Page 12 - 1908-22
P. 12

528                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 22. 1908.

            la  pândă  la  spărtura  pe  unde  intră  ursul  şi   douăzeci.  Acu  trebue  să  descărcăm  buţile.
            aşteptă,  şi  aşteptă;  târziu,  în  noapte,  numa’   „Sui,  mă  Tudorache,  în  căruţă  şi  ridică  niţel
            se  pomeneşte  cu-o  mătăhală  că  dă  buzna   de  ăst  butoi  să-l  lăsăm  în  pimniţă!"  Noi  vre-o
            pe  spărtură,  Tudorache  hop,  se  repezi  şi,   patru  flăcăi  ne-aţineam  în  faţa  butoiului,  iar
           apucând  ursul  în  braţe  peste  mijloc,  îl  strânse   Tudorache  se  urcă  în  căruţă,  puse  umerii
            cu  putere;  Martin  îşi  înfipsese  cântarele  în   în  fundul  butoiului  şi  când  mişcă  odată  din
            umerii  nebunului,  dar  strângea  mijlocul  ur­  umeri  aruncă  butoiul  jumătate  din  căruţă.
            sului  cu  aşa  putere  de  i-a  rupt  şira  spinării   „Ho,  nebune,  că  te  isbesc,  dă  mai  încet!"
            şi  apoi  îşi  scoase  şi  el  cântarele  lui  Martin   se  răstiră  flăcăii  pe  el;  şi  aşa  a  dat  jos  toate
            din umeri.                       buţile  din  căruţe  şi  le-a  băgat  şi  ’n  pimniţă,
             Altă  dată,  pe  când  eram  eu  băiat  în  pră­  rânduindu-le  ca  pe  soldaţi.  Eu  eram  cu  cheile
            vălie  la  Domnu  Ghiţă,  ne  sosise  vre-o  două­  pimniţei,  rămăsei  niţel  mai  în  urmă  cu  Tu­
            zeci  de  care  încărcate  cu  buţi  de  vin;  eră   dorache  şi  eră  acolo  sub  butoaie  o  băiţă  de
            în  toamnă,  un  noroi  până  la  buceaua  roţei;   scursură,  să  tot  fi  fost  în  ea  ca  la  vre-o  două
            am  tras  carele  în  curtea  hanului  şi,  fiindcă   vedre  vechi  de  vin.  „Ţine,  mă  Tudorache!"
            eră  noapte,  le-ain  lăsat  să  le  dăm  jos  dimi­  Luă  băiţa  şi  n’a  răsuflat  decât  de  două  ori  şi
            neaţa  a  doua  zi;  nu  prea  eră  semne  să  se   a  şi  golit-o;  mai  îi  scosei  dintr’o  bute  ca
            strice  vremea;  da  unde  nu  dădu  peste  noapte   vre-o  cinci  oca  şi  le  înghiţi  şi  pe  astea  ca
            un  ger,  mamă  Doamne,  de-a  îngheţat  carele   pe  o  litră.  Ieşirăm  din  pimniţă,  iar  Toma
            în  noroi  şi  roţile  băgate  până  în  bucele  în   tişghctarul  îl  chemă  şi-l  cinsti  cu  o  litră
            făgaşul  lor;  îngheţase  noroiul  cremene,  să   veche de spirt.
            dai  cu  amnarul  să  scapere.  Ce  să  te  faci?   Eră  cam  pe  Ia  două,  după  amiază,  şi  numai
            Cum  să  urneşti  căruţele  din  loc?  Că  vre-o   ce  mă  pomenii  cu  nebunul  beat  frânt:  „Hai
            zece-doisprezece  flăcăi  trăgeau  şi  împingeau   şi-mi  dă  ceva  de  lucru,  că  eu  nu  vreau  să
            din  răsputeri  să  le  scoatem  din  făgaşul  în­  beau  de  pomană,  vreau  să  muncesc  pe  ce
            gheţat,  dar  de  surda!  împingem,  opintim,  mai   mi-ai  dat  de  beutură."  Ce  să  fac?  ieşii  cu
            să  ne  rupem  inima,  da  fără  folos.  Ce-mi   el  în  curte  şi  văzui  ca  vre-o  trei  sferturi  de
            vine  în  gând:  Tudorache  nu  ştia  decât  de  frica   stânjen  de  lemne  şi-i  zisei  să  le  taie;  şi  unde
            mea şi de-a lui Toma al Radului din Băneşti.  nu  s’a  pus  Tudorache  şi  ’n  mai  puţin  de  trei
              Eu  îi  cam  ştiam  meteahna  lui  Tudorache  că   ceasuri  le-a  tăiat,  a  spart  buştenii  şi  le-a
            numa’ când eră ceva mai greu de făcut, cum nu-1   aşezat  în  magazie,  şi  nu  era  ostenit,  par’că
            băgai  bine  de  seamă  pieriâ  şi  se  pitiâ  de   toată ziua dormise.
            nu-i  mai  dai  de  urmă.  Eu  îi  dovedisem  cul­  Aşa  eră  Tudorache  Nebunu;  decum  răsăriâ
            cuşul.  iau  un  capăt  de  frânghie,  îl  moi  în   păpădia  şi  până  cădea  frunza  el  trăia  mai-
            apă  şi  sui  în  podul  grajdului;  Tudorache  se   numai  prin  păduri  şi  prundul  apelor  şi  nu
            vîrîse  în  fân  de  nu  se  mai  vedeâ;  numai  laba   mânca  decât  păpădie  crudă  şi  pelin  verde,
            cizmei  se  zăriă  niţel;  îl  apucai  de  cizmă  şi-l   cu  rădăcină  cu  tot,  şi  apoi  pe  cine  nu-1  plăcea
            zgâţuii  niţel  „scoal’  de  aci  iidole!  Hai,  pe   el,  îl  scuipă  în  aii  patru  părţi  ale  văzduhului
            goană.“  „Ho,  ho,  nea,  neâ,  stăi  că  viu  nu  mă   şi-l înjură spurcat.
            băteâ“  şi  ’ncepîi  să  scuipe  în  aii  patru  părţi   E,  he,  da  cum  văd,  domnişorilor,  v’a
            aii  văzduhului,  că  aşa  aveâ  el  năravul.  Di  păce   cam  sosit  Ene  pe  la  gene,  las’  că  o  să  vă
            se  dădu  jos  din  pod,  l-am  dus  la  căruţe  „hai,   mai  povestesc  eu  alt’  dată  altele  şi  mai  fru­
            măi  Tudorache,  să  desmorţim  roatele  astea   moase,  că  dacă  nu  voi  spune  eu,  păi  cine
            din  mocirlă"  îi  zisei,  şi  unde  nu  se  puse  Ne­  să  vă  spuie!"  şi  moş  Niţă  scoase  din  chimir
            bunul  şi  numai  dintr’o  sinâcitură  scoase  roa­  o  băşică  de  porc  în  care  ţinea  tutunul  şi-şi
            tele  din  dreapta,  trecu  şi  ’n  stânga  şi  făcu   umplu  luleaua,  îi  puse  un  cărbune  şi,  pufăind
            la  fel  şi  tot  aşa  cu  toate  carele  până  la  de câteva ori, se pierdu într’un nor de fum.
                                                                   C. N. Mihăilescu.
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17