Page 4 - 1909-08

" 172 LUCEAFĂRUL Nrul 8, 190â.
încercam, uşor, să-i pun înainte dreptul
Ia vieaţă al tuturor, întocmirea unui echilibru
între ceice se bucură de toate şi ’ntre cei
cari gem sub poveri stropindu-şi munca cu
sânge şi lacrimi, şi dela naştere până la mor­
mânt tot sufăr de foame.
El zâmbea şi privea spre zâmbitoarea frum-
seţe din ramă:
„Dragul meu, dacă n’ar fi asudat şi n’ar
fi gemut cei mulţi, o fiinţă ca aceasta n’ar
fi zâmbit soarelui! Gândeşte-te numai că ai
fi trăit în vremea ei, că ai fi avut douăzeci
de ani, că ai fi iubit-o ş’ai fi nădăjduit să fie
a ta! Şi fă-ţi socoteala că fiinţa aceasta s’a
născut frumoasă, cu suflet de foc şi cu minte
sclipitoare, pentrucă au fost înaintea ei oa­
meni cari n’au ştiut ce-i munca împovără­
toare şi amară, cari au înţeles într’un chip
cu totul deosebit întrebuinţarea vieţii..."
în lumea aceasta osândită durerilor, au
început într’o vreme a se alege câţiva, cari
au ajuns să se folosească de munca celor
mulţi şi au întocmit o vieaţă nouă. Grija pânei
nu mai era: ei au început a-şi cultivă vieaţa
pentru puţinele plăceri pe cari ni Ie poate
da... Şi ceeace a fost artă — pentru dânşii a
Murillo, Fuga în Egipt.
fost, căci numai ei au avut darul înţelegerii.
vieaţa Parisului şi a Romei; prea arare se Dar aceasta a fost numai o parte a vieţii lor,
cobora la discuţii de sociologie şi de politică. partea pe care au folosit-o ca pe o hrană
„Ce însemnează toate acestea? începu aleasă, a spiritului. încolo ei înşişi s’au stră­
el într’un rând. De ce vrei dumneata numai duit întru a întocmi arta aceea a vieţii, arta
decât să mă aduci rob într’o lume pe care de a alunga din juru-ţi tot ce nu e frumos,
eu n’o preţuiesc? Lumea celor ce se frământă de a te apropia de tot ceeace-ţi mângâie
pentru ambiţii politice, a celor ce stârnesc simţurile. Mâncarea este o artă, căci s’a născut
plebea şi o scot în uliţi cu bâtele?.. Dragul simţul gustului; iubirea este o artă, căci o
meu, vieaţa în curând nu va mai avea nici înţelegem altfel decât ceice-şi sdrobesc câr-
un rost — căci ne întoarcem de unde am murile pe brazdă... Astfel am ajuns să tăiem
plecat. Mulţimea plină de pofte josnice nă­ un drum mai luminos dând într’o parte şi ’n
pădeşte totul; pentru mulţime nu există nici alta tot ce-i necurat în vieaţa omenească,
muzică care înalţă, nici viers care dă fiori, astfel am mai putut alină groaza aceea de
nici conturul graţios al unei statui; pentru întunerecul care ne aşteaptă după moarte!
mulţime nu există nimic din ce au creat rarii — Acuma văd că s’a trecut vremea celor aleşi;
oameni, care au ieşit ca flori de spumă dea­ eu însă am trăit vieaţa aşa, cu oarecare artă,
supra talazurilor negre; pentru mulţime, dragul şi altfel n’o înţeleg... Caut pe cât pot să
meu, un singur cuvânt are rost: pâne! Aleargă, înfrumseţez ceeace în sine este păcătos...
se înşală, se zdrobesc, pentru pâne! Ei bine, De altminteri aceasta este şi definiţia artei..."
mulţimea aceasta o vreme a fost înfrânată. în ceeace spunea şi în felul cum trăia nu
Acuma, în veacurile nouă, i s’a dat drumul: eră nimic silit. Boierul de neam vechiu, care
şi aceasta este altă năvălire a barbarilor!" trăise în plin, care simţise atâtea şi văzuse