Page 5 - 1909-08
P. 5

Nral S, 1909.              LUCEAFĂRUL                        173
         atâtea,  avea  un  bun  simţ  desăvârşit.  Profesia
         de  credinţă  o  făcea  fără  pornire;  decăderea
         celor  aleşi  o  mărturisiâ  fără  mânie;  căci  şi
         pornirea  şi  mânia  erau  moştenirea  numai  a
         celor  mulţi...  Rostiâ  numai  vorbele  c’o  uşoară
          umbră  de  regret,  pe  urmă  tăcea  şi  asculta
         întâmpinările mele, cu un zâmbet îngăduitor.
           „Să-ţi  spun  ceva,  îmi  zise  el  într’un  rând,
         după  o  iarnă  lungă  şi  grea;  eu  cu  puţini
         oameni  mă  întâlnesc  acuma...  Altădată  cei
         cu  cari  mă  întâlneam  nu-mi  puneau  întrebări,
         nici  n’aduceau  în  desbatere  probleme.  Aveam
         altele  de  făcut  în  vremea  aceea,  trebuia  să
         trăim  cât  mai  mult,  căci  bănuiam  că  o  să
         ajung  în  anii  în  care  mă  vezi...  Acuma  cu
         dumneata  stau  de  vorbă:  la  vârsta  mea,  poate
         se  cade  să  fac  acest  lucru...  Văd  însă  că  cel
         puţin  eu  nu  pun  împotrivă  idei:  eu  îmi  cer­
         cetez  sufletul  şi  răspund.  Vorbim  prin  urmare
         pentruca  să  fugă  clipele  mai  uşor:  dumneata
         vei  rămânea  pe  urmă  cu  ideile  dumnitale,
         eu  cu  sentimentele  mele.  Dacă  aşi  putea  eu
         să-ţi  lămuresc  ce  înseamnă  a  trăi,  dacă  aşi
         puteâ  să  te  fac  să  înţelegi  prin  vorbe  tot
         trecutul  meu,  poate  te-aş  sgudui  în  credinţele
         ce  ai...  Trecutul  meu  nu  e  un  trecut  de  fapte,
         de  opere  cari  rămân  altora;  ci  trecutul  meu   Murillo, Isus pe cruce.
         a  fost  trăit  pentru  mine,  —  şi  ce  poate  să   Am fost bolnav; mă simt ş’acuma slăbit; ştiu
         rămâie  dintr’un  fum  luminos  de  fericire?...   că se apropie ceasul când va trebui să mă
         Mai  bine  să  nu  mai  vorbim  despre  lucruri   prefac a zâmbi şi a uită ce mă aşteaptă
         serioase;  văd  că  nici  la  sfârşitul  vieţii  n’o   căci arta noastră cere şi asta.
         să  fii  prietinul  lor...  Să  uşurăm  pe  cât  putem   Astăzi  primăvara  a  presărat  flori  de  omăt
         acest  sfârşit  al  meu...  Să  ne  facă  Costache   pretutindeni.  Ieri  am  primit  o  vizită:  o  cu­
         câte  o  cafea  foarte  bună,  să  fumăm  câte  o   noştinţă  bună  de  altădată;  astăzi  cătră  seară
         ţigară,  şi  prin  fumul  ei  să  privim  vieaţa  şi   va  veni  poate  iar  să  mă  cerceteze,  căci  vede
         farmecele  acestei  primăveri...  Ţi-am  spus   că  s’apropie  sfârşitul  p  ă  g  â  n  u  l u  i .   Ieri  aşa
         atâtea  întâmplări  din  trecut,  atâtea  întâmplări   mi-a  zis:  păgân.  Ieri  mi-a  făcut  oarecare
         cari  mi-au  pregătit  cel  din  urmă  cerc  al   plăcere  apariţia  ei,  căci  mi-am  amintit  de-o
         iadului  lui  Dante...  Ţi-oiu  mai  spune  şi  altele,   clipă  a  zilelor  celor  de  demult.  Azi  însă  nu
         ceva  mai  nevinovate,  ceva  mai  gingaşe,  ca  şi   mai  am  nici  o  plăcere  s’o  văd...  Sorbind
         florile  ieşite  din  mustul  omătului.  Şi  primă-   cafeaua  şi  privind  primăvara  ce  ne  înconjoară
         verile  vin  cu  amintiri,  —  să  le  primim,  —   prin  fumul  havanelor,  să-ţi  povestesc  întâm­
         şi  să  uităm  că  nu  mai  avem  mult  până  la   plarea din zilele de demult...
         iarna  cea  veşnică  şi  neagră,  iarna  mormân­  Eram  copilandru,  de  douăzeci  de  ani,  şi
         tului...                          eră  o  primăvară  ca  aceasta...  Nu  pot  să  zic
           Iarna  aceasta,  dragul  meu,  am  îndurat  oare-   că  nu  cunoscusem  întru  câtva  dintr’ale  vieţii
         cari  necazuri...  Nu  zâmbi.  Am  înţeles  unele   până  la  vârsta  aceea,  dar  prea  puţin.  Copilăria
         din  întâmplările  dumnitale  asupra  mizeriilor   n’are valoare reală. Un şir de iluzii...
         celor  mulţi,  —  însă  asta  mă  face  să  preţuesc   Pornesc  cu  caravana  părinţilor  mei  spre
         cu atât mai mult arta de a trăi a celor puţini.  o rudă, la ţară, ca să sărbătorim acolo Paş-
                                                                      1*
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10