Page 8 - 1909-08
P. 8

176                        LI CEA*ARUL                 Nrul o, 1909.

                                        Ion...
                                      de Caragiale.
           Pe  un  zăduf  de  nămiez,  !a  un  han,  cum  erau   mi-am  sărat  sufletul  i-am  dat  eu  dumneaei
          pe  vremuri  hanurile,  a  poposit  un  flăcău,  dru­  ce i se cuveniâ.
          meţ,  sărac,  ostenit  şi  prăfuit.  Cum  a  sosit,  ră-   Pe  urmă,  dupăce  soarbe  din  bărdacă,  po­
          suflând  greu  de  oboseală,  a  dat  bună-vremea   vesteşte,  cui  are  vreme  să-l  asculte,  întâm­
          la  toată  lumea  şi  s’a  aşezat  cuviincios  pe  o   plarea lui.
          laviţă,  la  un  colţ  de  masă  sub  umbrar,  unde   Ieri,  aflându-se  în  cetatea  împărătească,  a
          ospătau  călători  mulţi,  cari  treceau  unii  la   auzit  sunând  trimbiţe;  a  alergat  să  vadă  ce  e...
          deal  şi  alţii  la  vale:  şi  a  cerut  hangiului  sâ-i   La  o  răspântie,  unde  se  strânsese  multă  gură-
          dea  şi  lui  un  sfert  de  pane,  brânză  şi  o  băr-   cască,  un  pristav,  cu  o  chivără  mare  de  hâr­
          dacâ de vin mai ieftior.         tie,  strigă  din  fundul  bojocilor  că  „să  vie
           Stând  aşa  la  un  loc  cu  atâţia  inşi,  l-au   deseară  oricine  pofteşte  în  grădina  împără­
          întrebat  unul  şi  altul:  cum  îl  chiamă,  din­  tească,  s’audă  acolo  fără  plată  cum  cântă  un
          cotro  vine,  încotro  se  duce,  cu  ce  rost  şi   vestit  măgar  de  prăsilă,  sosit  de  curând  dela
          daraveri,  dacă  are  părinţi  şi  rude;  în  sfârşit,   învăţătură,  pe  care  împăratul,  ţinând  la  el
          cum  fac  toţi  drumeţii  când  se  întâlnesc  care   foarte  mult,  l-a  fost  trimis  cu  cheltuială  în
          de pe unde.                      străinătăţi,  să  se  desăvârşască  ’n  şcolile  înalte
           El  le-a  răspuns  bucuros...  că  pe  el  îl  chiamă   la  meşteşugul  cântării  frumoase".  Ion  a  în­
          Ion;  că  mai  are  o  soră  gemenă,  cu  care  de   ceput  să  râdă  de  mofturile  caraghiosului;
          mititel  nu  s’a  putut  împăca,  şi  că  părinţii,   dar,  pe  urmă,  neavând  altă  treabă,  s’a  dus
          văzându-i  că  necontenit  se  ceartă  şi,  cu  cât   şi  el  la  grădina  împărătească,  foarte  curios
          cresc,  din  ce  în  ce  mai  rău  se  ocărăsc  şi  se   să  audă  cum  o  fi  cântând  un  măgar  învăţat...
          bat  pân’  la  sânge,  i-au  gonit  pe  amândoi   ...că  eu,  a  zis  Ion  cătră  ascultătorii  dela
          de  acasă,  să  se  ducă  ’n  lume  unu  ’ncoace,   masă,  eu  ştiu  ce  glas  are  măgarul,  şi  ştiu
          altu  ’ncolo,  încotro  i-o  lumină  Dumnezeu;   asemenea  că  orice  şcoală,  cât  de  înaltă,  nu
          că  soră-sa  a  avut  noroc;  iar  el,  ba:  ea  a   poate  da  ce  n’a  vrut  să  dea  naşterea...  Aşa
          ajuns  pricopsită,  doamnă  mare,  primită  pela   dar,  m’am  dus...  am  intrat  fără  supărare  şi
          Curţi  împărăteşti;  iar  el,  umblând  de  colo   am  găsit  multă  lume  adunată,  şi  din  boierime
          până  colo,  slujind  când  la  un  stăpân,  când   şi  din  tagme  şi  prostime  destulă.  Grădina
          la altul, este, precum se arată, un... nepricopsit.  eră  luminată  cu  sute  de  lămpi  de  hârtie  văp-
           Şi a oftat adânc de nedreptatea norocului.  sită.  în  fundul  grădinii  eră  o  moviliţă  cu
              De,  mă  băiete!  zice  un  bătrân;  poate   flori  pe  de  margini,  şi  acolo,  sus,  de  jur  îm­
          că  şi  tu  vei  fi  vinovat!  vei  fi  având  şi  tu   prejur,  lăsând  un  loc  gol  la  mijloc,  şedeau
          cine  ştie  ce  cusur  ori  slăbiciune,  de  schimbi   pe  jeţuri  împăratul,  împărăteasa  şi  toată
          mereu  la  stăpâni  şi  nu  te  poţi  tu,  băiat  voi­  Curtea,  şi  între  cei  dintâi  ai  Curţii,  tocmai
          nic, săltă din nevoie.           la  faţă,  sorioara  mea,  îmbrăcată  mai  strălucit
            -  Poate  voiu  fi  având  şi  vr’un  cusur,  ce   ca  ’mpărăteasa:  îi  sclipeau  capul,  pieptul  şi
          să  zic?...  dar  despre  slăbiciune,  alta  nu  mă   mânile  de  diamanticale.  Am  aşteptat  cât  am
          ştiu  să  am  decât  că  nu  pot  suferi  pe  soră-   aşteptat,  înghesuit  în  fund,  şi  ’n  sfârşit  am
          mea...  Şi  nu  fac  pas,  să  nu  dau  de  ea,  tot   auzit  A!  a!  şi  bătăi  în  palme  din  toate  păr­
          de  ea  şi  iar  de  ea.  Şi,  cum  o  întâlnesc,  nu   ţile.  Se  arătase  sus  pe  movilă  vestitul  cân­
          mă  pot  stăpâni...  mă  reped  ş’o  apuc  de   tăreţ,  gătit  cu  un  valdrap  de  mătase  cusut
          piept...  Chiar  aseară  am  avut  o  întâmplare   numa  ’n  fireturi,  şi  decoraţii  atârnate  de  gât,
          cu  dumneaei...  M’au  bătut  ei,  prietinii  dum­  şi  fel-de-fel  de  zorzoane,  şi  ’n  frunte,  la  coamă
          neaei,  straşnic,  nu-i  vorbă...  halal  să  le  fie!...   şi  la  coadă,  funde  de  panglici  în  trei  feţe.
          aşa  mângăietură,  n’am  ce  zice!  de  mult  n’am   S’a  făcut  tăcere  mare...  A  ’nceput  măgarul
          mai  căpătat;  dar...  nu-mi  pare  rău!  încai  să  cânte...  ce  credeţi?...  „Carnavalul  de  Ve­
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13