea  mai   înaintau  încet,  un  nor  uşor  de  praf  se  ridică
           mică  mişcare  în  trăsăturile  aspre  şi  curate  în  urma  lor,  soarele  îi  scălda  în  lumina  amur­
   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21