Page 11 - 1909-08
P. 11

Nrul 8, 1909.              LL CEAFĂRli L                     179

                                Istoria unei poliţi.

           — N’aveam nici o nevoie, nici una n’aveam,  Ce-i  dreptul,  a  cam  trecut  niţică  vreme
           mise  tânguieşte  vărul  Marinică;  —  te-apucă   până  m’am  înlesnit.  Ba  încă  de  nu  veniâ  unu
         uneori  aşa  câte-o  nebunie,  ca  o  ameţeală...   cu  o  hârtie  de  ziceâ  că  să  mă  duc  la  judecată,
         Adecă  nu  puteam  eu  să  stau  binişor  acasă   poate  că  tot  o  mai  amânam.  La  judecată  nu
         şi  să-mi  văd  de  sărăcie?...  Ei  nu,  zice  dracu   m’am  dus,  ce  erâ  să  mă  duc,  că  doar  nu
         —  Scaraoţki,  că  altfel  n’o  să-i  zic  —  hai  şi   tăgăduiam  nimica,  dator  eram  patruzeci  de
         tu cu iscursia!                   lei şi cu dobânda cincizeci.
           Că  erâ  unu  de  dăduse  la  gazetă  pecumcă   Mă  duc  eu  care  va  să  zică  la  prăvălia  de
         dus-întors,  trei  zile  de  plimbare,  mâncare,   unde luasem paralele.
         băutură,  cască-gură,  ieftin  de  tot,  şi  poţi  zice   Am  venit,  zic,  pentru  o  poliţă,  şi  duc
         c’ai  fost  şi  tu  la  Ţarigrad,  —  Constantinopol   mâna la buzunarul hainei unde ţin portofelul.
         care  va  să  zică.  Eu  aveam  ceva  parale  puse   Ăla de după teşghea se încruntă la mine:
         laoparte,  numai  cât  îmi  lipsiau  aşa  vr’o  doi   Nu-i aicia domnu director, zice.
         poli.  —  Nu  mă  duc,  zic,  —  lasă  altădată.—   Zic:  —  Ce  director,  nenişorule,  că  dum­
         Da  Scaraoţki  de  colo:  —  Ba  să  te  duci,  —   neata  îmi  dăduşi  paralele,  şi  încă  tot  dum­
         când  îi  mai  avea  aşa  ocazie?  Bine  să  mă   neata  îmi  oprişi  şi  economia,  —  camăta  care
         duc,  da’  nu  m’ajung  din  parale...  —  Ei,  te-i   se chiamă.
         împrumută  şi  tu  acolo  de  undeva  cu  ce-ţi   Apoi  nu,  zice,  —  că  acuma  nu  mai
         lipseşte, şi-i plăti când vei avea.  suntem  bancă  de  comandă,  că  suntem  cum-
           Ş’aşa  mă  îndreaptă  un  prieten  la  unu  de   perativă.
         ăia  de  dau  parale  cu  dobândă.  Mă  pun   —  Cumperativă  veţi  fi,  da  eu  n’am  venit
         garant  pentru  dumnealui,  zice,  adecă  pentru   să  vă  mai  cumpăr  marfa,  am  venit  să  vă
         mine;  are  proprietate  la  mahala  acuma   plătesc.
         ştii,  vere,  cocioaba  aia,  —  care  puteţi  să  vă   Dacă  a  înţeles  el  că  nu  venisem  să  cer
         convingeţi,  întrebaţi  şi  prin  vecini,  persoană   parale, a schimbat-o pe dată:
         solvabilă...  Ei,  alea  toate  de  bag  seama  se   A,  zice,  ai  venit  să  plăteşti,  asta  e  alt­
         spun  la  o  aşa  adecă.  Ce  mai  încoace-încolo,   ceva;  poftiţi,  şedeţi.  îmi  ia  siclitatea,  caută
         se  încredinţează  negustorul  şi  îmi  dă  doi   într’un  catastif  şi  iar  îşi  bolovăneşte  ochii
         poli  pe  iscălitură.  Iscălesc  eu  poliţa  aia,  măcar   la mine.
         că  văd  acolo  scris  50  de  iei  şi  eu  nu  luasem   —  Cambiu  protestat,  cheltuieli  de  judecată,
         decât  patruzeci.  Da-mi  explică  prietenu  la   dobânzi,  dobânzi  întârziate,  ce  tot  îndrugă
         ureche:  e  pe  trei  luni  şi-ţi  opreşte  dobânda   el  acolo;  —  numai  când  aud:  „face  nouă­
         înainte; aşa e regula.            zeci", — mă ia cu leşin, nu altceva.
           Bine, fie regulă, — mie-mi erâ de  grab’ acum   Nouăzeci  de  leuşcani  erâ  tot  ce  aveam  în
         să  mă  văd  la  Stambul,  să  beau  cafea  tur­  buzunar,  şi  de  unde  socoteam  să-mi  mai
         cească  veritabilă  şi  tutun  de  ăla  de  spun   rămâie  doi  poli...  De,  ce  să  faci?  Plătesc
         cari-şi  aduc  aminte  dinainte  de  monopol...   eu  şi  dupăce  oftez  din  greu  dau  să  plec.
         De,  nu  pot  zice  c’ar  fi  ceva  mai  altminteri   Numai ce aud dela spate:
         decât  pe  la  noi,  —  da  nişte  pilaf  am  mâncat   la  stai  stimabile,  da  cu  poliţa  ce  facem?
         mai  abitir  ca  la  Trei  sarmale...  Încolo  frumos   Aia, zic, ţi-o las dumnitale suvenir.
         tot,  popi,  câni,  corăbii,  toate  alea.  Lasă-le   Păi  stai  că  nu  merge  aşa;  trebue  plă­
         încolo,  că  nu  vreau  să  fac  acuma  suvenire   tită, zice.
         de călătorie.                      —  Cum?  Nu  ţi-o  plătii  acuşica,  cu  vârf
           îmi  rămase,  dragă,  destulă  suvenire  poliţa,   şi îndesat?...
         că  peste  trei  luni  nu  putui  s’o  plătesc;  lasă,   Nu,  zice;  alea  fuseră  cheltuieli,  dobânzi
         zic,  o  mai  aşteptă  el  negustorul,  şi  i-oi  plăti   şi eţetera; mai trebue capitalul...
         când m’oi înlesni.                 ...Ce să mai zic? cum nu mai aveam chioară,
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16