Page 5 - 1909-08

Nral S, 1909. LUCEAFĂRUL 173
atâtea, avea un bun simţ desăvârşit. Profesia
de credinţă o făcea fără pornire; decăderea
celor aleşi o mărturisiâ fără mânie; căci şi
pornirea şi mânia erau moştenirea numai a
celor mulţi... Rostiâ numai vorbele c’o uşoară
umbră de regret, pe urmă tăcea şi asculta
întâmpinările mele, cu un zâmbet îngăduitor.
„Să-ţi spun ceva, îmi zise el într’un rând,
după o iarnă lungă şi grea; eu cu puţini
oameni mă întâlnesc acuma... Altădată cei
cu cari mă întâlneam nu-mi puneau întrebări,
nici n’aduceau în desbatere probleme. Aveam
altele de făcut în vremea aceea, trebuia să
trăim cât mai mult, căci bănuiam că o să
ajung în anii în care mă vezi... Acuma cu
dumneata stau de vorbă: la vârsta mea, poate
se cade să fac acest lucru... Văd însă că cel
puţin eu nu pun împotrivă idei: eu îmi cer­
cetez sufletul şi răspund. Vorbim prin urmare
pentruca să fugă clipele mai uşor: dumneata
vei rămânea pe urmă cu ideile dumnitale,
eu cu sentimentele mele. Dacă aşi putea eu
să-ţi lămuresc ce înseamnă a trăi, dacă aşi
puteâ să te fac să înţelegi prin vorbe tot
trecutul meu, poate te-aş sgudui în credinţele
ce ai... Trecutul meu nu e un trecut de fapte,
de opere cari rămân altora; ci trecutul meu Murillo, Isus pe cruce.
a fost trăit pentru mine, — şi ce poate să Am fost bolnav; mă simt ş’acuma slăbit; ştiu
rămâie dintr’un fum luminos de fericire?... că se apropie ceasul când va trebui să mă
Mai bine să nu mai vorbim despre lucruri prefac a zâmbi şi a uită ce mă aşteaptă
serioase; văd că nici la sfârşitul vieţii n’o căci arta noastră cere şi asta.
să fii prietinul lor... Să uşurăm pe cât putem Astăzi primăvara a presărat flori de omăt
acest sfârşit al meu... Să ne facă Costache pretutindeni. Ieri am primit o vizită: o cu­
câte o cafea foarte bună, să fumăm câte o noştinţă bună de altădată; astăzi cătră seară
ţigară, şi prin fumul ei să privim vieaţa şi va veni poate iar să mă cerceteze, căci vede
farmecele acestei primăveri... Ţi-am spus că s’apropie sfârşitul p ă g â n u l u i . Ieri aşa
atâtea întâmplări din trecut, atâtea întâmplări mi-a zis: păgân. Ieri mi-a făcut oarecare
cari mi-au pregătit cel din urmă cerc al plăcere apariţia ei, căci mi-am amintit de-o
iadului lui Dante... Ţi-oiu mai spune şi altele, clipă a zilelor celor de demult. Azi însă nu
ceva mai nevinovate, ceva mai gingaşe, ca şi mai am nici o plăcere s’o văd... Sorbind
florile ieşite din mustul omătului. Şi primă- cafeaua şi privind primăvara ce ne înconjoară
verile vin cu amintiri, — să le primim, — prin fumul havanelor, să-ţi povestesc întâm­
şi să uităm că nu mai avem mult până la plarea din zilele de demult...
iarna cea veşnică şi neagră, iarna mormân­ Eram copilandru, de douăzeci de ani, şi
tului... eră o primăvară ca aceasta... Nu pot să zic
Iarna aceasta, dragul meu, am îndurat oare- că nu cunoscusem întru câtva dintr’ale vieţii
cari necazuri... Nu zâmbi. Am înţeles unele până la vârsta aceea, dar prea puţin. Copilăria
din întâmplările dumnitale asupra mizeriilor n’are valoare reală. Un şir de iluzii...
celor mulţi, — însă asta mă face să preţuesc Pornesc cu caravana părinţilor mei spre
cu atât mai mult arta de a trăi a celor puţini. o rudă, la ţară, ca să sărbătorim acolo Paş-
1*