Page 11 - 1909-11
P. 11

Nrul 11, 1909.             LUCEAFĂRUL                        251

                                   Cu crucea. )

          în  ziua  de  Sfântul  Vasile,  după  eşirea  dela   Şi  el  o  ţine  cu  n a g o d e l e   lui.  He,  ştiu  eu,  îi
         biserică,  în  legănatul  îmbuestru  al  roibului   lunecă  ochii  lui  Grigoraş,  după  sărăcia  aia,
         său,  Părintele  Niţă  şi-a  luat  drumul  spre   care  n’are  nici  după  ce  să  bea  apă.  I  s’a
         „Dâmbovicioara",  urmat  de  feciorul  lui  cel   n ă z ă r i t   s’o  ia  şi  mai  multe  nu,  că  l-a
         mare  şi  de  dascăl.  A  străbătut  valea  strâmtă,   o b r i c i t .   Părinciorule,  vai  de  el  şi  de  zilele
         a  urcat  muchea  ce  duce  la  „Moşoroae"  şi,   l u i !   Şi  d’aia  te-aşi  rugă,  să  faci  bunătate
         până  să  prinză  a  se  ’noptâ,  a  botezat  casele   să  laşi  mâne  în  casă  la  fata  asta,  ce  ţi-oiu
         toate  din  „Ciocan"  aşezate  aşa,  că  dela  una   da  eu,  zău  aşa  Părinciorule,  să-ţi  ţie  D-zeu
         până  la  alta  ieşiâ  sufletul  din  bieţii  cai.  A   zilele!
         coborît  apoi  în  vale  şi  s’a  oprit  să  popo­  Preotul  a  clipit  odată  din  ochi,  a  dat  să
         sească  la  Gheorghe  Dobrin,  omul  cel  mai  cu   zică ceva.
         dare de mână din cătun.            —  Ia,  mai nimic,  urmă  femeia,  nişte  burueni.
          Lelea  Floarea,  nevasta  lui,  cu  mânecile  ei   Le-am  făcut  de  urît  la  unu  d’altu,  că  altfel
         sumese,  umblă  acum  tot  de-a  fuguliţa  din   nu-i  chip  să-i  desfaci!  A-ra  !..  Dar  ţi-e  somn,
         odăiţa  de  jos,  unde  făcea  de-ale  mâncărei,   Părinciorule, şi eu tot îndrug mereu!..
        în  cea  de  sus,  unde  aşezase  pe  drumeţi.  în   într’adevăr  Părintele  Niţă  c l i p o c i â   dea-
        toată  mişcarea  ei  se  vedea  grija  de-a  face   binele  şi  n’a  răspuns  nimic  la  toată  ploaia
         lucrurile  cât  mai  bine  şi  mai  de  grabă,  ca  să   de  vorbe  şi  la  tânguiala  femeii.  Altădată  când
         mulţumească  pe  aşa  rari  şi  cinstiţi  oaspeţi.   eră  întrebat  de  câte  ceva,  tăceâ  ce  tăcea,
         Şi  ce  n’a  pus  biata  femeie  pe  masă:  lapte   ş’apoi  spunea  ce  trebue  de  făcut  şi  ceeace
        gros  dintr’un  ş t e a n d   atunci  început,  carne   hotăra  el,  eră  lucru  hotărît  de  toţi,  că  Părin­
         de  mistreţ,  caş  de  putină  afumat,  fiert  şi   tele  eră  ascultat  de  enoriaşi  şi  ’n  toată  vieaţa
        prăjit.  Şi  iat-o  că  aduce  apoi  o  oală  cu  vin,   lui  de  păstor  sufletesc  nu-şi  aduce  aminte
         din care eşiau nori de aburi.    să  fi  eşit  unul  din  voia  ori  din  sfatul  lui.
          —  Ei,  lele  Floare,  dar  ce  D-zeu,  prea  te   Acum însă tăceâ.
        osteneşti!                          —  O  fi  trudit  de  drum,  ori  cine  ştie  ce  gân­
          —  Vai  de  mine,  P ă r i n c i o r u l e ,   numai   duri  l-o  fi  muncind,  că  de,  om  e,  şi  s’o  fi
        să  credeţi  la  aşa  primire.  Cât  putem  să  facem,   ţinând  şi  de  Sf.  Sa  câte  un  necaz  ca  de  noi
        facem  cu  toată  inimă,  că  şi  Sf.  Voastră  nu   toţi! a zis în ea lelea Floarea şi s’a dus.
        pregetaţi  vara  şi  iarna  prin  c o c l e a u    r i l e    A  doua  zi  Părintele  Niţă  a  botezat  casele
        astea.  Fără  Sf.  Voastră  am  trăi  ca  nişte  ne­  din  cătun.  Mergea  cu  greu  pe  u r c u ş u r i l e
        legiuiţi şi am muri nespovediţi şi n e g r i -  îngheţate,  aci  călare,  aci  pe  jos,  luptând  cu
        j   i ţ i !                       viforurile  cumplite,  ce  stăpânesc  în  timpul
          Şi după ce au cinat:            iernei  toate  locurile  înalte  şi  deschise.  I  se
            Ei,  lele  Floare,  în  d u l c i l e   ăsta  ţi-i  în­  prinseseră  flori  albe  de  barbă,  mustaţa  mare,
        sura doar feciorul                groasă  îi  eră  tot  un  s c u ţ   şi  opincile-i  su­
             De,  Părinte,  l-aşi  însurâ;  dar,  bată-!   nau  ca  nişte  bucăţi  de  fier,  aşa  erau  de  în­
        pustia,  nu  vrea  şi  pace.  Să  vezi,  Sfinţia  Ta,   gheţate.
        ne-am  făcut  noi  socoteala  să  mergem  la  Ţinea   într’un  loc  îl  ajunge  din  urmă  vameşul
        Ţînti,  ştii,  la  aia  văduvă  de  dincolo  de  părău;   dela Giuvala:
        el  nu  şi  nu;  zice  că  mai  bine  stă  aşa  flăcău   —  Da  încotro,  taică,  pe  aşa  vreme  ?  în­
        unguresc  toată  vieaţa.  De,  acu  să  vă  daţi  şi   trebă el.
        Sf.  Voastră  cu  idea,  n’arfi  bine?  Moşie  de  opt   —  La  rai!  răspunse  Părintele  atât  de  li­
        clăi  de  fân,  ceva  dramuri  în  munţi,  parte  la   niştit  şi  pe  negândite,  că  ai  fi  crezut  poate,
        pădure, vitişoare destule, ce să aibă mai mult?  că vorbeşte cu tot dinadinsul.
                                            —  Aşa?  la-mă  şi  pe  mine  atunci!  vorbi
          ')  Din  volumul  ce  va  apare  în  curând  în  editura
        inst. de arte grafice „Minerva".  vameşul.
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16