Page 7 - 1909-08

Nrul 8, 1909. LUCEAFlRUL 175
Nu mai trăeşte fiinţa de altădată; iar pe care se înalţă în sufletu-mi odată cu mireazma
aceasta nu vreau s’o mai văd. Acuma înţe­ de rozetă. Nici nu mă simt bine, căci sunt
legi dumneata de ce preţuesc eu o clipă? în cel din urmă an; o să mă aşez în pat, o
Pentrucă nu fuge numai clipa, ci şi ceva să mă ’ntorc cu faţa la perete, şi când a
din noi se duce, se preface cu clipa aceea. veni vei ruga-o să nu-mi tulbure suferinţa..."
Şi ’nţelegi de ce preţuesc eu arta de a trăi? Bătrânul zâmbi trist ca niciodată:
Pentrucă-i mare lucru să ţii pe la clipe de „Când la ceasul cel din urmă va veni aceea
aceste puţine, în această puţină vieaţă... pe care n’am iubit-o niciodată, împotriva
Are să vie iar cucoana de ieri, să mă vadă... căreia am luptat cât am trăit, tot aşa are
Eu nu vreau să cunosc decât pe cealaltă, să mă găsească: cu faţa la perete..."
Mihail Sadoveanu.

Tu nu vei mai veni.
Îmbălsămaşi muguri verzi şi roşii Întristătorul cântec
Pocnesc mereu în noaptea fără lună, Al pasărilor fără aripi,
In paza firelor de iarbă dorm ascunse Al pasărilor verzi pierdute ’n iarbă,
Plăpânde şi sfioase micşunele-albastre, Ascult cum tremură de cine ştie unde
Acuma, gârlele spumegătoare Un glas de ape repezi printre ierburi,
Aleargă şi s’ascund mai repede ca altădată, Văzduhu-i plin de armonii ciudate,
Şi mult mai greu ar fi să le mpleteşti zăgazuri... E plin de amintiri şi de mirezme,
Şi ceru-i plin de stele ’n noaptea asta fără lună...
Şi vezi, cu primăvara asta care vine
Din umbrele ce se răsfiră printre ramuri, Treceam, demult, pe-aceleaşi drumuri albe,
Atâtea amintiri din nopjile de altădată, Şi tot aşa cădelniţa mirezme liliacul,
Atâtea cântece uitate, Şi tot aşa se auzea departe
Şi-atâtea vorbe nesfârşite-mi vin în minte, Un glas de ape repezi printre ierburi,
Iubita mea frumoasă şi pierdută!... Şi tot aşa cântau priveghitorile ’n tufişuri,
Vestind că eşti în calea mea, aproape...
Departe, nevăzut de nimeni, liliacul
Se mişcă împărjind mirezme ’mbătătoare, Acum,
Castanii şi salcâmii împletesc în umbră Acelaş cântec larg al firei înviate
Covoare largi cărărilor dinspre pădure, Se leagănă ’ntre zările albastre, luminoase,
Încep privighitorile să cânte, s’aiureze, Aceleaşi isbucniri de vieaţă şi de raze,
Să cânte şi să-şi svârle cântecul spre cer, Acelaş foşnet lung al frunzelor, al ierbei
Şi să-mi aducă şi mai mult aminte c’ai plecat... Şi-al apelor mă chiamă ca atunci!...
Ascult acum, departe, dinspre lac, Tu nu vei mai veni,
Cum vine uriaşul, monotonul, Tu nu vei mai ieşi în calea mea, pierdutol...
Victor Eftimiu.

fiegură.
— Cenau. -■
Ascunde ’n văl de=aramă ’ntinsul Cuprinde ’n noaptea ta cea sură
Şi valea cea cu şoapte line, Şi lumi cu ’ntinderi de câmpie,
Pădurea cu sclipiri de roauă Cuprinde ’n vălul de aramă
Şi raza soarelui ce vine. Crecutul — jalea mea pustie.
Vidu Rusmin.
r