Page 6 - 1909-08
P. 6

174                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 8, 1909.
          tile.  Ş’ajungem,  dragul  meu,  într’un  ţinut  în­  M’am  făcut  palid:  mi  s’a  grămădit  sângele
          cântător,  Ia  o  curte  boierească  aşezată  într’o   la inimă. A vorbit tot ea:
          grădină  nesfârşită.  Eră  în  primăvara  aceea   „Să  ne  plimbăm  puţin  prin  parc...“  Şi
          ceîul  aşa  de  limpede,  şi  ’n  aerul  călduţ  se   mi-a întins mâna.
          amestecau miresmele fine ale florilor de Aprilie;   Când  m’am  alăturat  de  ea,  o  clipă  am  avut
          şi  din  balconul  de  piatră  vedeam  linia  mun­  sensaţia  că  m’a  atins  un  fier  roş.  Am  pornit
          ţilor,  zugrăvită  limpede  pe  întregul  cer  al   încet  printre  flori;  şi  mi-a  rămas  ş’acuma
          asfinţitului...  Aşa  cum  am  vedeâ  noi  toate   în  suflet  o  mireazmă  aţâţătoare  de  roşaţă...
          acuma,  de-aici,  printr’o  reţea  fermecată,  care   Adie  în  mine  şi  se  ridică,  cum  s’ar  ridică  din
          reţea  fermecată  ar  fi  sufletul  de-atunci,  dela   negură  o  amintire...  Mi  se  grămădeau  mărturi­
          douăzeci de ani...                siri  pe  buze,  îmi  închegam  feliurite  fraze,  —
            Şi  pe-acolo,  prin  balconul  acela  larg,  prin   dar nu îndrăzneam să rostesc un cuvânt...
          parc,  printre  flori,  şi  ’n  lumina  ce  curgea   Atuncia  şi-a  întors  ea  cătră  mine  ochii  mari.
          până  la  linia  munţilor,  umblă  fata  gazdei   Nu  mai  zâmbeâ.  Am  simţit  că-i  tremură  bra­
          noastre,  adecă  duduia  Alexandra.  Lunecă   ţul. A zis încet:
          printre  toate,  căci  par’că  n’aveau  sunet  paşii   „Credeam că ţi-s dragă..."
          ei;  şi  trupul  i  se  înmlădiâ  ca  un  val:  aveâ   Acelea,  dragul  meu,  au  fost  cele  mai  feri­
          înmlădieri  când  întorceâ  capul  spre  mine,  când   cite  clipe  ale  anilor  tinereţii  mele.  în  ziua
          ocoliâ  la  cotul  unei  aleie,  când  se  plecă  să   aceea  am  simţit  că  tremură  în  mine  ceva
          culeagă  câte-o  floare,  şi  când  se  întorceâ   care  trebue  să  fie  foarte  aproape  de  nebunie.
          dreaptă  spre  mine,  zâmbindu-mi,  privindu-mă   Toată  fiinţa,  tot  sufletul  îmi  vibrau,  pline  de
          fix  cu  ochii  mari,  negri,  catifelaţi:  şi  tremurul   primăvară,  de  miresme  ameţitoare,  de  iubire...
          mişcării  aceleia  de  undă  răspundeâ  până  în   Ziua  aceea,  în  care  am  simţit  atâta  tinereţe
          sufletul meu.                     ş’atâta  frumseţă  în  braţele  mele,  ar  fi  putut
            Ea  vedea  c’o  urmăresc  cu  privirile  pretu­  să-mi ajungă pentru toată vieaţa...
          tindeni.  Când  sta,  ochii  mei  o  cercetau  în   Aceasta  a  fost  cea  dintâiu  dragoste  a  mea,
          fiece  mişcare,  în  fiece  îndoire  a  trupului,  de   am  fost  foarte  fericit  şi  asemenea  dragoste,
          la  picioarele  mici  în  pantofi  de  atlas,  până   ş’asemenea  fericire,  dragul  meu,  nu  le-ani
           la  sânii  uşor  rotunziţi.  în  ochii  ei,  rar  cătam   putut  uită...  în  fiecare  primăvară,  mireasma
          drept,  la  început:  aveam  ca  un  fel  de  teamă   rozetelor  nii-a  amintit  anul  al  douăzecilea
          de  negura  lor.  Cât  umblă  ea  printre  flori  şi   al  vieţii  mele.  Şi  simţiam  şi  eri  mireazma
          prin  lumina  soarelui,  eram  fericit  peste  mă­  aceasta  —  şi  se  ridică  şi  ’n  mine  amintirea
          sură.  Sufletul  meu,  ca  într’un  fel  de  nebunie,   zilelor  trecute,  —  când  m’a  călcat,  dragul  meu,
          căută  să  sfarme  îmbrăcămintea  de  lut.  Şi  cât   m’a  călcat  pe  negândite  o  fiinţă  mohorîtă,  o
          trăiam  singur,  în  tăcerea  odăiţii  mele,  o  ve­  cucoană  tristă,  palidă,  în  asfinţitul  vieţii,  o
          deam  înaintea  ochilor  cu  îndoirea  trupului,   fiinţă  pe  care  de  patruzeci  de  ani  n’am  mai
          cu  privirile  negre;  şi  o  suferinţă  adevărată   văzut-o,  pe  care  n’am  mai  cunoscut-o  şi  care
          îmi  îtnbolnăveâ  trupul  când  mă  gândeam  că   eră  —  adecă  fusese,  tinereţea  aceea  mlădioasă
          va trebui să plec...              cu ochii minunaţi..."
            Ea  a  înţeles  uşor  dragostea  mea;  şi  într’o   Bătrânul începu a rîde.
          dimineaţă  mi-a  răsărit,  zâmbind,  în  capătul   „Nu  mai  eră  ea...  Nimic  din  ceeace  eră
          unei  poteci  la  marginea  parcului.  M’a  oprit.   odată  nu  mai  stăruise  întrânsa.  Ş’a  început  a
          A început a râde.                 râde  când  m’a  văzut,  mi-a  povestit  din  vieaţa
            „Te-ai  speriat?  îmi  zise.  M’am  sculat  prea   ei  petrecută  în  ţări  străine,  despre  o  vieaţă
          de dimineaţă... Ţi-am eşit înainte..."  oarecare  mai  mult  sau  mai  puţin  fericită,  şi
            O  priviam  înfricoşat.  Pe  atunci  eram  prea   şi-a  amintit  şi  de  primăvara  aceea  şi  iar  a
          tânăr;  şi  ea  eră  cu  doi  ori  trei  ani  mai  mare   râs. A zis:
          decât mine. N’am ştiut ce să-i răspund.  „Prostii ale tinereţii..."
            „Credeam  că  ai  a-mi  spune  ceva..."  vorbi   Deodată  s’a  pus  între  mine  şi  între  ea  ca
          ea, arătându-şi dinţii.           o negură...
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11