Page 13 - 1909-08

Nrul 8, 1909. LUCEAFĂRUL 181

Un Prânz.

După ceasuri de muncă în cuprinsul întu­ odoarele sătucului depărtat se strecoară în­
necos al odăiţei neîncăpătoare, poporul mă­ cetişor afară.
runt de şcolari s’a aşezat pe două rânduri, Ţinându-se de mână câteşi-trei şi cu ochii
frumos şi încetul cu încetul după cum ştiu aproape închişi de năvala luminei orbitoare,
•că e regula şcolarilor cuminţi, şi trupurile păşesc deodată încetişor tot pe lângă pere­
micuţe, îmbrăcate în pestriţul sdrenţuit al tele alb al şcoalei, căutând să se deprindă
tuturor veşmintelor, peste cari se petrec sfo­ par’că pe îndelete cu mângâierile prietinoase
rile genţilor, se lipesc unele lângă altele, ale razelor de soare ,..
până când şirul nu mai are loc între cei patru Dar de-ameaza aceea primăvăratecă, cu
pereţi ai clasei. strălucirea ei fermecătoare, cu cântecul pă­
Atunci uşa se deschide scârţiind, iar frun­ sărelelor ce răsună din frunzişul proaspăt şi
taşii păşesc în cuprinsul larg şi răcoros al mirositor, cu zâmzetul albinelor harnice şi mi­
zilei primăvăratece, croind astfel cale tuturor şuna de gângănii cari alergau grăbite de colo
celor din urmă. până colo, dar mai ales cu fâlfâitul amăgitor
în lumina călduţă de afară şi în aerul mi­ al fluturilor ce-şi încrucişau cărările prin cu­
rositor şi proaspăt, feţele lor sarbede se în­ prinsul limpede şi liniştit, desfăcu repede to­
viorează, ochii le strălucesc de bucurie, bu­ vărăşia fecioraşilor.
zele se deschid nerăbdătoare şi dornice par’că Unul, chiemat grabnic ca de cine ştie ce
de chiote ca cele pe cari le trâmbiţează când vedenie, dă fuga de s’aşează în faţa câtorva
sunt de capul lor pe pajiştile celor dealuri, tulpini de ierburi uscate pe cari suiau şi sco-
iar picioarele desculţe le scapără în sărituri borau agale cârduri de vacile-domnului, altul
mărunte, pline de neastâmpăr. E dorul de pornind cu acelaş zor se opreşte cu ochi mari
mişcare, dorul de vieaţă care, strâmtorat atâta cercetători deasupra unui pâlc de flori gal­
vreme între cei patru pereţi, acum dă năvală bene de păpădie la cari dădeau năvală albi­
din toate părţile, căutând să stăpânească iarăş nele după strâns de miere, iar cel de-al treilea
firile tinere; şi astfel, din faţa şcoalei mici şi şi cel mai micuşor dintre ei, prinzând un
tupilate, şirul se destramă deşirându-şi po- gândăcel de pe vârful unui fir de iarbă, îl
pândocii, cari, abia purtându-şi genţile ţoşcă priveşte cu ochi strălucitori de bucurie, cum
de cărţi, se împrăştie pierzându-se printre se poartă repede cu picioruşele lui mărunte,
uliţile satului risipit printre pometul înflorit când pe un deget când pe altul al mânii lui
al coastelor. ridicate sus, în vreme ce din gură îi cântă
în urma lor, în cuprinsul umed şi acru al cu glas argintiu:
clasului, au mai rămas trei mititei, cari abia Călgăriţă, mălgăriţă
se mai zăresc printre negura groasă de praf. Cu aripă pestriţă
Cătunul lor e departe peste dealuri şi, în toată Încotro îi zbură
bună vremea, prânzul li-i sorocit să-l facă I itr’acolo rri’oi însura ...
la şcoală. Dar călgăriţă gheboasă n’a apucat să
Rămaşi o clipă în bănci, \? locul lor, stau sboare ca s’arate încotro se va însura dolo­
în cumpene neştiind cum să hotărască, să fanul cel cu cântecul şi iată că un fluture,
întindă ori ba masa acolo între scândurile gătit în haine mândre de primăvară, s’abate
acelea chinuitoare, ori să iese afară, unde îi în sbor nebunatec tocmai prin preajma celor
chiamă momitor cele câteva raze, cari furi- trei voinici.
şându-se prin ferestruica din preajmă întind — Fluturele, fluturele! strigară atunci câteşi
dungi luminoase până în faţa lor pe scân­ trei şi o luară la fugă după aripatul pestriţ
durile băncilor ţăndărite şi pline de tăieturi. care îşi ţinea sborul domol şi tot pe aproape
în cele din urmă, dorul de lumină, dorul de pământ.
de cuprins larg de soare şi căldură biruie şi Un popas de-o clipă pe-un bobocel din